Proiectul denumit Strategia Națională de Educație Parentală (SNEP) a fost de două ori lansat în dezbatere publică, dar fără succes. Criticile și observațiile formulate de asociațiile părinților și cultele religioase sunt întemeiate și argumentate. Și eu cred că strategia e lipsită de logică și plină de contradicții. Punerea ei în practică ar produce confuzii, iar la nivelul instituțiilor statului, substituiri de responsabilități și cheltuieli financiare inutile. Actualele forme de educație ale tinerilor, până la vârsta majoratului, teoretic, corespund valorilor naționale, specifice societății românești. Nu sunt motive de a fi integrate în standarde internaționale ce servesc ideologii și practici, considerate de SNEP progresiste. Patriotismul, tradițiile, obiceiurile, familia, credința, normele etice și morale întotdeauna au definit identitatea națiunii. Dacă ele iau calea destrămării, de vină sunt societatea și principiile unei democrații prost înțeleasă. Pe de altă parte, modul de abordare al formelor educaționale nu este universal, nici obligatoriu pentru toate societățile. Să ne amintim de mulțimea părerilor contradictorii, când s-a pus problema introducerii în planul de învățământ a educației sexuale, ca disciplină de studiu. Dacă școala parentală ar prinde contur, vor apărea și probleme. Una ar fi formarea persoanelor necesare instruirii părinților. Vorbim de formarea formatorilor, un demers eșuat al MEC, inclusiv în actualul învățământ preuniversitar. Strategia lansată estimează că, numai în primul an, pentru instruirea părinților ar fi necesară o alocare bugetară de 18.750.000 lei. Admitem scenariul că de școală parentală, benevol, ar putea fi interesați o parte din părinți. Cu certificatul de absolvire în buzunar, absolvenții se vor duce acasă să transmită învățăceilor cunoștințele asimilate, pentru aplicarea noilor metode educaționale. Empatizez cu posibilii părinți instruiți la cursurile parentale. Însă, față de eficiența lor, am îndoieli și mari rezerve. Școala parentală este produsul înțelegerii greșite a procesului educațional la nivel național. Pentru partea României mai puțin sau deloc educată, întotdeauna s-au găsit vinovați și acuzațiile au fost la ordinea zilei. Școala pune deficiențele educației pe seama familiei și invers, deoarece ambele componente ale societății continuă să ignore o realitate. Educația este un proces complex, de durată și influențabil de o multitudine de factori sociali. Rolul familiei, școlii și societății este incontestabil, însă în cazul eșecului, vinovăția trebuie împărțită proporțional. Cine este de vină că societatea și mass-media nu oferă tinerilor modele de conduită etică și morală? Apucăturile, preocupările și comportamentul multor demnitari de rang înalt sunt de notorietate și nu fac obiectul educației. În afară de educația făcută prin disciplinele din planul-cadru școala de alte mijloace nu dispune. Dacă tinerii vor să fie educați și autoeducația le stă la îndemână. Fără să încalce drepturile copiilor, educația prin măsuri coercitive nu trebuie abandonată. Precum adulții, și tinerii pentru greșelile făcute sunt obligați să răspundă. În educarea copiilor, statul nu trebuie să-și asume responsabilități ce revin familiei. Care nu mai este tradițională și începe să dea semne de slăbiciune și destrămare. Chiar dacă mulți părinți nu dispun de abilitățile necesare educării copiilor, trebuie lăsați în pace. La școala parentală se vor duce degeaba și tot needucați vor rămâne. Numărul mare de copii instituționalizați lasă impresia că țara este devastată de război, foamete sau cataclisme naturale. În orice condiții, copiii simt nevoia să stea în mijlocul familiei, nu în instituții ale statului. Unde nu de puține ori au loc abuzuri și fapte de natură penală. Instituției numită Protecția Copilului aș avea multe să-i reproșez, poate cu altă ocazie. Cine vrea copii să-i crească, altminteri să nu-i dorească.
prof. Vasile ILUȚ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu