Anul 2024 va fi – prin prelungirea războaielor din Ucraina și Orientul Mijlociu – nu numai crucial pentru europeni, nord-americani și multe seminții asiatice, ci și un an al alegerilor cu pretenții democratice în Statele Unite, Federația Rusă și România (posibil și pe alte meleaguri, situate la distanță de sforăriile internaționale și de imediatul interes informațional al nostru). Sintagma „pretenții democratice” nu urmărește să pună semnul de egalitate între dictatoriala parodie a alegerilor kremliniste (după modelul coreano-chinezesc, toți adversarii incomozi ai Putinosului au fost sau urmează să fie scoși din luptă, mai înainte de data fixată pentru mascarada națională) și aparența democratică din Statele Unite. De ce „aparență democratică”? Pentru că în în acest fief al „democrației” planetare, o „democrație” înrobită colosului american și intereselor sale politico-strategice, nu sutele de milioane de alegători desemnează noul chiriaș la Casa Albă, ci – funcție de interesele globaliștilor sionisto-oligarhici – el, peste capul și votul vulgului, va fi declarat președinte (deseori cu mult înainte de terminarea numărării tuturor opțiunilor cetățenești) de către supravotul majoritar (sic!) al zecilor de electori.
Exact ce
se întâmplă și în penibila (ne)democrație a Uniunii Europene (UE). În față este
Parlamentul European, care nu poate să adopte legi fără acordul prealabil al
Comisiei Europene; cei circa 50.000 de
mâncători de rahat care formează această monstruoasă Comisie, inclusiv
președintele, nu sunt aleși, ci cu toții sunt numiți în funcții și cu toții
beneficiază de lefuri și drepturi mai consistente decât ale găunoșilor și
păgubitorilor europarlamentari (fiecare din cei 27 de membri UE are dreptul,
proporțional cu populația, la un anumit număr de euroaleși, pe care statul este
obligat să-i plătească regește, chit că mulți dintre acești profitori pledează
și votează împotriva intereselor naționale). Iar în spatele fațadei
„democratice” și a Comisiei, stau – nevăzute și atotputernice – trusturile
farmaceutice și petrochimice, ale căror recomandări (făcute comisarilor
europeni în culise), devin de îndată obligatorii pentru întreaga Uniune, mai
obligatorii (!) decât actele emise de inutilii europarlamentari în aceste
condiții organizatorico-funcționale.
Păi cum
naiba să fie democratic acest conglomerat supranațional, când arhitectul lui a
fost Walter Hallstein, proeminent avocat al regimului nazist și apoi, vreme de
10 ani (1958-1967), președintele Comisiei UE, numit în această funcție („primul
rege al Europei moderne”) și răsplătit în consecință, inclusiv cu un castel
bruxellez, de către „acționarii politici ai Cartelului petrolului și
medicamentelor”?!...
Ce să
mai vorbim despre jenantele alegeri demo(no)cratice din România
postdecembristă, când este răsștiut că minciuna, ipocrizia și frauda
politrucilor, îndeosebi ale ălora de la butoanele puterii, fac casă bună cu
naivitatea (posibil prostia) acelor alegători, care cred și susțin cu
înverșunare că votul este mai tare ca glonțul (orb, adaug eu) și că numai
prezența masivă la urne poate să schimbe în bine dezastruoasa stare de lucruri
din această țară (încă) bogată nu doar în oameni valoroși și sistematic
ignorați/marginalizați de calpele autorități postdecembriste, ci și în
inestimabile resurse naturale (ale solului și subsolului), pe care nevrednicii
cu puteri decizionale fie le înstrăinează (milioane de români s-au stabilit în
străinătate), fie le vând sau le închiriază pe bani de nimic tâlharilor interni
și externi, spre paguba întregului popor și uriașul profit al trădătorilor.
Chiar
este necesară prezența masivă la urne? Păi în fatidica Duminică a Orbului din
1990, mulți dintre „democrații” de astăzi au stat ore în șir la rând ca să-l
voteze pe Ion Iliescu cu neverosimilul procent de 85%, evident, în dauna
„occidentalilor” Radu Câmpeanu și Ion Rațiu, care - spre deosebire de onctuosul
bolșevic și moscovit Ion Ilici – n-au stat în țară ca, alături de cei mulți și
duși cu pluta, să înfulece salam cu soia (rețeta patriotismului nerod și
hedonist), chit că la acea vreme soia era nemodificată genetic, deci
necancerigenă.
În plus,
aproape toți ăștia n-au lipsit de la niciun vot în cele peste trei decenii de
postdecembrism (mă rog, cu inerentele și total nesemnificativele schimbări de
macaz politico-afectiv: iliescieni, feseniști, pesediști, țărăniști, liberali,
udemeriști, băsescieni, pedeliști, iohannieni, aldiști, useriști etc.), pentru
ca rezultatele acestor lamentabile străduințe cetățenești să se concretizeze în
următoarele „realizări”: 1)România este pe ultimul loc în UE la absolut toți
indicatorii care reflectă nivelul general de trai, instruire, educație și
sănătate, excepțiile contribuind la întărirea regulii; 2)Întreaga economie
(industrie, agricultură, transporturi, cercetare) a fost temeinic pusă pe
butuci de absolut toți cârmuitorii postdecembriști, doar câteva localități bine
gospodărite (Oradea, Cluj, Arad, Timișoara, comuna Ciugud) abătându-se de la
cutuma postdecembristă; 3)Ființa noastră națională este grav afectată de
expatrierea a peste cinci milioane dintre fiii ei (procesul continuă, îndeosebi
în rândul tinerilor înzestrați, chiar dacă pe ici-pe colo se înregistrează
timide repatrieri); 4)Execrabil guvernată, țara a acumulat imensa datorie
externă de peste 150 miliarde euro.
Iată ce
zestre le lăsăm noi, prima generație de postcomuniști, urmașilor noștri prost
instruiți (peste 70% dintre cursanți sunt analfabeți funcționali) și nedispuși
să înfrunte anumite lipsuri, necum să se jertfească pentru țară sau pentru un
scop social înalt!
Și când
te gândești că neșcolatul Nicolae Ceaușescu a strâns cureaua națională pentru
achitarea unei datorii externe de vreo 16-17 miliarde dolari, deși țara avea la
acea vreme un apreciabil potențial economic (de pildă, capacitatea
transportului nostru maritim și fluvial se situa pe locul patru în lume!),
bașca miliardele din creanțe, neîncasate la timp de la mai multe țări arabe și
africane.
Unde mai
punem faptul că rezultatul referendumului din 2009 n-a fost pus în practică în
aproape 15 ani, că la alegerile din anul 2020, în Sectorul I al Capitalei s-au
furat voturile cu sacii (deși există înregistrări, a plătit cineva pentru
această megaticăloșie?) și că la noi este în floare atât frauda electorală
fățișă (voturi falsificate), cât și cea nițel subtilă (numărarea voturilor à la
Pristanda, liste pe care continuă să „voteze” o droaie de morți). De unde lesne
se deduce cât de actuală este pe meleagurile noastre cinica spusă a lui Stalin:
Nu contează câți cetățeni votează, contează cine numără voturile!...
Mai
poate să creadă cineva că alegerile din 2024 (cinci rânduri, căci
prezidențialele se desfășoară în două tururi) vor îmbunătăți starea României și
a grosului românilor? Eu unul nu cred în ruptul capului. De ce? Deoarece nu-i
cu cine, chiar dacă actuala coaliție (rotativă), în urma ordinului primit de la
UE de-a limita expansiunea auriștilor și șoșocilor (altfel spus de-a le „tăia
macaroana politică”), intenționează să unească europarlamentarele cu localele
din punct de vedere legal. Asta ca asta, dar se zvonește pe internet (și nu
numai) că deja s-a împărțit viitorul ciolan al puterii: liberalilor le revine
președinția (mai ales în varianta că Iohannis își dă demisia pentru o funcție
în UE sau NATO, locul lui fiind automat ocupat de exghinărarul plagiator), iar
pesediștii vor deține majoritatea parlamentară și puterea executivă.
Dacă
astea sunt aranjamentele de culise (în mod cert cu încuviințarea sforarilor din
axa Bruxelles-Washington și cu totala implicare a serviciilor secrete), ce
importanță mai are câți cetățeni români se vor prezenta la urne și unde vor
pune ei ștampila?...
Sighetu
Marmației, George PETROVAI
2 feb. 2024
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu