România este leagănul tuturor
civilizaţiilor: Cultivaţi aceste lucruri copiilor şi nepoţilor voştri, nu
lăsati să ne piară rădăcinile.
Dacii sunt singurul popor din antichitate pe care
documentele antice, ca şi arheologia, îi consemnează ca autohtoni.
România este
leagănul tuturor civilizaţiilor: În timp ce ionienii, aheii, dorienii,
etruscii, romanii şi celelalte popoare italice sunt „venite de undeva”, în timp
ce ungurii, bulgarii, ca şi popoarele celtice, germane şi slave s-au preumblat
mult până ce şi-au găsit un popas nici o atestare documentară scrisă sau
amintiri păstrate în pământ şi nici o legenda nu conţine nici cea mai ştearsă
referire despre vreo plecare, venire sau revenire a dacilor în spaţiul în care
au fost cunoscuţi dintotdeauna.
Japonezul Minoru Nambara, după o vizită în Maramureş,
declara:
“Maramureş
este satul primordial. Nu ştii precis de unde vine şi te copleşeşte până la
urmă acest sentiment. Poate din toate, din port, din bisericuţele de lemn, din
făptura omului.
Este un
complex de realităţi care converg în a simţi aici că te afli în satul
primordial. Ţăranii Maramureşului nu vin de nicăieri. Ai sentimentul că au
venit direct din cer în Maramureş. În alte ţări simţi, ştii că oamenii au venit
de undeva, aici nu ai acest sentiment.
Aici, în
Maramureş, este omul primordial în nobleţea sa princiară, nu primitivă, în
frumuseţea lui de înaltă civilizaţie.”
În context,
este interesant de reţinut că dacii erau unicul popor din Europa care
folosea pentru Dunăre două nume, ambele de origine dacică: Donaris pentru
porţiunea de la izvoare până la Porţile de Fier şi Istros de la Porţile de Fier
la Marea Neagră. Ultima porţiune a Dunării mai era numită, de elenii migraţi din
zonă şi Okeanos Potamos/Fluviul Ocean.
Tot elenii
mai spuneau zonei de la Porţile de Fier şi Fântânile lui Achiles. Toponimul
Danuvius, folosit pentru întregul fluviu este de dată mai recentă, fiind
introdus pentru prima dată de Caius Iulius Cezar, după luptele cu galii.
Un fluviu –
Donaris – culegea apa izvoarelor de pe versantul apusean al acesui lanţ muntos
şi se vărsa în Marea Panonică (actuala Câmpie Panonică din Ungaria), iar altul
colecta apa din izvoarele versantului răsăritean (v. fântânile lui Achiles) şi
se vărsa în Marea Sarmatică, locul pe care s-a format Bărăganul de astăzi, şi
care mai păstrează ultimele rămăşiţe ale acestei mări, sub forma lacurilor
sărate.
În acea
vreme, lărgirea continuă a lui Istros, pe măsura apropierii de vărsarea în
Marea Neagră, îi dădea un aspect aparte, de unde şi denumirea de “Fluviul
Ocean”. În decursul timpurilor, datorită eroziunilor din zonele superioare
montane ale celor două bazine hidrografice, s-a produs fenomenul geo-hidrologic
cunoscut în literatura de specialitate sub denumirea de “captarea izvoarelor”:
Istros,
situat într-o zonă mai joasă, a captat izvoarele lui Donaris şi astfel a luat
naştere Dunărea sub forma pe care o cunoaşteam ieri, cu Cazanele şi Porţile de
Fier, cu colţii de stâncă ieşind din apă, rămăşiţe ale unor impunătoare stânci,
pe care anticii le-au numit “Coloanele lui Achiles”, după cum şi vechile
izvoare erau “Fântânile lui Achiles”.
Romania
Mai trebuie
adăugat că, în afara celor două fluvii descrise şi prezentate drept componente
ale actualei Dunări, a mai existat şi un al treilea, care izvora din Munţii
Pădurea Neagră şi se vărsa în Marea Panonică. Odată cu captarea lui Donaris de
către Istros, s-a produs şi captarea primei porţiuni a Dunării de azi, care îşi
are acum izvoarele în Munţii Pădurea Neagră.
Fenomenul
descris s-a desăvârşit în prima parte a epocii geologice a cuaternarului, deci
acum circa 600.000 ani. Ori, omul a trăit pe meleagurile noastre încă de acum
cel puţin 1.800.000-2.000.000 ani, potrivit ultimelor descoperiri de la
Bugiuleşti, de pe valea lui Grăuceanu, jud. Vâlcea. A se vedea şi uneltele de
piatră de acum 1.200.000 de ani, de la Flămânda – Turnu Măgurele.
Pentru cele
spuse de autor există dovezi, în afară de aceasta, a existenţei celor două
râuri – Donaris şi Istros – care curgeau de o parte şi de alta a lanţului de
munţi, neîntrerupt din Polonia până în Balcani, acestea generând câte o mare de
fiecare parte a acelor munţi. De la scriitorii greci antici aflăm legenda
Argonauţilor, ce au venit în Sciţia să fure lâna de aur a regelui Aiete. După ce
răpesc lâna de aur, Argonauţii, voind să se întoarcă în Elada prin Marea
Neagră, nu o pot face pentru că Aiete păzea intrarea în mare… Văzînd asta, ei
pornesc în direcţia opusă, spre apus. După ce ajung la izvoarele Istrului, îşi
iau corabia în spate şi trec munţii şi dealurile până ajung în celălalt Istru,
pe care navighează spre sud, spre Adria (Marea Adriatică), Mediterana şi spre
Grecia.
Şi această
legendă face referire la cele două fluvii din care va lua naştere Dunărea, unul
care curgea spre est, iar celălalt spre sud-vest. Faptul că grecii cunoşteau
existenţa a două fluvii înainte de formarea Dunării actuale, este încă o dovadă
că aceştia sunt originari din nordul Dunării.
România este leagănul tuturor civilizaţiilor:
O altă
dovadă a existenţei celor două râuri separate, este mitul sumerian numit
“Zborul lui Ethan spre Cer”, în care regele Ethan este ridicat de vultur în
înaltul cerului, tot mai sus, vulturul arătându-i “Marea de lângă cetatea
munţilor” de la diferite înălţimi.
Această mare
de lângă cetatea munţilor nu corespunde decât unei zone , anume cetăţii
naturale numită Ardeal, iar marea din apropierea acestei cetăţi este Marea
Panonică, de aici venind numele Okeanos Potamos, adică Fluviul Ocean, atribuit
Istrului de greci, după ce a preluat apele Mării Panonice.
Sumerienii
au păstrat amintirea acestor locuri, pentru că de aici plecaseră spre Asia
oamenii de la Tărtăria cu scrierea, cu credinţele şi cu obiceiurile şi
legendele lor.
[Paul Lazăr
Tonciulescu a aflat aproape 100 de cuvinte comune între română şi sumeriană.]
În “Dacia
Preistorică” aflăm următoarele:
Dacă slujba nu mi-i face,
Eu trăsnetului şi fulgerului te-oi da,
În Caraiman ăl mare pe Divan…
Dacă slujba nu mi-i face,
Eu trăsnetului şi fulgerului te-oi da,
În Caraiman ăl mare pe Divan…
“Pe
teritoriul Transilvaniei, se ridică un munte numit Căliman. Sub acest munte, un
vârf mai puţin înalt portă la poporul român numele de “Scaunul Domnului”, iar
în limba Secuilor “Istenszeke”, adică “Scaunul lui Dumnezeu”. Această legendă a
uriaşului Caraiman probează existenţa altor legende care vorbesc despre
timpurile când ţara noastră era acoperită de o mare.
Numai
această conştiinţă a determinat şi le-a menţinut, în stare trează sau latentă,
uneori atunci când vitregia soartei s-a abătut asupra lor, îndărătnicia la
încercările de deznaţionalizare.
Aceasta este
seva nesecată căreia îi datorăm supravieţuirea de azi, iar nu unor influenţe
inerente din partea unor popoare care s-au topit, mai repede sau mai lent, în
setea de trăire a unui popor împlântat dintotdeauna în acest pământ din care a
şi răsărit.
Iată, deci,
că Donaris şi Istros nu sunt legende, ci istorie adevărată, ca şi coloanele lui
Achiles şi Fântânile lui Achiles, pentru că sunt toponime create de oamenii
locului, pe seama unor realităţi trăite. Toate acestea confirmă atât caracterul
de autohtoni ai dacilor, cât şi marea lor vechime de existenţă pe acelaşi
teritoriu.
România este leagănul tuturor civilizaţiilor: Ni se
fură istoria
“România
este vatra a ceea ce numim Vechea Europă, o entitate culturală cuprinsă între
6500-3500 î.Hr. axată pe o societate matriarhală, teocratică, paşnică,
iubitoare şi creatoare de artă (.)
Uluitoarele
descoperiri făcute în România şi alte ţări învecinate după al doilea război
mondial, asociate datărilor cu radio-carbon, au făcut posibilă înţelegerea
importanţei începuturilor culturii “vechii Europe”, o cultură a unei societăţi
de agricultori.
Descoperiri care îi reduc la tăcere pe occidentali
Și astăzi se
discută în contradictoriu despre originea şi civilizaţia daco-românilor. Chiar
de către istoricii şi cercetătorii români. Originea pură a strămoşilor noştri
este contestată. Însă, descoperirile arhelogice vin în ajutorul nostru.
Paleontologii
au stabilit că omul de Neanderthal a trăit în urmă cu 100.000 de ani, iar cel
de la Creo-Magnon cu circa 35.000. Fratele nostru oltean de la Buciuleşti,
comuna Tetoiu, jud. Vâlcea, pe Valea lui Grăuceanu are o vechime de
1.900.000-2.000.000 ani!!! Descoperirea îi aparţine savantului
Dardu-Nicolăescu-Plopşor. Cum e posibil?!..
Aşa cum
marile popoare ale lumii s-au format în bazinele hidrografice ale marilor
fluvii şi poporul nostru s-a format în bazinul hidrografic al Dunării.
“Este uimitoare
coincidenţa aproape perfectă între teritoriul fostului regat al Daciei, atestat
documentar, de pe vremea lui Burebista şi conturul bazinului hidrografic al
Dunării, de la Viena şi până la vărsarea în Marea Neagră.
Această
coincidenţă confirmă faptul că bazinul hidrografic al Dunării a fost leagănul
de formare şi supravieţuire multimilenară a poporului pelasgo-traco-geto-daco-valaho-român” (1).
Săpăturile
arheologice făcute sub auspiciile Academiei Române în zona defileului Dunării,
cu ocazia deschiderii în 1964 a şantierului „Porţile de Fier”, au scos la
iveală vestigii de o importanţă covârşitoare, care atestă existenţa vieţii în
această zonă din cele mai vechi timpuri.
Cercetătorul
arheolog Vasile Boroneant (n.1930), membru al Academiei Oamenilor de Știinţă
din România, laureat al Academiei Române, a lucrat pe acest şantier împreună cu
cercetătorul arheolog Mihai Davidescu (n.1930), sub îndrumarea Profesorului
Constantin Nicolaiescu Plopşor (1901-1968), membru corespondent al Academiei
Române, director al Centrului Academiei Române de la Craiova.
Urmează
vestigiile descoperite la Cuina Turcului, de la Dubova, în Cazanele Mari la 17
km în amonte de Orşova, pe malul românesc al Dunării, datate cu 11.000 ani
î.e.n. La Schela Cladovei s-au descoperit şi una dintre cele mai vechi aşezări
dacice de pe Dunăre din sec. IV î.e.n., cu vestigii ceramice specifice: ceaşca
dacică.
Mi-ar trebui
mult spaţiu tipografic pentru a prezenta toate descoperirile arheologice din
această zonă, descoperiri care au făcut obiectul unor numeroase comunicări
ştiinţifice. Între 30 martie şi 2 aprilie 2000 în Scoţia, Universitatea din Edinburgh
a organizat Conferinţa Internaţională „The Iron Gates in prehistory”
(Preistoria Porţilor de Fier) ca semn de preţuire acordat importantelor
vestigii scoase la lumină în defileul Dunării între Carpaţi şi Balcani.
“Nu sunt de
neluat în seamă nici informaţiile pe care ni le transmite V. Flaccus (n.90
e.n.) care, referindu-se la drumul argonauţilor (din sec. XIII î.e.n.), spune
că aceştia au văzut pe porţile templului Soarelui din cetatea lui Arietes:
„Reprezentarea
înfrângerii egiptenilor, conduşi de Sesostris, de către geţi”. Dar Diodor din
Sicilia (c.80-c.21 î.e.n.), în istoria lumii antice de la origini şi până la
războiul lui Cezar în Galia din 58-51 î.e.n. intitulată „Biblioteca istorică”,
prezintă campania egipteană din Tracia condusă de Sesostris, se pare din timpul
domniei faraonului Ramses al II-lea (1290-1224 î.e.n.) (2).
Dacă la
toate acestea se mai adaugă şi informaţiile recente, ale studiilor mineralogice
de laborator, care au confirmat că aurul din sarcofagele egiptene provine din
Transilvania, înseamnă că istoria ţării noastre are rădăcini adânci prin
vestigiile şi documentele atestate din antichitate şi până în prezent, iar
legenda se poate transforma în istorie veridică.
În acest
sens, o privire mai atentă asupra descrierii faptelor argonauţilor din secolul
XIII î.e.n. îmbarcaţi pe nava „Argo” şi plecaţi în căutarea lânii de aur spre
ţara denumită Colhida pare să ducă la concluzia că aceştia au trecut pe la
„Porţile de Fier”.
Pe traseul
de la vărsarea Dunării în Marea Neagră la punctul de confluenţă al Tisei cu
Dunărea şi apoi al punctului de confluenţă al Someşului cu Tisa, mergând spre
amonte, se ajunge în zona Mediaşului Aurit din nordul Munţilor Apuseni, pe
cursul mijlociu al Someşului.
Pe acest
traseu se găsesc o seamă de localităţi ale căror denumiri de azi coincid în mod
bizar cu titulaturile mitice care ne-au fost transmise din antichitate.
Această
observaţie l-a făcut pe cercetătorul ştiinţific geolog Mircea Ticleanu să
adopte ipoteza şi să finalizeze un studiu în care a demonstrat că drumul pe ape
al argonauţilor a urmat traseul pe Dunăre. Apollonios, la vremea lui, a plasat
destinaţia finală a expediţiei în Caucaz.
Dar
informaţiile de atunci se pare că situau Caucazul la vestul Mării Negre după
cum ne-o confirmă atât scrierile lui Ammianus Marcellinus (330-c.400 e.n.),
general roman şi istoric, care aminteşte în secolul IV e.n. de un ţinut
„Caucaland” situat pe malul stâng al Dunării la marginea bazinului Panonic, a
cărei descriere corespunde cu Munţii Apuseni de la vestul Mării Negre.
Cu toate
acestea, pentru occidentali, România este ţara romilor, a hoţilor,
cerşetorilor. Aceştia să fie cel mai vechi popor din Europa? Nu se pupă cu
orgoliul britanicilor, francezilor, germanilor etc.
România este
la mâna unor “dizidenţi de catifea”, care, după decembrie 1989 nu au scris
nimic. Dar se produc zilnic pe sticla televizoarelor, lucrând după „reţete”
stabilite în altă parte. Privitul spre Vest a devenit sport naţional.
În ziua de
azi se duce o politică perfidă pentru distrugerea acestui popor. Ce putem face?
Noi, cei
care mai cunoaştem câte ceva, să le popularizăm. Voi? Să nu uitaţi! Și să
cultivaţi aceste lucruri copiilor şi nepoţilor voştri. Și nu mai căutaţi
mistere în afara ţării.
„La
Congresul Mondial de Istorie, care a avut loc la Montreal, în Canada, în
septembrie 1995, la care istoricii români nu au fost admişi, s-au emis o serie
de teze, cel puţin bizare, după care statul şi naţiunea etnică ar fi nişte
aberaţii sângeroase, care au provocat în ultimele secole cele mai îngrozitoare
tragedii, încât ele trebuie să dispară, cedând locul „naţiunii culturale”. Prin
„naţiuni culturale” autorii tezelor respective înţeleg religiile occidentale.
Ca atare, frontierele trebuie modificate, pentru că ele nu mai corespund
„criteriilor culturale”, după care ar urma „spiritualizarea” lor, cum le place
unora să spună. Primele victime se cunosc: Iugoslavia şi Cehoslovacia”.(2)
Din păcate,
aceste jalnice teze sunt promovate în paginile aşa-ziselor manuale de istorie
alternativă. De fapt o „Românie suverană şi independentă”, cum suna şi
generosul crez politic al seniorului Coposu, nu cred că mai este posibilă.
Am devenit
un fatalist deoarece totul concură la recroirea geografiei politice europene.
Subjugarea României a devenit totală. Acum se intenţionează ca din guvernul Boc
să facă parte un ministru din C.E. Dacă chinezii ori japonezii ar avea o cetate
ca Sarmisegetusa Regia, ar transforma-o în loc de pelerinaj.
Din negura timpului
România este
leagănul tuturor civilizaţiilor. Pământul Ardealului este „Grădina Maicii
Domnului” şi locul de unde au plecat cele 12 triburi în lume. Dar noi, românii,
rămânem aceeaşi ignoranţi, cărora nu le pasă de istoria neamului. În loc să fim
mândri că suntem poporul primordial.
România este leagănul tuturor civilizaţiilor: De ce ne
este frică de ceea ce am fost?…
Descoperirile
din perioada 1960-2000 în arhive şi biblioteci din ţară şi din străinătate a
sute de cuvinte româneşti, provenite din fondul autohton geto-dac în
vocabularul popoarelor italian, francez, spaniol, englez, irlandez, grec etc.
reprezintă adevărate piese de aur pentru cunoaşterea istoriografiei româneşti.
La neamurile
celtice din regiunea Walace “Marea Britanie” a fost identificată rugăciunea
Tatăl Nostru, aşa cum îl rosteau românii din Muntenia, Moldova şi Transilvania.
Filologii români şi străini au mai descoperit:
– în cea mai
veche cronică turcească, intitulată „Ogusnam”, adusă în actualitate de
istoricul român de naţionalitate turcă Ali Ekrem, tipărită în germană, franceză
şi rusă, se menţionează existenţa, în anul 839, a unei Ţări a Românilor la nord
de Dunăre, până spre Nipru.
Se mai
menţionează că „Ţara Românilor” s-a confruntat cu cumanii, deci ţara avea o
armată şi o administraţie bine pusă la punct. Despre această cronică istoricii
şi specialiştii noştri nu au aflat că există!
– în Atlasul
german din 1826, pe o hartă care ilustrează popoarele Europei din răsărit în
anul 900, se specifică „Wahalen oder Rumumy”, pe teritoriul ce se întindea din
Panonia până la Nipru.
Totodată se
menţionează şi existenţa a cinci voivodate româneşti, adică a unor ţărişoare
locale.
–
„descoperirea scrisorii unui conducător chazar, referitoare la secolul al
VII-lea e.n. din care rezultă existenţa în Transilvania a „ţării Ardil”, adică
a ţării Ardealului, termen curat românesc, apărut cu două secole înainte de
invazia triburilor migratoare războinice ungare în Bazinul mijlociu al Dunării,
ceea ce dovedeşte că ungurii au fost aceia care au împrumutat termenul de
Ardeal din limba română, după topica limbii maghiare, Erdely ”(3).
–
descoperirea în Biblioteca naţională din Budapesta a lucrării lui Lukacs
Karoly, preot romano-catolic şi arheolog, care a păstorit peste zece ani în
regiunea Balatonului, unde a făcut cercetări arheologice, identificând urme
materiale ale unor castele, biserici şi cetăţi voivodale româneşti în sec. al
X-lea.
Chiar de pe
timpul invaziei triburilor migratoare ungare. Lucrarea a apărut în anul 1937 la
Tipografia Episcopatului romano-catolic din Oradea, unde, preotul a fost mutat.
Cartea respectivă nu a fost găsită în nici o bibliotecă din România!
– a fost
descoperită cronica împăratului german Friederic al II-lea Barbarossa. Pentru
anul 1189 în ea se stipulează existenţa unei ţări româneşti numită „Walahia”
între Dunăre şi Munţii Carpaţi, condusă de un principe.
Sunt
descrise cu lux de amănunte graniţele, iar principele ţării, într-un dialog cu
împăratul, şi-a afirmat suveranitatea.
– au fost
descoperite sursele documentare ale lucrării „Cosmographie”, scrisă în limba
română cu alfabet geto-dac, de către Aeticus Dunăreanu, ilustru cărturar şi
explorator român din sec. al IV-lea
Ne este
furată istoria
La polul
opus se situează evenimente pe care autorul le trece la capitolul
„conspiraţii”: de-a lungul timpului, numeroase documente istorice cu privire la
strămoşii noştri s-au pierdut într-un mod cu totul straniu.
Astfel,
„Dacia”, jurnalul împăratului Caius Ulpius Traianus, s-a pierdut; „Getica”, o
lucrare scrisă de Criton, medicul personal al lui Traian, a avut aceeaşi
soartă; „Istoria geţilor”, scrisă de prelatul-filozof Dios Chrysostamos, s-a
pierdut într-un mod cu totul ilogic pentru un filozof de asemenea talie.
„Getica”, o lucrare de sinteză a lui Dios Cassius Coceianus, nepotul
filozofului menţionat mai sus, a avut aceeaşi soartă. Alexandrianul Appianus,
istoric grec, a scris o impresionantă lucrare în 24 de volume, numită „Istoria
Romanilor”.
Un lucru
foarte curios: s-a pierdut doar volumul al XIII-lea, în care se relata
amănunţit chiar cuceririle romane în Dacia. Ammianus a scris în versuri istoria
expediţiei lui Traian. S-a pierdut! Plutarh a scris o biografie a lui Traian
pierdută fără urmă. Ammianus Marcellinus a scris 31 de cărţi în care tratează
istoria romană de la împăratul Nerva până la Valens.Și din acestea au dispărut
doar primele 13, cele care tratau istoria cuprinsă între anii 91 până la 350.
Tocmai cele
care vorbeau despre Dacia. Apollodor din Damasc, celebrul arhitect, a descris
detaliat construcţia podului peste Dunăre într-o carte. A dispărut. Opera
marelui Ovidiu, exilat la Tomis, a rămas aproape intactă, cu excepţia poeziilor
scrise în limba geţilor. Care au dispărut!
România este leagănul tuturor civilizaţiilor: Care au
dispărut!
Să mai spună
cineva că toate acestea nu fac parte dintr-o „conspiraţie” împotriva
contemporanilor autohtoni. Pentru a nu cunoaşte istoria strămoşilor noştri!
Lista nu se
opreşte aici. Martin Opitz, reprezentant al literaturii germane, numit de către
Mihai Ibaşcu „cel mai de seamă poet al veacului său”, a sosit în Transilvania
la invitaţia principelui Gabriel Bethlen.
Timp de 12
ani a adunat material pentru lucrarea „Dacia antiqua”, inclusiv colindând
ţinuturile transilvane.
În anul 1639
moare răpus de ciumă la Danzig, iar manuscrisul său a dispărut în condiţii
suspecte! Iată câteva nemuritoare versuri scrise de acest poet, necunoscute
publicului din ţara noastră:
„Călcând în
goană goţii
Cu alţii-n şir grăbit grăbit
Al Daciei şi-al Romei
Pământ de mult râvnit
Nu şterg a voastre nume
Cum nu v-au nici învins
De v-aţi păstrat lumina
Aşa cum e înscris.
Cu alţii-n şir grăbit grăbit
Al Daciei şi-al Romei
Pământ de mult râvnit
Nu şterg a voastre nume
Cum nu v-au nici învins
De v-aţi păstrat lumina
Aşa cum e înscris.
Din
depărtate Asii
Venind pe cai gonaci
Pe greci să îi răpună
Pe Misii şi pe Traci,
Cu biciul nici Atilla
Cu hoardele de sciţi
Nu pot frânge neamul
Nepieritoarei ginţi.
Venind pe cai gonaci
Pe greci să îi răpună
Pe Misii şi pe Traci,
Cu biciul nici Atilla
Cu hoardele de sciţi
Nu pot frânge neamul
Nepieritoarei ginţi.
Într-un
năvalnic tropot
năvala lor zoreşte.
Iar slavii vă-nconjoară
Ca marea într-un cleşte”.
năvala lor zoreşte.
Iar slavii vă-nconjoară
Ca marea într-un cleşte”.
Despre limba
strămoşilor noştri, cu excepţia „Codex Rohonczy” (îl voi prezenta în alt
articol) şi a unor inscripţii, nu ne-au parvenit date concrete.
România este leagănul tuturor civilizaţiilor:
După ce
Bogdan Petriceicu Haşdeu a dovedit existenţa unui substrat dacic al limbii
române, s-a încercat discreditareasa morală şi ştiinţifică. Chiar de către
latiniştii români. Pentru ca lucrarea sa „Mitologia dacilor”, să dispară. Nici
siturile nu au fost cruţate.
Munţii
Orăştie au fost sistematic prădaţi şi jefuiţi de tezaurele lor istorice,
mărturii ale unei civilizaţii şi culturi geto-dacice de nepreţuit. Începutul
l-au făcut romanii.
„În Evul
Mediu, Regii Ungariei şi Austriei, Matei Corvin şi Carol al VI-lea, au
organizat pe Mureş, şi pe Dunăre, interminabile convoaie de transport cu
relicve arheologice destinate pierzării spre Budapesta şi Viena.
În luna
septembrie a anului 1832 arheologul J. Ackner a descoperit la Sarmisegetusa o
foarte frumoasă, interesantă, dar şi extrem de reprezentativă piesă
arheologică:
„Victoria
dacică” înconjurată de genii, un mozaic care, printre altele, avea ornamente
vegetale încrustate cu misterioase simboluri, care înconjurau un înscris
tainic, rămas nedescifrat.
Această
relicvă, atât de preţioasă pentru neamul nostru, a dispărut fără urmă. Întrebat
în epocă, arheologul maghir E. Ballum a declarat că ştie unde se află acest
mozaic, dar „nu poate divulga adevărul din motive politice” (4).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu