15.05.2020
Propunere de testare gratuită a
populației împotriva COVID - 19
Am depus azi la Parlament un Proiect
de Lege cu articol unic privind testarea gratuită a cetățenilor împotriva COVID
- 19. Aceste teste se vor efectua prioritar
pentru persoanele suspecte de îmbolnăvire, pentru persoanele care urmează să
plece în zone în care se solicită dovada testării și pentru persoanele care
prezintă simptome ale infectării cu
COVID - 19.
Articolul
34 din Constituția României garantează dreptul la ocrotirea sănătății
cetățenilor statului. Este nevoie de testare gratuită a cetățenilor având în
vedere faptul că efectuarea testelor se face la costuri ridicate, iar cetățenii
au veniturile limitate. Totodată, în perspectiva crizei economice, fiecare leu
contează pentru bugetul personal. Statul trebuie să sprijine concret cetățeanul
și să reducă cheltuielile inutile în această perioadă, în special cele
materiale și cu achiziții de bunuri care nu sunt imperios necesare.
Această solicitare e bazată pe
situația actuală din țară legată de criza COVID - 19 și impune reglementarea de
urgență a accesului la testare al populației. Costul de 200-300 lei/test este
unul nejustificat și împotriva principiului de a asigura, conform Constituției,
acces la serviciile de sănătate și chiar dreptul la libera circulație, pentru a
merge la muncă. Lipsa banilor pentru testare face ca aceste persoane să nu
poată merge la muncă.
Deputat
Marius Sorin BOTA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu