Sentința din procesul supranumit ”Ferma Băneasa” a stîrnit o mulțime de reacții. Ba chiar a declanșat proteste. Nu neapărat din cauza răsturnării spectaculoase de decizie, cît din cauza faptului că a fost condamnat un avocat. La fel de surprinși au fost și juriștii cu nume pentru faptul că a fost răsturnată o sentință devenită definitivă, în faza de aplicare. Judecătorii procesului au întors-o ca la Ploiești în fața procurorilor DNA și totul s-a răsturant. Părțile se aflau în starea de aplicare a deciziilor stabilite de judecători cînd DNA-ul a decis reluarea procesului încheiat.
Regret că nu stăpînesc știința Dreptului pentru a comenta această situație neobișnuită. Drept pentru care mă voi feri să mă aventurez într-o interpretare.
În același timp, nu pot să nu-mi pun cîteva întrebări. Era cumva sentința devenită definitivă, înainte de intervenția DNA, o sentință cinstită? Adică corectă. Era legală succesiunea lui ”Paul de România” și trebuia aplicată mot a mot? Ar fi trebuit ca România să urmeze orbește toată restituirea proprietăților pretinse de personaj ? Nu cumva ne aflam și încă ne mai aflăm în fața unei operațiuni complexe de afaceri imobiliare, de sucesiuni discutabile și de șarlatanii cu sorginte politică?
Își mai aduce aminte cineva cum a apărut ”Paul de România” în țară și, mai ales, cînd? Omul a fost nășit de familia lui G.C Păunescu în momentul în care imaginea Regelui Mihai lumina mai puternic la orizont. Chiar amenința noua putere de la București. Așa, din senin, pe bietul Giorgică Păunescu din comerțul exterior l-a lovit spiritul regalist? Sau se pregătea să se lingă pe degete? Cine a avut ochi și nas a observat imediat campania de eclipsare a Regelui Mihai în care G.C. Păunescu juca rolul de ”naș”. Ea a avut la bază împingerea pe derutata scenă politică românească a bîlbîitului și caraghiosului vlăstar de ocazie. A fost vorba de o operațiune complexă, orchestrată și securistică de minimalizare și compromitere a imaginii Regelui Mihai și a șanselor sale de a reveni pe un loc onorabil, dacă nu chiar pe tronul României.
Ani la rînd, Ion Iliescu și Virgil Măgureanu, cu toate rețelele lor subterane, au muncit la asta din greu. Cînd Ion Iliescu a înțeles că pericolul regal nu este atît de mare și că atitudinea sa îl handicapează politic, a inițiat o reconciliere. Ceea ce nu înseamnă că încercările de minimalizare a Regelui Mihai și a Coroanei au încetat.
Cu Traian Băsescu și cu Elena Udrea au început zîmbrele din dosarul Ferma Băneasa. Va rămîne în istoria golăniei politice românești fotografia cu Traian Băsescu legănînd la intrarea în biserică odorul falsului prinț dus la botez de un marinar greu de văzut la rugăciune. Nu era vorba nici de un gest polemic, nici de unul de circ și nici de o simplă faptă creștinească. Defilarea și hlizeala sa din fața camerelor de luat vederi chemate la botezul pruncului transmiteau mesajul prezidențial al sprijinului măcar de imagine pentru întreaga reconsiderare morală și imobiliară a falsului prinț regal. Îmi este foarte greu să cred că președintele României era străin de întreaga afacere cu moștenirile acestui caricatural ”Paul de România”. Nu era Traian Băsescu străin de recuperările de la ANRP, după cum nu a fost străin de afacerile cu energie, de asfaltările mai mari și de afacerile cu terenuri gen Băneasa și Nana sau de mafia țigănească. Să nu mai vorbim de ”afacerea Flota”. Anii din Primăria Capitalei ne trimit și ele la un alt Traian Băsescu, implicat pînă în gît în restituiri. Cum să navigheze el printre atîtea restituiri de păduri și case și să se lingă pe bot? Rămîne mai mare mirarea că procurorii au găsit resurse de căință în sufletul unor judecători și n-au găsit nici o urmă de legătură (implicare) într-o afacere care să ducă la Traian Băsescu. Din toate Traian Băsescu a scăpat basma curată și procesele sale au trecut mîngîietor pe lîngă dînsul ca valurile peste penele raței!
Motivarea sentinței care prevede și condamnarea avocatului Robert Roșu ar putea aduce clarificări. Ea ne-ar lămuri dacă acesta a fost implicat și în altceva decît în apărarea clientului său. Nu cunosc dosarul pentru a avea deja păreri. Dar știu nenumărate dosare civile și penale în care avocații în loc să fie apărători sau să reprezinte o parte au devenit intermediari și s-au insinuat ca afaceriști veroși, devenind asociații infractorilor. Unii vor spune că nu este moral, dar este legal.
Și atunci, eu întreb un lucru. Este corect ca statul român să piardă prostește zeci și zeci de proprietăți numai în baza unor învîrteli prin instanțe, indiferent că ele au fost comise în baza unor înțelegeri cu judecătorii, cu procurorii sau cu reclamanții?
Autor: Cornel Nistorescu
Sursa: cotidianul.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu