joi, 19 august 2021

Poesis - Anca GOJA

                                    Foto: Lucian Petru GOJA

undeva într-o ţară

tot vacarmul ăsta căruia unii îi spun viaţă

libertatea un peşte de sticlă din casa bunicii

împins neglijent de un vizitator insensibil

calc cu picioarele goale peste cioburi

sângele nu mă deranjează mai mult decât faptul

că n-am mai scris de zile întregi

undeva într-o ţară

de al cărei loc pe hartă nu sunt foarte sigură

femeilor li se ia dreptul de a scrie

bărbaţii mângâie armele nu părul iubitelor

'cause you may still be here tomorrow

but your dreams may not

mai mult de două ore pe zi pe reţelele de socializare

ne fac nişte frustraţi spune un studiu recent

rolul femeii este să se ocupe de educaţia copiilor

scrie cineva în piaţa publică a ecranelor

în cea mai pură limbă dacă

dacă s-ar împărţi kalaşnikovuri pe facebook

marea neagră ar deveni marea roşie

pe buletinele noastre o năframă tricoloră

în fiecare dimineaţă în faţa blocurilor

exerciţii fizice

pe dangătul clopotelor

în grădina maicii domnului la răstimpuri

fiecare se alege cu câte o flegmă în cap

limitele oamenilor sunt ţarcuri de sârmă ghimpată

în care ceilalţi încearcă să ne mâne

ca pe vite la abatorul libertăţilor

spui drepturile omului și

de undeva răsună un râs sarcastic

şmirghel pe muşchiul inimii

dacă ar trăi cat stevens în carpaţi

i-ar spune fiului într-o seară la bere

să nu te aventurezi niciodată pe facebook

fără armură completă pieptene buzdugan

şi mai ales

fără plasturi.

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu