Medalion literar Ioan DRAGOŞ

 

Data nașterii : 1955-09-13

(n. 13 septembrie 1955, părinți Ana și Aurel, Lucăceşti, comuna Mireşu Mare, Maramureş). Poet, publicist. Licenţiat al Facultăţii de Drept economic - administrativ, Sibiu (1980). Masterat în administraţia publică la Institutul Naţional de Administraţie şi Universitatea „Babeş - Bolyai” (2005). Debut absolut în Revista „Semnal” a Liceului „Gh. Şincai” Baia Mare, 1970.

Volume:„Povara uimirii”, 1986; „Scrisori”, 1987;„Cavalerul triunghiului”, 1997; „Acestea sunt amănuntele”, 1998; „Prăpastia dintre timpurile verbului”, 2003; „Ulise în bucătărie”, 2006; „Sezonul de presiune”, 2008; „Foaia de observaţie”, 2010; „Poeme de serviciu”, 2011; „Studiu de oportunitate”, 2012; „Fişa postului”, 2013, „Acte adiţionale la foaia de observaţie”, 2016.

Prezent în antologiile: „Dor de lumină”, 1997; „Un sfert de veac de poezie”, 1998; „Într-o lacrimă trăieşte poetul”, 1998; „Prima verba”, 1999, „Clauza poeziei celei mai favorizate în lirica maramureşeană şi basarabeană”, 2010, etc.

                                                                              ***

„… poetul caută expresia pregnantă, versul izbitor, folosind întru acestea imaginaţia (în materia metaforelor şi comparaţiilor) şi speculaţia (în semantica asocierilor lexicale)”. (Laurenţiu Ulici – România literară, nr. 36/1986)

 „...multă fantezie la Ioan Dragoş .../ Cochetând cu textualizarea, este în fond un remarcabil imagist într-o sensibilitate preponderent depresivă”. (Petru Poantă – Tribuna, nr. 47/1987)

„... Ioan Dragoş scrie în spirit clasicizant, provoacă metafora largă, protocolară.../... cuvintele îi sunt conduse spre asocieri ingenioase de o sigură acurateţe”. (Valentin Taşcu – Steaua, nr. 2/1988)

„… versurile sunt ale unui nostalgic şi delicat poet, capabil de inefabilă reflecţie lirică” (Nicolae Manolescu - România literară, nr. 6/1988)

 „Intenţia poetului de a expune o fişă clinică a realului, în manierea unui delir abstract, se pare că reuşeşte să se impună, cu atât mai mult cu cât detaliile poetice se amestecă aici într-o viziune caleidoscopică demnă de reţinut.../ Metafizic cu precădere, autorul reuşeşte, printr-un minimum de respiraţie, un maximum de expresivitate artistică.” (Cristina Cîrstea – Convorbiri literare, nr. 2 (50)/2000)

„Poetul parcă discută continuu cu un interlocutor, cu sine şi cu lumea, despre viaţă şi moarte, despre morală şi desfrâu, se destăinuie, raţionează, dă soluţii, creează stări sufleteşti folosind adesea cuvinte de duh sau sintagme uşor de urmărit, atunci când descoperi cheie lor de lectură” (Ion M. Mihai – Nord Literar nr. 5/2004).

                                                                                  ***

unelte de precizie lângă sâmburii de pe farfurioară

 

„palmele unora cotrobăie

printre fragmentele altora

toţi speră într-o mai bună împărţire a zodiilor

lin te dă la fund

dar nu prea afund

te îndeamnă eliot

terasele unor grădini

nu dau decât pe lacul minţilor noastre

astăzi am văzut am auzit

şi am înţeles

unii au unelte de precizie

când te gândeşti la dulceaţa din cleştele

stomatologului

iar prin uşa întredeschisă

auzi fâlfâitul foilor de ceapă

bine că între noi

mai funcţionează principiul vaselor comunicante

palmele unora cotrobăie

pun sâmburii pe o farfurioară

şi totul este în regulă

nimeni nu ştie ce se întâmplă

în camera nevăzută

unde toate se cântăresc

nu mă speria

spune-mi viitorul apropiat

nu-mi povesti toată viaţa

deschid şi închid cărţi fără şir

fiecare îţi şopteşte la ureche adevărul său

tot adevărul

noapte de noapte se aud paşi grăbiţi prin bucătărie”

 

binele verii sau cărarea prin gaura cheii

 

„înţelegerea aduce uitarea cea de toate zilele

singura mângâiere de care depindem

unde o fi

întreabă omul fără voie

încerci să înţelegi vocea ta de acum

gesturile tale de acum

o furnicături te străbate din creştet

până-n tălpi

bătrânii se trezesc copii

trăim într-o apă–ntoarsă

acum înţelegi de ce nu se poate ascunde

copilul

de lăcomia fructelor dintâi

înfruptă-te

strigă gura fără stăpân

ce dimineaţă caldă e aceasta

aici nicăieri

în această atât de frumoasă

atât de încăpătoare absenţă

în care am pus ordine

şi sunt fericit că mi-a trecut rândul

nici n-ai ajuns acolo şi deja ai învins

îţi şopteşte ovidiu

iar unde ai fost învingător

ai şi pierdut bătălia

de-o viaţă preparăm licori

le bem şi nu ne vindecăm

prin vis vedem cărarea/încăperea

se strecoară afară prin gaura cheii

aplecat peste umărul tău

îngerul păzitor blând te întreabă

oare unde ai fost astăzi”

 

vara indiană

 

„în paisprezece octombrie de sfânta paraschiva

doamna şi domnul albu

au stat la umbră în curtea interioară

a blocului de pe strada dragoş vodă

ca în mijlocul verii

înfloresc în toamnă merii

şi ne arată că nu e târziu să visăm

scrie ioana pe muchie de cuţit

de ce dimineaţa eşti altul decât seara

te întrebi

de ce seara vorbeşti altfel decât la prânz

de ce în şedinţe dai afirmativ din cap

iar în pumnii strânşi sugrumi ceva

cât de departe să-mi duc inima

să nu se atingă de tine

cântă holograf la radio

ziua este într-un unghi vesel

prin coridorul lung şi îngust

există o explicaţie foarte simplă a lui simion

pentru fiecare fir de păr albit

şi se poate rezuma

în a privi firele de iarbă

rămase în colţul gurii

câinelui îmbătrânit în lanţ

înţelegi în mai multe limbi

interdicţia de a te apleca peste fereastră

muncind odihneşti visele

după ultima înghiţitură

aşezi banii pe masă

aşa se procedează dacă eşti iniţiat

în arta fină a vieţii”.