(Tragicomedia
globalismului)
Partea a II-a: Omul istoric
și păcatele lui (cont.)
Istoria ne-nștiințează
c-au fost și alți cârmuitori
(nu numai papii și ai lor),
ce se voiau cosmocratori.
Unul din ăștia, scrie-n
cronici,
că Alexandru ar fi fost –
al Greciei produs de vârf
și-al Stagiritului produs cu
rost.
Fecior de rege macedonic,
ce-al doilea Filip e numit,
el în istorii lider este
ca rege și strateg vestit.
Într-adevăr, căci infuzat
de mic copil cu elenism,
Elada toată cucerește
cu foamea-i de teribilism,
apoi al perșilor imperiu
și-ntinse zone mai departe
(în India se poticnește!),
ca ele toate s-aibă parte
nu doar de noua cârmuire,
ci și de suflul cultural
al salbei de Alexandrii
din noul stat imperial.
Luându-ne doar după formă,
să afirmăm am fi tentați
că belicosul Macedon
e fruntea între-ai săi
confrați.
C-adică nu s-a mulțumit
cu cucerirea extensivă,
ci peste tot a dus cu el
cultura greacă intensivă,
lucruri ce alți cuceritori
- din vremi istorice știute
(perși, turci, arabi, mongoli,
muscali) –
n-au înțeles că trebuie făcute,
nu ca risipă inutilă
spre-al oprimaților răsfăț,
ci ca o parte lustruită
din al politicii ospăț.
Deși războaiele-s blamate
de tot mai mulți oficiali
- istorici și cârmuitori –
căci actele-s mereu trucate,
(autocrații mei ales
- preocupați de-al lor profil
după ce moartea-i va lua –
acceptă doar smeritul stil),
chiar azi istoria e plină
de epifenomene vide,
ce mersul lumii îl marchează
cu jocurile lor stupide
(vezi Biden, Putin și-alte
scule
de interese-ncăierate),
care-n politici de rahat
promit belșug și echitate
la toți votanții sărăntoci,
cu toate că realitatea
taman contrariul demonstrează –
contează unii, nu comunitatea!
Păi, de pomană Twain spunea
c-un secol și ceva în urmă:
„Prin vot de s-ar putea schimba
ceva,
n-am fi lăsați să mai venim la
urnă”?!
Iar Orwell George zicea de
libertate
că-i dreptul fiecărui pământean
de-a spune-n față semenilor
ce ei s-audă nu doresc șohan...
La Alexandru revenind
după această acoladă,
va trebui pe om să-l scoatem
din a legendei ambuscadă.
Căci una-i omul cum a fost
(fragil la trup, în spirit
tare)
și alta-i recrearea sa
de miturile milenare.
Departe de perfecțiunea
cu care-a fost în mit cinstit,
cuceritorul Alexandru
era de fapt un crai zărghit,
iar starea lui în Orient
neîncetat s-a agravat,
pân’
ce-i convins de regi locali
c-ar trebui zeificat.
De-atunci începe prăbușirea
în sinea sa de morb stricată –
beții, exces de aroganță
și-o comportare deplasată
față de cei ce-l îndrăgeau:
Pe-al său istoric, bunăoară,
ce Calistene se numea
și-Aristotel unchi îi era,
morții l-a dat prin răstignire,
pentru că nu i s-a-nchinat
ca unui zeu atotputernic,
ci pe obraz l-a sărutat.
Mergând fălos pe noul drum,
el repede s-a curățat
(la trei decenii și doi ani),
iar vastu-i stat s-a destrămat.
Aceeași soartă au avut-o
imperiile lumii toate
(roman, mongol, turcesc,
britanic),
c-au fost sterile sau neidioate.
Imperiul Romei, spre exemplu,
nu de-unul fizic e-nghițit,
ci forța crezului creștin
un spirit nou i-a dăruit.
Căci Spiritul pornit la treabă
din al evreilor olat,
fiind etern-universal
treptat spre Vest a avansat,
astfel că multe seminții
incluse-n Stat și-nvecinate
(latini, greci, nemți, slavi,
asiatici),
încet-încet sunt creștinate.
Și creștinismul înflorește
sub bazileul Constantin
(când crez oficial e decretat),
iar sporul lui este divin –
nu doar că-n spațiu se întinde
(noi zone-n Est și-n nordul
african),
dar și-n intensiune crește,
cu goți ajunși la bun liman...
Apoi, din Europa creștinată,
plecat-au în ținuturi noi
(Extremul Orient, Americi)
picaro
și creștini de soi,
care duceau valori morale
și-a convertirii-nfiorare
pentru azteci, incași și alții,
ce-aveau culturi superioare.
Dar profitorii criminali
(precum Cortez și-ai lui
ciraci),
nu-ncreștinarea urmăreau,
ci cum să fure alți pitaci –
argint și aur la grămadă,
din care grosu-l trimiteau
Madridului mereu falit,
după ce partea și-o făceau.
Între tâlhari și guvernanți
fiind această cârdășie,
episcopul Bartolomeo
în van dorea altfel să fie.
Ba și mai și, tot insistând
că-n colonii ticăloșia-i crasă,
la urmă vine și răsplata:
Opera-i scrisă este arsă!...
Firește, unii-n sinea lor
vor judeca poate așa:
„Ce mare lucru niște cărți,
când Inchiziția oameni ardea?!”
Eu spun că ambele sunt crime,
c-o diferență de nuanță:
Se cheamă crimă integrală
să iei a omului viață
și e de tip spiritual
când cărțile sunt mătrășite;
mai grav e că-n nazism și
bolșevism
au fost la fel de „îndrăgite”
acele cărți catalogate
de cenzori ca fiind pocite –
fie din uz complet retrase,
fie că-n foc erau zvârlite.
Din cele spuse clar rezultă
o teză nițeluș procletă:
Istoria nu-i circulară,
dar pe elice se repetă!
Căci dezvoltarea ei în timp
elicoidă se numește
și verticala coborâtă
punctele-asemeni le unește.
De-aceea ni se pare-adesea
că-n cerc mereu ne învârtim –
a fost ce este și va fi,
dar noi ce-am fost n-o să mai
fim.
Și tot de-aceea mare grijă
la fițele globalizante:
Nu doar că relele revin,
dar ele-s mult mai alarmante!
Sighetu
Marmației,
George PETROVAI
19-21 iunie 2022
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu