de Gheorghe Pârja
De fiecare dată când trec spre Târgu Lăpuș, spre
Rohia sau Libotin, mă opresc în Copalnic Mănăștur, în centrul comunei, ca
într-un spațiu în care mă reculeg ca în fața unui altar. Mi-a plăcut de când mă
știu acest loc. O mică agora, care îmi dă sentimentul că acolo domnește
spiritul de a fi laolaltă. Un sentiment extrem de necesar în aceste vremuri. Și
nu greșesc prea mult, deoarece este un potrivit loc de târg. Cu un prilej, aici
am poposit cu un grup de scriitori din Transilvania. Din vorbă în vorbă am
ajuns la un fapt de istorie literară, care îmi era mai puțin cunoscut. A fost
evocat uitatul, dar rigurosul și fascinantul poet și eseist Dan Botta. Fratele
admirabilului actor și poet Emil Botta. Alegând ulterior calea documentării, am
aflat că frații Botta descind dintr-o veche familie transilvană, din neamul
Bota (Botha, Botta) puternic și rămuros în toată partea vestică a Maramureșului
și zone întinse din Ardeal.
Înscrisurile din cronici atestă noblețea acestui
nume. Documentele menționează, pe la anul 1560, un voievodat al lui Teodor
Bota, cu reședința la Cernești. Din această ramură, care l-a dat și pe
episcopul Ioan Bob, se trage și Teodor Botta, tatăl fraților Dan și Emil,
născut la Copalnic Mănăștur. Fost student la medicină la Viena, prieten cu
Vasile Lucaciu, hărțuit pentru cauza națională a românilor ardeleni, el caută
refugiu în Moldova, absolvind Facultatea de Medicină de la Iași. Este
repartizat medic la Adjud, la Căile Ferate. Din căsătoria cu Aglaie Francisc
(Francischi), fiica unui emigrant corsican stabilit în țara noastră prin anul
1872, are doi copii. Pe Dan și Emil. Acolo, în agora din Copalnic Mănăștur l-am
decupat din peisajul tumultuos al neamurilor pe eseistul și poetul Dan Botta,
născut în anul 1907.
Despre care Mircea Vulcănescu scria: „Dan Botta a
fost o candelă de nețărmurită strajă a românismului și a țelurilor lui înalte”.
El a abordat într-un stil ermetic, dar fascinant, teme profunde pe care se
reazemă destinul acestui popor. El a apărat dreptul Poeziei de a participa la
revelarea adevărurilor fundamentale. Întâlnirea, în studenție, cu literatura și
cultura greco-latină, în original, a fost de bun augur, cu benefice urmări.
Scoate din uitare câteva figuri de mari europeni ai culturii române. De la
Petru Cercel, la Dimitrie Cantemir. Poet, eseist, dramaturg, fin polemist –
celebră rămâne polemica cu Lucian Blaga – Dan Botta a construit, pe măsura
elanurilor spiritului căutător, trepte pentru mari aspirații.
Le-am povestit prietenilor mei, scriitori, o
întâlnire admirabilă cu actorul Emil Botta, petrecută la București. Martor a
fost regretatul meu coleg de liceu și apoi de redacție, Gheorghe Peter. L-am
întâlnit pe o stradă în Capitală. Cu îndrăzneala născută din emoții, l-am
abordat prevalându-mă de prietenia lui din tinerețe cu profesorul nostru,
poetul Gheorghe Chivu. Când am rostit cuvântul Maramureș, fața marelui actor
s-a luminat. Era o veste dinspre locul de naștere al părintelui său. A urmat o
scurtă discuție. Da, de fiecare dată când trec prin Copalnic Mănăștur mă
gândesc cu plecăciune la Dan și Emil Botta. Mai cu seamă la Dan Botta, cel din
Eulalii. Cine are alte date despre originea familiei Botta, le aștept cu
bucurie.
Este bine să știm că acest pământ a fost polenizat
cu valori. Prietenul lui, Mircea Eliade, îi face un portret rămas peste vreme:
„Dan Botta era extraordinar de curtenitor, de o frapantă eleganță, dezinvolt,
de o înaltă prestanță, cu un aer impecabil – pe care îl depășea prin persoana
și prezența lui.” Poetul, eseistul, dramaturgul și traducătorul din Villon, Dan
Botta, a făcut parte din elita interbelică a culturii române. Profesorul
Nistoroiu, care amintește de originile din Maramureșul de Nord ale familiei
Botta, numind așezarea Copalnic Mănăștur, îl situează pe Dan Botta între
apollinic și dionisiac, un echilibru între simfonie și simetrie, o armonie
între dialectică și slovă, o antinomie între real și miracol, o diafană
vibrație între freamăt și adiere, între soare și ploaie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu