sâmbătă, 27 iulie 2024

Răsucirea omului politic

                                                         de Gheorghe Pârja

Acest an este pavoazat cu mari surprize! Sunt, au fost și vor fi alegeri în mai multe țări europene, dar și în Statele Unite. Confruntările dintre lideri ne oferă un spectacol politic care ne dă de gândit. Vedem cu câtă degajare se renunță la consecvența politică, cu câtă ușurință unii politicieni trec de la un partid la altul, fără a privi în urmă cu regrete. Iar noi, alegătorii, am citit prin cărți că unii lideri politici și-au dat viața pentru crezul lor. Istoria noastră recentă este plină cu aceste exemple. Treceți pragul Memorialului de la Sighet și vă veți convinge.

S-a schimbat lumea, oameni buni, și cu ea și oamenii. Că doar ei au răsucit-o. Așa a fost atins și vectorul politic. Din țară și străinătate. Mi-a sărit în față o răsucire americană, că doar acolo s-a pornit girueta cu mare viteză. După ce l-au convins pe Biden să se retragă din cursa prezidențială, a venit doamna Harris să continue lupta democraților. Dar eu am observat răsucirea în tabăra republicană. Donald Trump era în căutare de vicepreședinte. Și l-a aflat în persoana senatorului Vance, care are scris pe ușa casei: Trebuie să fiu cinstit, nu-mi pasă ce se întâmplă cu Ucraina!

Fost militar, cu o carieră în finanțe, a scris și un volum autobiografic de succes și se conturează un urmaș al lui Trump. Presa americană scrie că actualul candidat al republicanilor la Casa Albă a stat mult pe gânduri până să se decidă. Oare de ce? În urmă cu opt ani, Vance îi mărturisea unui prieten părerea sa că Trump este un fel de Hitler american. S-a declarat republican, dar făcea parte din mișcarea Niciodată Trump! Ulterior, senatorul s-a răsucit, spunând că nu credea că actualul candidat era un om serios. Adică, cum? Atunci Hitler și acum în drum spre Casa Albă? Asta este chiar o răsucire a omului politic.

Am aflat dintr-un text al lui Teodor Tiță că decizia lui Trump de a-l numi pe Vance în poziția de vicepreședinte a contat foarte mult și sprijinul pe care acesta îl are din partea unor donatori importanți ai Partidului Republican. Trump crede în puține lucruri și își poate schimba des părerile. Dar Vance este un ideolog, înconjurat de buni sfătuitori, care îl îndrumă spre fapte ferme, mai greu de clintit. Așa că atunci când spune că nu îi pasă de Ucraina ar trebui să ne pună pe gânduri. Asta ar putea fi tradus în spiritul izolării Americii. Adică nu îi pasă de Europa.

Cu puterea mea de înțelegere a acestor stări de lucruri nu mă înconjoară mult entuziasm. Spunea autorul nostru că, de la București la Lisabona, nimeni nu este pregătit pentru iluminismul întunecat. Scena politică americană este cuprinsă de nebuloasă. Retragerea târzie a lui Biden din cursa prezidențială a provocat multă nesiguranță la democrați. Dacă până mai ieri America avea de ales în noiembrie între un om tot mai inapt din cauza vârstei și un cinic egolatru, care între timp a fost ținta unei încercări eșuate de asasinat, care i-a pus pe frunte aura de martir. Acum, ultimul se va înfrunta cu doamna Kamala, care râde mult și promite victorie.

Cel mai puternic stat din lume a oferit acești candidați. Lumea de pe la noi se întreabă: de ce americanii, dintre atâtea sute de milioane, nu au găsit doi candidați capabili să meargă mai convingător în lupta electorală? Doamna parcă a corectat ceva din imaginea democraților, dar până în vârful muntelui mai trebuie mult efort. Dar ce privim în grădina americană, când avem și noi în Carpați răsuciri de pomină. Nu peste multă vreme vom fi chemați la urne, dar nu știm clar cu cine votăm. Cei care și-au anunțat candidatura vin cu promisiuni care nu se pot duce la capăt. Mai mare răsucire în politică decât exagerarea nu este. Ademenirea omului la urne cu vorbe mieroase este un păcat. Dar cine mai ține cont de asta? Voturi să iasă. Ce să facem? Să ne obișnuim cu aceste răsuciri și să alegem grâul de neghină! Faptul că mai avem grâu este un semn că democrația mai funcționează.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu