marți, 30 iulie 2024

Cum dai cu noroi când eşti prost. În oglindă, spre tine

Nici n-a început Olimpiada de la Paris bine, că deja avem de comentat. NOI, cei atotştiutori, uşor de ofensat, puritani din cale afară şi conspiraţionişti cât încape. Unele controverse au bază reală. Altele…să fim serioşi, NOI suntem în poziţia de a contesta Franţa? Când o mare parte dintre cei mai importanţi oameni de cultură ai României au fugit DE-AICI ACOLO?

Prima controversă. Scena biblică batjocorită, la paradă, ce sugera o Cină cea de Taină ironizată. Când colo…vorbim de Olimpiadă-Olimp. E vorba de un ”ospăț al zeilor” înfățișat de Jan Harmensz van Bijlert, pictură realizată în jurul anului 1635 și păstrată la Muzeul Magnin din Dijon. Sunt prezentați zeii Olimpului care celebrează căsătoria dintre Thetis și Peleus. În centrul mesei se află Apollo încoronat, în timp ce Bacchus-Dionysus stă întins în prim-plan. Am lămurit-o? Nu e scenă biblică, e scenă din Olimp, de pe vremea când încă nu exista Creştinismul. Dar noi, puritanii, am sărit repede. Există chiar o pagină falsă de Facebook, cică a Papei de la Roma, care cere tuturor să reposteze Cina cea de Taină, să inunde paginile de socializare. Serios…

Apoi, concertul trupei rock Gojira, ce debutează cu o femeie decapitată. Decadenţă! Satanism! Zău? O felie de istorie a Franţei, ei şi-au decapitat regina la Revoluţia care a inspirat toate revoluţiile europene ba mondiale, inclusiv a noastră Paşoptistă. Cât despre rockeri, ei au cântat nu un cântec aiurea, satanist sau mă rog, de pe discografia lor, ci legendarul „Ah! Ca ira!”, cântat pe străzi în timpul Revoluţiei Franceze.

Da, au fost bâlbe. Au fost chiar atentate la buna desfăşurare a deschiderii, cu blocarea intenţionată a traficului feroviar. Care miroase foarte tare a servicii secrete, nu a ”veste galbene”, nu a sindicate. Vom afla adevărul. Sau nu. În funcţie de interesele politice ale ţării gazdă, dar miroase rău a Est. Cel neinvitat la Jocurile Olimpice, nici măcar prin jurnalişti sportivi, nu a sportivilor. În fine, poveştile cu şobolani, cu Sena cea otrăvitoare. Sunt şobolani în Paris? Firesc, are canale subterane şi osuare şi viaţă de noapte. Bucureştiul n-are şobolani? Sena o fi avut deversări, dar gestul primăriţei Parisului de a înota în râu a fost curajos şi o lovitură excelentă de imagine. Gurile rele au făcut chiar o trimitere la un recent film-dezastru cu rechini pe Sena, cu trimitere exact la Jocurile Olimpice. „Under Paris” 2024 se numeşte, ar merita văzut, chiar cu uşoară ironie. Pentru că dincolo de toate, Parisul e superb şi eforturile organizatorice sunt imense. Chiar dacă sportivilor nu le place mâncarea, pe alocuri s-a terminat apa minerală. 7 locaţii/arene în zona Grand Paris, 13 locaţii în zona Paris Centre, 4 locaţii la Versailles, 11 arene în afara Parisului. Plus satul olimpic, plus satul mass-media. Înainte să arunci cu noroi, întreabă-te dacă am fi în stare să organizăm aşa ceva…

Da, sunt excentricităţi, sunt „jocuri olimpice deschise”, există o reprezentativă a Emigranţilor, a celor fugari din ţările lor aflate în conflicte. Da, Rusia şi Belarus sunt pedepsite şi pot participa sub steag neutru, nu al ţărilor lor. Da, sunt probe olimpice de break dance şi de skateboarding. Aaaaa, că n-am luat încă medalii noi, românii, cum luam la Los Angeles în 1984… când luam 53 de medalii olimpice? Asta nu e vina francezilor, a organizării, a scenei nebiblice şi a trupei metal Gojira. E a lipsei sportului de masă, a bazelor sportive. Nu a francezilor.

 

Autor: Alexandru Petria

Sursa: Graiul Maramureșului

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu