Procuroarea și infractorul

America la cotitură. Față în față, candidați la președinție, s-a întâmplat să fie simbolurile Americii, Justiția și Infracțiunea. Kamala Harris reprezintă legea, ani de zile a lucrat ca procuror în California, adică omul de fier care decide trimiterea infractorilor în justiție. Iată că acum îl are în față pe cel mai mare Infractor al Americii, miliardarul Donald Trump, care, deși e condamnat la peste 150 de ani de închisoare, candidează la președinție. Mai are pe rol încă două mari procese pentru acte grave aduse siguranței naționale.

I-am văzut Kamalei Harris prima sa manifestare din statul Wisconsin, după renunțarea lui Biden la candidatură. E fenomenală! Cât am stat în SUA, am apucat 5 campanii prezidențiale, dar nici un candidat nu se compară cu această femeie de culoare, actuala vicepreședintă a Americii. E un vorbitor colosal, dotată cu carismă, mereu râde, ca un om de succes, stăpân pe sine, ca un învingător. Se vede că e rodată în întâlnirile cu publicul, știe cum să puncteze, să pună punctul pe „i”, are un mod cuceritor de a dialoga. Răspunsurile ei sunt antologice. Rețin doar ideea principală, diferența dintre programul lui Trump și programul ei, al democraților. Noi suntem orientați cu toate forțele spre viitor, Trump reprezintă trecutul, a spus ea. Și cu brațul drept arăta înainte, iar cu cel stâng înapoi. Imagine semnificativă a victoriei. America este țara care stă cu fața spre viitor, spre cosmos. Asta am învățat eu de la americani.

Cum se poate să apară un reprezentant al ei, care se uită în trecutul întunecat, care îi tot dă cu Again, să facă America așa cum a fost poate pe vremea sclaviei, a negrilor – sclavi pe plantații!

Eu l-am cunoscut pe Trump, cu mulți ani înainte, când el avea o emisiune de satiră la Fox News. Eram cu fetele mele, cu care el a vrut să se pozeze (poza se află pe Internet). Le-a promis marea cu sare, că le ajută financiar. Era un om simpatic,  acaparant. Îi urmăream emisiunea și mă trăvăleam de râs. Avea un enorm talent demitizator, pamfletar și parodic, demitiza poncifurile americane. Nu mi-am imaginat că omul acela vesel, la concurență cu marii comedianți, o să ajungă   să-și urce actorii în cap, să devină adversarul lui De Niro, Meryl Streep, Barbra Streisand, Arnold Schwarzenegger, George Clooney și a întregului Hollywood. Cărțile comice care au apărut despre Donald-cocoș umpleau rafturile librăriilor, iar Alec Baldwin îl imita cu mare succes într-o emisiune TV. Președinția lui a fost o alternare între neîntreruptele proteste din cauza anulării programului Obamacare și distracția generată de umorul artiștilor! Și a fost depășit. Adică și-a pierdut umorul. E un caz fff grav, de paranoia. Iată o temă pentru Oliver Stone: Omul care și-a pierdut umorul!

Cauza ar fi faptul că nu știe să piardă. Votul democratic înseamnă învinși și învingători, ori el vrea să fie numai învingător. Pentru asta acuză sistemul electoral american că fraudează alegerile și îi îndeamnă pe fanii săi să atace Capitoliul. Adică lovește în esența democrației americane. El nu știe să piardă. Dacă el câștigă, sistemul e bun, dacă nu, e dezastru, America dispare. E un caz de paranoia, un mare pericol pentru democrația americană. Va da țara, America, cu o sută de ani înapoi, așa cum face Putin cu Rusia.

M-am uitat la deschiderea Jocurilor Olimpice de la Paris. Delegația Americii a defilat penultima, după care a urmat Franța. Sportivii americani erau pe un mare vapor, sute de sportivi, cu LeBorn și Coco Gauff  în frunte. Mai devreme o văzusem și pe Serena Williams cu Nadia Comăneci. Vor accepta acești oameni aleși, spuma valorilor americane, o Americă a „cultului personalității”, sau vor vrea să trăiască așa cum i-am văzut, fericiți, puternici, în libertate, dăruind lumii tot ce a câștigat mai bun omenirea. Dovadă că tot fantasticul ceremonial conceput de francezi pe zeci de scene amplasate pe malul Senei, pe clădiri și pe apă, a purtat o amprentă americană. A triumfat stilul breakdance sau streetdance, un stil cu figuri acrobatice îmbinate cu elemente coregrafice, dându-i dansatorului libertatea imaginației. Sigur, Lady Gaga a impresionat cu un moment de tip Broadway. Fantezia și rafinamentul artiștilor francezi, precum momentele de operă, de parada modei, momentele Mona Lisa și Don Quijote sau serenada lui Celin Dion, s-au îmbinat perfect cu spiritul dansului american. Forma de expresie supremă este atunci când arta se îmbină cu sportul. A fost o revoluție față de tradiție, unde deschiderea Jocurilor Olimpice se petecea pe un stadion, ca la Tokio. Acum arta a fost regină, pe un scenariu complex, cu un montaj fabulos, îmbinând ficțiunea cu filmul documentar. O fi văzut Trump această desfășurare de forțe artistice, cu amprentă americană? Omenirea a ajuns aici, la această imagine a unui Viitor Olimpic, în care sute de țări ale lumii defilează și se bucură laolaltă. Programul Kamalei Harris slujește acest țel, dar al lui?

Păi e suficient să citiți ce limbaj vulgar, subuman, a folosit imediat după prima apariție publică a Kamalei Harris. A făcut-o „nebună, nebună”, a jignit-o în fel și chip, că va duce America de râpă, că numai el e „salvatorul”, la fel cum l-a jignit continuu și pe Biden, pe care nu l-a mai scos din calificativele „senil” și „prost”. Nici Al Capone nu deraia așa. Kamala a scos în evidență hibele Infractorului și l-a numit ca atare, cu o claritate de procuror, iar el a înnebunit. Reacția lui imediată a fost de fiară sălbatică, de strigoi fără self-control, greu de admis pentru o lume normală. Iar acum, după ce soții Obama și-au anunțat suportul pentru Harris, că vor fi implicați, alături de ea, în campanie („Te vom ajuta să ajungi în Biroul Oval”, i-au transmis Michelle și Barack), cred că furia Rățoiului e maximă, e posibil să facă un infarct. Sau să mai primească un glonț în urechea cealaltă, poate îi revine auzul. Să nu mai privească lumea de sus, cum o privește pe Kamala, neștiind că buturuga mică răstoarnă carul mare! Dacă nu-și schimbă radical discursul și comportamentul, va pierde lamentabil. Cui îi folosește un asemenea conducător? Infractorilor, desigur. El dă apă la moară extremiștilor. Aceasta e libertate? Libertatea ca un Infractor să candideze la președinție, libertatea de a-și insulta mai ceva ca un homeless adversarii, libertatea de a trage cu pușca?

Americanii se află în fața unui mare test: trebuie să decidă ce aleg, un drum drept, al legii, sau al fără-de-legii?

Grid Modorcea