marți, 30 iulie 2024

CE ÎNSEAMNĂ CONCRET “PROMOTOR CULTURAL” SAU PROMOTOR ÎN ALTE DOMENII


Cică un anumit “simpatizant” al unor poeți, care în viața sa nu a scris o poezie ci doar articole și păreri personale despre creația unor literați, s-a pus a aduna undeva fie într-un sat sau oraș 10-15 poeți, apoi a început ai lauda după care ce a scris, ce ranguri și funcții au în unele unități culturale sau de învățământ. Apoi i-a îndemnat pe fiecare să citească ceva din creația lor. După aceste prezentări de scriitori, cică acest “simpatizant” care doar scrie despre cineva ceva, articole că cine ce a făcut și pe unde a umblat, doar să se bage în seamă pe lângă cineva cu asta este numit “promotor cultural” nu scriitorii ca atare prin creațiile lor. Oameni buni, dacă eu care în viața mea nu am fost niciodată într-un aparat de zbor nici ca simplu pasager și mă voi pune să adun un grup de aviatori, să-i prezint după părerea pe rând, să încep că X aviatorul are mii de ore de zbor la activ cu rezultate remarcabile și a realizat unele inovații la diferite avioane , în structura lor mecanică, acel aviator și inovator în domeniul aviatic poate fi numit promotor în acest sistem, nu eu. Eu doar cât că am făcut o prezentare față de aviatorul respectiv, nimic mai mult. În altă ordine de idei o echipă de fotbal promovează dintr-o divizie în alta superioară prin prestanța sa excepțională, nu prin faptul că o laudă ”Tanda și Manda”. Doar cel care aduce pe linie de sport un nou procedeu de abordare favorabil în această disciplină poate fi numit promotor sportiv, nu unii lăudători care se bagă în seamă prin diferite articole scriind pe câteva pagini că ce performanțe are cutare și cutare. Evident că cei care fac asemenea articole în aspect sportiv pot fi numiți jurnaliști, publiciști sau ce altceva pe linie ziaristică, dar nu promotori într-un anumit sistem. În această privință cel care adună undeva o trupă de 15-20 de scriitori pentru ca aceștia să-și prezinte lucrările, poate fi numit fie organizator de activități culturale sau dacă gruparea respectivă se vrea a se situa la nivel de cenaclu, sau chiar formațiune de nivel național, acel organizator poate fi numit președintele acesteia. În orice domeniu, concret spus, promotor poate fi numit strict cel care realizează ceva într-un anumit profil, un nou mod de abordare a unui exercițiu sportiv , prin care poate revoluționa o anumită ramură sportivă, o inovație tehnică, un nou curent literar, legat de elemente de stil originale într-o anumită secțiune literară, o invenție în economie, agricultură, care să ducă la progrese remarcabile, nu doar că Icsulescu va aduna pe Tanda și Manda și încă doi, trei pe lângă ei, să-și expună care cum creațiile, sau poate nici atât decât rangurile și funcțiile, sau că cine cu cine s-a întâlnit la diverse evenimente și cu cine a/au stat la masă la taifas.

 

Vasile Dan MARCHIȘ

ofițer de presă al Ligii Scriitorilor din România

fondatorul revistei Sintagme


Preluare https://www.asiiromani.eu/2024/07/30/ce-inseamna-concret-promotor-cultural-sau-promotor-in-alte-domenii/

6 comentarii:

  1. ...un material de nivel sub mediocru,o adunatura de propozitii insirate de o minte prea odihnita si aproape deloc educata-sigur ca lipsa unei educatii scolare este cat se poate de vizibila.....spui polonicar esuat,spui multe.

    RăspundețiȘtergere
  2. Tu esti promotor al prostiei Vasalie! Tu nu poti aduna nici 2-3 cersetori de-ai tai! Nici betivii la cel mai jegos bar din oras! Urmeaza sa fie inchis, daca n-ai stiut!

    RăspundețiȘtergere
  3. .a spune adevarul despre un impotent intelectual nu inseamna jignire,inseamna a i deschide ochii sa perceapa ca e limitat

    .....dar daca e limitat e greu sa recunoasca, agramatul interpreteaza ca e jignit,asta e.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ce inseamna concret promotor cultural = Vasile Danut MARȘ CHI(ș)!!!

    RăspundețiȘtergere
  5. Marchis Vasile Dan30 iulie 2024 la 14:18

    Detractorii și defăimătorii răutăcioși cuprinși de strechea invidiei sunt anihilați.

    RăspundețiȘtergere
  6. Marchis Vasile Dan, ofiter de presa LSR, fondatorul revistei Sintagme codrene30 iulie 2024 la 14:20

    Acest material este unul la subiect, chiar dacă nu le place la detractorii cuprinși de strechea invidiei. Hei palavragiilor care tot mâzgăliți aici la comentarii sub anonimat, dacă doriți să bateți toaca sau clopotele
    în cătunele voastre și să pălăvrăgiți la diferite adunări, în pensiuni și restaurante,mergeți acolo că nu vă oprește nimeni, dar nu între oameni talentați, dacă la poezie sunteți varză, că nu vă publică nimeni în reviste de prestigiu, cu versificările voastre de trei nuiele, doar naivități și aberații.

    RăspundețiȘtergere