Tot pe la Maramu îmi umblă gândul...
Recent am coborât în viața de toate zilele de-acasă de la Olănești din imperialul Maramu. Peste tot pe unde umblu, în țară sau străinătate, mereu mă întreb dacă aș putea locui acolo. Și am câteva localități, zone, unde cred că m-aș adapta de parcă m-aș fi născut acolo.
Un loc mirific pentru mine ar fi Severinul. Și Iașul ar fi. Maramureșul cu toată fascinația sa ar ocupa un loc de frunte, precum și Sicilia.
Am fost invitat la un festival „de rasă” la Târgu Lăpuș de doamna profesor dr. Valeria Bilț. M-am simțit ca peștele-n apă. M-am întâlnit aici cu multi prieteni, dar am mai adăugat, prietenos cum sunt, în traista sufletului destui.
A fost o întâlnire de calitate, cu oameni de calitate, interesantă, de unde multe se pot învăța.
O asemenea întâlnire mi-aș dori și-n Vâlcea mea.
Până și cele urâte sunt trecătoare, dar cele frumoase!
N-am putut pleca imediat din Târgu Lăpuș, ba am urcat câțiva zeci de km în Nord, la Ocna Șugatag, unde alți prieteni mă așteptau.
Am ajuns la pensiunea Teleptean unde niște oameni deosebiți mi-au pus (ca la toată lumea) totul la dispoziție.
Mai doream să mă întâlnesc cu prietenul Vasile Marina, medicul din Maramureșul Ucrainean (este de două ori mai mare decât Maramureșul nostru). Acest om face naveta zilnic de dincolo de Tisa, ținutul Ucrainei, aici la pensiunea Teleptean unde muncește. Român din tată-n fiu, stăpânitor al limbii noastre, al tradițiilor și obiceiurilor, acestui om, ca la mulți alții, statul român îi refuză dreptul la cetățenia română.
Greu de înțeles. Aici acasă, niște teroriști ai poporului, aleșii, „gonesc” românii din țară, iar românilor care vor să devină români le refuză acest drept.
Incredibil, dar adevărat.
Of, iarăși mă amărăsc după atâtea lucruri frumoase „pătimite” în fascinantul Maramu.
Deci m-am întâlnit cu multă lume, cu mulți prieteni, dar mi-am făcut și alții la fel de buni.
Totul a fost frumos, ok cum ar spune gândacii toxici ai limbii române, mai puțin vremea.
A plouat de a rupt pământul fapt ce a făcut să nu merg să văd complexul mânăstiresc Bârsana sau mânăstirea Săpânța Peri.
Am preferat să-mi oblojesc durerile-n apa sărată și caldă, apa dulce și caldă, saună sau Jacuzzi și, de ce nu, la „frământat” la un masaj la prietenul medic de care vorbeam, Vasile Marina.
Toate problemele le-am rezolvat și pe cele emoționale – întâlnirile cu prietenii, dar așa cum am spus vremea a fost potrivnică. A plouat rău de tot.
În „baltă” fiind, vedeam cum într-un stâlp de electricitate doi pui de barză (la maturitate) făceau exerciții de zbor. Doamne și ce drumuri lungi au!
La un moment dat văd că vine mama lor (sau tata) și le aduce mâncare.
Niciodată n-am știut cum sunt hrăniți puii de barză.
Aceștia așteptau cuminți masa și părinții lor, prin regurgitare le-o depunea în cuib.
O oarecare tristețe s-a repezit pe mine.
Doamne, mi-am zis! Cum pot mânca din așa mizerie care poate fi în acest cuib?
Ochii-mi stăteau pe acei pui (de mărimea părinților lor acum).
Ploua afară rău de tot și mă gândeam ce s-ar fi întâmplat dacă vântul barbar le-ar fi doborât cuibul. Stau sărmanii în ploaia obraznică și-mi imaginam ce tremurici putea să fie pe ei.
La un moment dat, unul dintre ei dădea din aripi mergând înapoi spre marginea cuibului, pe mine apucându-mă frica gândind că ar putea să cadă. De unde așa ceva?
Puiul de barză s-a îndepărtat cu spatele spre exteriorul cuibului să-și facă necesitățile fiziologice.
Cine l-o fi învățat?
Le-or fi spus părinții, „uite”, dragilor, nu se face mizerie unde dormiți!
În fiecare zi, din bazinul cu apă sărată, observam cum aceste păsări și puii lor învață să trăiască frumos, în curățenie.
Redau mai jos o fabulă despre barză, așa ca să vă scot din plictis.
Barza chioară și puiul vântului
Dintr-un cuib de barză chioară,
din vârf de stâlp altoit,
a căzut, era să moară,
un pui de vânt rătăcit.
Era mic puiul de vânt,
tare mic și amărât.
Ades cădea-n jurământ,
însă barza l-a-ngrijit.
Tare bolnăvior sărmanul,
chiar și Covid a făcut.
Tușea adânc din plămâni,
ba avea dureri și-n gât.
Barza chioar-a-nvățat carte,
facultăți și doctorat.
Cu de toate, cu de toate,
l-a-ngrijit și l-a tratat.
De liceu n-a avut parte,
de el... nu s-a apucat.
Mai bună-i o facultate,
făcută pe înserat.
Ce mai, și-a -ngrijit copilul
și-n necazuri l-a crescut.
Acuma s-a făcut mare,
e-ncrezut și-obrăznicuț.
Umblă des prin cârciumioare,
se tot uită după fete,
rupe-arcușuri de vioare
și nu uită să se-mbete.
Ieri, după o băutură
lungă, zdravănă și cruntă,
trânti cuibu-n bătătură
în zi mare, mare, sfântă.
…………………………………..
Plângea-n dureri barza chioară.
Nu știa de-ale lumești
că pe cin’ nu lași să moară,
nu te lasă să trăiești.
PUIU RĂDUCAN
07072024-B. Olănești
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu