duminică, 7 iulie 2024

Grid Modorcea; ANGELOPHANIA, prezentare

Istoria gândirii are ca obiect central Creația. Cum s-a născut lumea? Cum a apărut Dumnezeu? Cine a creat Omul? Cine a fost mai întâi? De unde venim? Unde ne ducem? Sute de astfel de întrebări mai importante decât răspunsurile.

Grid Modorcea a constatat că tot ceea ce au în comun utopiile lumii este Inocența. Și a creat o nouă utopie, Civitas Innocentiae/Cetatea Inocenței.

Și în ultimele sale cărți a început să o descrie. De data aceasta, în a 127-a sa carte, vine cu o noutate absolută: ANGELOPHANIA, soră cu teophania, hierophania, gridophania.

Este pentru prima oară în istoria culturii când se dedică o carte revelației primordiale. Îngerii fac parte din prima geneză a lumii, despre care Moise nu știa nimic. Ei au fost creați înainte de a fi oamenii, ca model de inocență pentru ei, ca mesageri ai spiritului sau, cum spun creștinii, ai dialogului dintre Dumnezeu și oameni, deși îngerii au fost creați înainte de a fi Dumnezeu.

Cine i-a creat? Din ce au fost creați? Citiți această carte și veți afla.

Civitas Angelorum/Cetatea ÎNGERILOR se află în Civitas Innocentiae și are rolul de a fi calea ideală pentru purificarea omului, pentru împlinirea unui viitor fără de păcat.

Deși autorul se ocupă de toate marile mituri angelice, nu este o carte mistică. Spiritul ludic o marchează. În esență, face o pledoarie pentru o Nouă Geneză. Metaforele din suita de poeme epice, a versurilor aforistice, nu fac decât să contureze o Cetatea a Viitorului plină de rațiune, spirit creator și bunătate, care este adevărata Cetate a Omului.

Tema angelică a obsedat pe mulți artiști. Aproape că nu există mare artist al lumii care să nu fi pictat sau sculptat îngeri. Aici, autorul oferă o mostră,  reproducând imagini potrivite cu poemele sale după Leonardo, Rafael, Bosch, Bruegel, Titian, Goya, Delacroix, Bouguereau, Frida Kahlo, Hugo Simberg, Brâncuși, Indiggo-Picasso, Îngeri cu altiță etc. Într-o ediție viitoare, care va fi în limba engleză, va ilustra fiecare poem. Așa cum merită această carte a cărților.

 

 Redacția Editura Scriitorilor

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu