Ioan Astalus sau frumusețea prin vorbire, artă și fapte

Pe scriitorul, sculptorul, eruditul Ioan Astalus l-am cunoscut cu ocazia Taberei de literatură „Sublim” din Cluj Napoca. Urma,  în a treia zi a manifestărilor culturale, să-și prezinte cea mai recentă carte „Rezervația de zâne”, editura „Transylvanian Edition” Londra, alături de poeta Ionela Nicoleta Flood din Anglia.

A sosit la momentul optim, adică cu cinci minute înainte de a începe lansarea celor două volume. A intrat în sala de conferințe triumfal, ca un învingător, așa cum îi stă bine unui artist de succes, cu o ladă de fructe din grădina proprie (mere dulci, prune, piersici) pentru participanții la tabără și mult umor la purtător!

Câteva date despre biografia lui Ioan Astalus sun necesare, motiv pentru care am apelat la buna mea colegă Olimpia Mureșan, care mi-a transmis următoarele date: „Ioan Astalus s-a născut în satul Gâmbuț. Nu este nici un secret că a încercat cam toate domeniile artistice și literare, fără a se dedica unui singur segment, chiar dacă la un moment dat a excelat în miniatură și sculpturi vegetale. Așa se face că multe dintre lucrările sale se regăsesc în colecții din țară și străinătate. Amintim de monumentalul Ansamblu sculptural, de pe Dealul Comorii, din Sărmașu care cuprinde, momentan, 57 de busturi ale marilor personalități române și 3 sculpturi în lemn de stejar, reprezentând pe Sfântul Apostol Andrei, Sfântul Apostol Petru și un Jilț agatârș. Ansamblul cuprinde trei părți distincte: Sanctuarul românilor, Arc peste timp și Golgota neamului românesc, propus pentru Cartea Recordurilor, ca fiind cel mai mare spațiu sculptural (busturi) realizat de același autor.

  Lucrarea de căpătâi, în sculptură, este  Poarta celor 11.000 de Îngeri, realizată în 2017 pentru Parcul memorial de la Oarba de Mureș, ansamblu ce cuprinde 121 de lucrări, realizate în piatră de Viștea, pe parcursul a XI ediții de tabără, la fiecare ediție participând câte 11 sculptori.  Ioan Astalus  închide cu lucrarea lui monumentală cercul deschis în anul 1985, de primarul de atunci al orașului Iernut, dl Vasile Cornea.  Anasamblul tematic este dedicat soldaților români căzuți eroic, în septembrie 1945, în crâncenele lupte de la Oarba, Mureș.

  Alte lucrări de sculptură ce se pot pot adăuga aici sunt operele monumentale de pe malul lacului meteoritic, de la Tăul Domnului: Dacul Gerula, Izvorul lui Zamolxis, Jilțul domnitorului și Maternitatea efemeră.

  Pasionat de miniaturi, sculptorul Ioan Astalus va scrie poemul „Luceafărul” al nepieritorului Eminescu, pe bețe de chibrituri, executând cu delicatețe și precizie, cele 1963 de cuvinte și 524 de semne de punctuație, cuprinse în cele 98 de strofe ale poeziei.

   Seria romanelor scrise de Ioan Astalus debutează cu „Păianjenul de aur” ca apoi să-i urmeze încă 14 volume cu abordări diverse și variate, de la beletristică, istorie romanțată, proză umoristică până la cea mai rafinată poezie”. Impresionat CV, domnule Ioan Astaluș!

Cartea de prelegeri aforistice „Rezervația de zâne” ( inspirat titlu, căci în sufletul lui de copil mare sunt încă multe zâne și povești!) surprinde cititorul prin modul original, ingenios, filozofic, în care reușește să „întoarcă” unele maxime sau aforisme binecunoscute! Apelează de asemenea la jocurile de cuvinte! E modul său de a gândi și gândește bine. În prefața cărții numită „Precuvântare cu binecuvântare” motivează apariția acestei cărți atunci când afirmă: „Frumusețea nu are alternative cum are urâtul. Sunt doar două stadii, este frumos sau nu. Faptul că nu există frumusețe implică direct existența urâtului care poate îmbrăca variate stadii de relevare, de la urâțenia de suprafață până la urâțenia hidoasă, chiar tenebroasă. Ocolesc cu ostentație ceea ce-mi displace, iar această introducere nu este o justificare, nici o spovedanie ci, pur și simplu, o punere în temă. (...) Frumusețea este o copie multiplicată a naturii, a creației și de ce nu a Creatorului, iar urâtul, aș spune eu, este o copie nereușită și mereu retușată. Doar creaturile încearcă să ne convingă de valoarea urâtului și a urâțeniei. Din nefericire se cheltuie resurse și energie pentru a dovedi ceea ce evidența o face. Aceea că urâtul tot urât rămâne!”.

Volumul „Rezervația de zâne” este structurat pe opt secțiuni: „Ziceri...multiple”, „Ziceri albe”, „Nimic de zis...deziceri”, „Cărări prin mărăcini”, „Din seria albușuri”, „Sărbători amestecate”, „PER...le”, și „Găuri”. Beneficiază de ilustrații din arhiva personală a poetei-pictor Ionela Nicoleta Flood și de sfaturile coordonatorului volumului – Ovidiu Vasile.

Să pornim la drum așadar, din dragoste pentru frumos, cu câteva din cele mai reușite prelegeri aforistice ale maestrului Ioan Astalus, cu o selecție ce-mi aparține în totalitate:

·        „Semăna așa de bine cu el însuși că trebuia să mintă, ca să fie crezut.;

·        Nu aș paria niciodată pe ziua de mâine. Ea chiar are dreptul să nu existe.;

·        Avea suflet...ră...suflat.

·        Și cea mai perfectă vioară e doar un instrument pentru un surd.;

·        Să nu crezi în lacrimile femeii decât după ce le guști.

·        Oare cum se odihnește un fachir în Patul lui Procust?;

·        Cei aleși sunt mai mereu măsura celor ce-i aleg.;

·        A ajuns să-i mănânce din palmă, dar fără să plece capul.;

·        Mă împac cu gândul că sunt pasager în Viața asta. Caut să-mi fac abonament.;

·        Fiecare om are prețul lui; chiar și cei neprețuiți.;

·        Filozofii încă țin ascunse în sertare întrebări fără răspuns.;

·        Nu poți sta la masă cu canibalii, nici dacă-s sătui. Te pot servi și la pachet.;

·        La canibali nu există divorț. N-o mai vrei, nu-l mai vrei...îl mănânci și...gata cu tribunalele.;

·        Un popor, chiar și îngenunchiat, poate trăi cu demnitate dacă nu se târește.;

·        Până și Pasărea paradisului poate ajunge în Iad.;

·        Când s-a făcut inventarul la cimitir lipseau doar câteva coaste, de la unul pe nume Adam.;

·        Imnul cimitirului: Noi de-aicea nu plecăm, nu plecăm acasă!;

·        Mielul care suge la două oi de cine-i înțărcat?;

·        Până și cel mai sfânt om a murit.;

·        Ce s-ar întâmpla dacă s-ar instala telefonie mobilă în Rai?;

·        Partea plină a paharului e mereu goală.;

·        Abia după ce a terminat de construit gardul a constatat că era pe dinafară.;

·        Orice naș își are moașa!;

·        Cât de târzie și fără minte e Istoria. Îi are pe toți și nu iubește pe nimeni.;

·        Te-am căutat în Iad, dar mi s-a spus că încă nu ai ajuns.;

·        Toate zicerile despre Viață au un sâmbure ce va încolți în altă viață.;

·        Au trăit câțiva ani fericiți, apoi s-au căsătorit.;

·        Doar gânditorii dau de gândit?;

·        Cel cu școală trebuie să facă o plecăciune în fața dascălilor, nu să se înconvoaie.;

·        Cât de penibil e un scriitor care acordă diplome de merit unor analfabeți.;

·        S-a făcut popă nu de dragul credinței ci al credincioaselor.;

·        Nu-ți dori soare când încă nici nu a început noaptea.;

·        El era un soț fără egal. Își ținea soția în puf. Puf o palmă, puf un pumn.;

·        Degeaba ți-au crescut aripi dacă atunci când ai avut mâini nu ai deschis ușa coliviei.;

·        Isus a fost martor la moartea sa, nu și la Înviere.;

·        Prostia e modul de calibrare a inteligenței.;

·        Moartea nu rezolvă chiar toate problemele. Mai lasă câteva și pentru cei ce-și doresc viață veșnică.;

·        Te poți purifica prin suferință, chiar dacă nu ești puritan.;

·        Prea mulți oameni și prea puține drumuri, între ei.;

·        Oare beția emoției poate înverzi fiola polițistului?;

·        Dacă bogăția nu are limite...sărăcia are!;

·        Mașina ta are de toate...mai puțin șofer, nu conducător auto.;

·        Dintr-un scriitor mediocru a ajuns un cititor celebru.;

·        Chiar dacă mergi în direcția greșită, la prima haltă, coboară! Este cazul multor căsnicii.;

·        N-am rămas în inima ta pentru că era prea multă dezordine și era un du-te-vino infernal.;

·        Așa de larg ți-ai deschis inima că am recunoscut câțiva prieteni.;

·        Și minciuna supraponderală are picioare scurte?;

·        Mințea așa de convingător că a ajuns parlamentar.;

·        Mașină nouă, soție mai veche. Când a vrut invers a rămas pieton.;

·        Te ador ca pe o cruce, dar nu te voi răstigni.;

·        Era o femeie cu scaun la cap, dar, ce-i drept, cu picioarele în sus.;

·        Decât să fluieri a pagubă, mai bine fluieri în biserică?;

·        Multe din examenele vieții se dau în genunchi.;

·        A părăsit Raiul de dragul unui drac de fată.;

·        Abia după ce s-a înscris într-o asociație de hoți a avut curajul să candideze.;

·        A dat norocul peste ea și ea era în pielea goală.;

·        La pomul lăudat să nu mergi cu sacul! Înainte să-l verifici dacă nu cumva e spart.;

·        Nu poți fi profet în satul tău, dar poți fi impresarul lui.;

·        Vorbea așa de frumos că până și păsările îl imitau.;

·        La casa de nebuni s-a băgat marfă proaspătă: doi parlamentari ce au renunțat la imunitate.;

·        Poezia e un lucru sacru. Din nefericire nimeni nu a fost pedepsit pentru sacrilegiu.;

·        Vorbea o limbă pe care doar el o înțelege. Lumea spunea că vorbește singur.;

·        Trebuie să fii mort ca să vorbești o limbă moartă?;

·        Noroc cu ceața. Unele vârfuri se vor anonime.;

·        Între pescuitorii de oameni precis sunt și braconieri.;

·        Visa să pornească războaie, dar să nu participe la ele.;

·        Scara valorilor mereu e răsturnată de interese.;

·        Dacă nu reușeau să-i taie capul lui Mihai Viteazul, Europa era acum ortodoxă.;

·        Avea proiecte pentru un Viitor fără de viitor.;

·        Nu reușesc să-mi adun gândurile decât cu plasa de prins fluturi.;

·        Nepotul lui Sfarmă Piatră s-a angajat la o moară. De atunci făina e albă.;

·        De când a văzut OZN-ul e alt om. Poate e unul de-al lor.;

·        Până și trădarea e de iertat, dacă are binecuvântarea conducerii.;

·        Multă tehnologie, puțină filozofie.;

·        Poeții ne învață și ne luminează sentimentele. Preoții doar cântă.;

·        Era așa de sărac că până și puricii lui aveau păduchi.;

·        Când semeni furtună să nu te aștepți să-ți răsară pătrunjel.;

·        Era mai citeț la scris decât la vorbit.;

·        Nu mă pocăiesc de două ori. Deja am făcut-o o dată.;

·        Și în cel mai bogat mormânt moartea are aceeași înfățișare.;

·        Pentru cei corupți există un leac. Pădurea spânzuraților (Rebreanu).;

·        Mărul a fost plantat lângă drum, pentru că nu mai era loc în livadă. (Mihai Beniuc).;

·        Am inventat telefonul doar că-mi plăcea centralista. (Alexander Graham Bell).;

·        Car mare, boi mici...așa arată România contemporană. (Nicolae Grigorescu).;

·        Am ajuns căpitan la 15 ani pentru că am luat, din greșeală buletinul fratelui meu. (Jules Verne).;

·        Până și trenul vieții o ia uneori pe arătură.;

·        Mâța blândă zgârâie rău, dacă nu-i dai cardul de credit.;

·        Biblia a fost tradusă în toate limbile pământului, dar oare de câți înțeleasă?;

·        Ana și Ion s-au cunoscut în romanul scris de mine. (Liviu Rebreanu).;

·        Păcatul originar a fost chiar original.;

·        Cum ar suna un epitaf pentru un mort viu?;

·        Toți cei care afirmă că se trag din maimuță îl au pe Darwin tată?;

·        Dacă repetiția e mama învățăturii, atunci tatăl ce-i?;

·        Avea niște sâni atât de obraznici că și sutienul se înroșea.;

·        Viața nu dă rest! La fel nici Moartea.;

·        Dacă toți scriitorii și poeții se vor opri din scris MUZELE vor face grevă. Lor nu li se plătește șomajul, doar în concediul de maternitate.;

·        Își risipea viața, dar nu aduna nimeni după el.;

·        Era așa de zgârcit că nu dădea nici: Bună ziua!;

·        România nu-i de vânzare!...dar cetățenii ei, da”.

Aforismele lui Ioan Astalus devin memorabile chiar de la prima lectură fiindcă au poezie, culoare, exprimă o părere avizată despre viață și mersul lumii și aici vorbim despre experiența de viață și preocupările multiple ale autorului. În același timp nu poți să nu remarci modul ironic, zeflemist cum scrie și modifică maxime sau proverbe cunoscute. Moartea, de care toți ne ferim, este luată în derâdere, în batjocură, nu într-un mod fatalist, dimpotrivă, ca unul care o cunoaște și s-a obișnuit cu ea.

De remarcat faptul că toate aceste prelegeri aforistice însumează o concepție proprie, originală, despre viață fiindcă Ioan Astalus ne îndeamnă la introspecție, la autoanaliză, acum când trăim într-o lume superficială, nepăsătoare și meschină.

De ce scrie cu atâta ușurință? Simplu! Autorul se bazează pe tot ceea ce a acumulat în timp. Este nu doar un artist, este și un ecologist convins (a scris un ghid despre plantele medicinale), este un explorator al diverselor culturi ale lumii antice, este un erudit, așa cum am scris la început! Felicitări!

 

                                               Gelu DRAGOȘ, UZPR