ECOURILE ZBORULUI
„Odată ce ai încercat zborul, vei păși pentru totdeauna pe pământ cu ochii ridicați spre cer, acolo unde ai fost și vei dori mereu să te întorci” Leonardo da Vinci
Din vremurile de demult, omul a privit cerul cu uimire și cu teamă și a ascultat cu atenție ecourile pământului și ale cerului. Omul a căutat o legătură, o posibilitate de a comunica cu cerul, la început prin intermediul zeilor, apoi prin anumiți aleși ai Divinității (profeți, proroci, sfinți, îngeri). Mai târziu a descoperit sufletul ca parte a dumnezeirii și conștiința care le-ar putea înlesni comunicarea directă cu Dumnezeu. Apoi, la inițiativa Sfântului Duh, Tatăl a trimis pe Unicul Său Fiu, pe Iisus Hristos, pentru a-i împăca cu El, ai apropia de El, a le ierta păcatele oamenilor și a le împărtăși Planul Tatălui de Mântuire a tuturor oamenilor.
Dintru începuturi, Dumnezeu l-a așezat pe om în mijlocul Creației Sale, punându-l stăpân peste tot și peste toate, făcând multe minuni și dăruind multe daruri acestuia, printre care și ZBORUL, care comportă multe și felurite ecouri.
1. Ecoul zborului ca dar al lui Dumnezeu. Dumnezeu atotputernicul a înlesnit omului urcarea la cer, prin zbor. Aceasta pentru ai arăta omului că există posibilitatea urcării fizice la cer și a-l determina, apoi în inițierea, cunoașterea și realizarea zborului lăuntric, al luminii taborice, zborul spiritual, zborul în lumină, în duh și-n adevăr.
2. Ecoul zborului ca cel mai măreț și îndrăzneț vis al omului. Această năzuință a omului de a se avânta spre înalt, spre necunoscut, și-a găsit, de-a lungul existenței omenirii, o vie reflectare în mituri și legende: de la păsările și animale mitice și zei și eroi zburători până la încercările inocente de imitare a zborului păsărilor. Dintru început, oamenii visau că într-o zi și ei vor putea zbura ca păsările.
3. Ecoul zborului ca o credință puternică. Credința pionierilor aeronauticii românești și mondiale a fost atât de mare, încât într-o zi, spre uimirea lor și a asistenței publice, au zburat. Credința în puterea și măreția zborului, probabil că declanșează un război lăuntric ce dă naștere la o forță, o energie creativă de neimaginat. În această situație, se poate spune, pe drept cuvânt, că orice vis poate deveni realitate, chiar și zborul.
4. Ecoul zborului ca o chemare. Piloții sunt creați de divinitate mai mult pentru cer decât pentru pământ, de aceea ei mai sunt numiți și oamenii cerului. Pilotul primește o chemare și o misiune specială de slujire a cerului.
5. Ecoul zborului ca o cruce. Pilotul la fel ca și preotul are de dus o cruce, care nu este deloc ușoară și la îndemâna oricui, pentru că zborul presupune multe renunțări, multe sacrificii, mergând uneori până la sacrificiul suprem. Talentul pentru zbor se șlefuiește, dar nu se câștigă, poate cel mult sporește prin studiu; cu el te naști.
6. Ecoul zborului ca taină. Mare taină este aceasta. Cum a urcat Prorocul Ilie cu carul de foc la cer? Cum s-a înălțat la Cer Iisus Hristos, de față fiind ucenicii?
7. Ecoul zborului ca model de înălțare pe verticală. Dacă preoții sunt lumină și nădejde pentru credincioși în urcușul duhovnicesc spre lumina taborică, piloții sunt nădejdea zborului. Totuși, cum se poate explica sau ce reprezintă dorința de a zbura? Greu de explicat. Totul este credință, voință, motivație, inspirație, perseverență, îndrăzneală și multă disciplină, indiferent de obstacolele pe care le întâmpini. Restul este pricepere și talent. În această idee, se pare că Cerul nu este de partea celor indiferenți și fricoși, ci dă un avânt incredibil celor îndrăzneți.
8. Ecoul zborului ca formă de apreciere, prețuire și aleasă cinstire. Piloții merită din plin tot respectul, prețuirea și cinstirea din partea cetățenilor, a societății civile, din partea statului, pentru că acesta are de dus o cruce grea și de îndeplinit o misiune specială, de slujire a cerului, într-un mod deosebit. Pe acești temerari ai cerului, nu numai oamenii ar trebui să le poarte respect deosebit, ci și cerul. De aceea, mă-nclin în fața voastră și vă salut: Cer senin!
Pentru noi, aviatorii, oameni care iubim albastrul cerului, care suntem fascinați de ideea zborului, care facem parte din marea familie a cavalerilor aerului și sorbim din pocalul visului de aur al omenirii, pentru noi, cei care trăim pentru a zbura, „Aurel Vlaicu e primul sol al unui vis milenar, întâiul soldat căzut pe câmpul de bătălie, cel dintâi sânge vărsat pentru trecerea Carpaților... Pasărea lui nu și-a oprit numai o clipă aripile, ea va pluti totdeauna deasupra sufletelor noastre, o uriașe pasăre albastră a credinței românești”, așa cum avea să spună prietenul și neobositul susținător al său, Octavian Goga. De mai bine de o sută de ani, vocea genială a eroului aerului, Aurel Vlaicu, urmașul lui Icar, fiul lui Dedal, răsună din bolta cerească:
„Fără mine/ păsările cerului/ nu vor mai dansa/ tangoul lor ciudat./ De foarte departe,/ eu le voi cânta/ dintr-un fluier de argint fermecat”.
Dintre toate ecourile zborului, cel mai măreț rămâne totuși, acela că este un dar minunat al lui Dumnezeu, pentru noi, oamenii.
La mulți ani aviatorule, oriunde ai fi, în cer sau pe pământ!
Cer senin!
Președintele Ligii Aeriene Române, Filiala Cluj
Comandor (r) Ștefan Popa
Nr. 15 din 16 iulie 2024, Cluj-Napoca
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu