Republica serviciilor sistem

 

Să nu ne fie lupta de eliberare mai aproape decât am crede!… Și nevoia unei mișcări de ridicare, de eliberare, dar din cu totul altfel de fantoșe!… În esență, tot de ale firii noastre, căci doar mintea umană poate rostui asemenea grozăvii tot mai grotești… Și să nu ne fie de folos o revoluție, nu împotriva unei „republici a procurorilor”, ce a tot fost rostogolită amenințător din păienjenișul colțurilor feluritelor „camere cu elefanți”, ci împotriva unei republici a serviciilor… Nu secrete, oricum transparentizate în oficializarea apucăturilor lor prin „noile” legi propuse, ci sub forma unor servicii „de sistem” (nici măcar „ale sistemului”, ca în toți acești treizeci de ani)… Ba, ca ironia să fie deplină față de cei și-au dormit somnul de veghe, la ordin, să nu ajungem ca hulita, dar destul de impalpabilă „republică a procurorilor”, să nu devină, în raport cu această autonomizare în regie de partid politic a serviciilor, chiar cea „de la Caracal”…

Noile legi ale serviciilor, în esență SRI, dar acesta este doar un „draft” de acoperire pentru toate celelalte, pe cale să fie împlinite într-o mare combinație guvernamental-parlamentară, nu aduc, de fapt, nimic nou ca mod de funcționare… Ci doar oficializează practicile existente… O ieșire în față, dar nu cu folos pentru națiune, ci pentru interesele pe care deja ne-am obișnuit să le acceptăm, să trăim cu ele, să le servim fie și prin simpla acceptare…

Iar formele de „albire” prin lege a mecanismelor de finanțare ale serviciilor nu sunt dubioase nici măcar prin ceea ce nu prevăd… Nici prin ceea ce ar putea fi extras de printre rânduri și folosit împotriva noastră… Pentru că ele descriu fățiș ceea ce urmează… Și chiar este ironic că militarizarea de sistem vine, iată, pe linia servirii intereselor serviciilor secrete chiar pe sub guvernarea unor epoleți militari… Care poate nici nu au fost atât de militari, și nu pentru că au fost acoperiți de haina de politician, ci pentru că, din capul locului, au servit altfel de trese… Și este halucinant faptul că, într-o țară în care, la o adică, apărarea ei pe front ar trebui făcută prin cerșeală de soldați, cealaltă militarizare, pe linia serviciilor secrete ale sistemului, să fie nu doar obligatorie, ci mai presus de propria bucată de pâine… Printr-o cartelă bifată de asumarea nevoilor, nu militare ale statului, ci de raportări, delațiuni și note informative la cerere… Pentru că, nu-i așa?!, trăim într-un stat „hurmuzian”, unul care și-a condamnat un fost președinte pentru notele de inventar comportamental al marinarilor naviganți, dar care vrea să instituie obligația acelorași notițe pentru fiecare cetățean al ei.

Sunt multe aberații în legile serviciilor… Dar nu sunt noi… Nu ca dorință de punere în implicare, de creare a mecanismelor de finanțare a ceva mai mult decât niște sinecuri rezervate, ci doar prin ieșirea din anonimat…

Sunt însă și câteva noutăți care ar face să pălească toate încercările de până acum de a pune țara cu botul pe labe… Pentru că până și temuta, cândva, himeră a „republicii procurorilor”, vânturată doar pentru a creiona în liniște adevăratele „republici” ale sistemului, devine pradă a acestei autonomizări a serviciilor… Inoperabilă, și nu doar la nivel de breaslă, cam la cât s-a redus activitatea ei de „republică independentă”, ci prin posibilitatea de a mai acționa. Pentru că legile trasează inclusiv modul de numire al procurorilor, dar nu pentru o republică independentă în propriile interese de sinecură, ci pentru a controla cine, când și cum poate ancheta un angajat al serviciilor… Pentru că un procuror va mai putea intra în sediile SRI (partea de sus a „matruștii”!) doar cu aprobarea șefului statului (!), iar ofițerii serviciului vor putea fi anchetați, percheziționați sau reținuți doar de anumiți procurori… Și nu doar că anchetatorii vor putea intra într-un sediu al unui serviciu secret numai după informarea prealabilă a șefului SRI, dar, în cazul în care un ofițer va fi audiat, percheziționat sau reținut, aceste lucruri vor putea fi făcute doar în prezența juristului instituției…

Și nu este surprinzătoare nici măcar precizarea că serviciile pot înființa și administra propriile lor firme, chiar o regie autonomă (nici „republica procurorilor” nu a mers așa departe!), ba, să aibă dreptul de a forma chiar un soi de societate civilă în societate (și nu neapărat în cea „civilă”!)… Pentru că oricum acestea existau și serveau nevoilor de intoxicare și manipulare prin fel și fel de personaje… Doar că acum vor putea pot căpăta acea dimensiune care contează. Nu ca mărime, ci prin transparența dreptului de a impune. Și nu o să-și facă serviciile secrete reviste de cultură… Nu o să organizeze nici târguri de carte, dar prin înființarea de drept a unor „asociații cu caracter profesional, social, cultural, sportiv sau recreativ ori umanitar” se va da frâu liber oricăror „inițiative”. Și, de ce nu?, poate chiar înființării propriului partid politic!… Să nu mai stea serviciile prin oficinele parlamentare înghesuite în câte un colț cu teamă de a nu fi identificate și deconspirate… Și, astfel, devine explicabilă și înlăturarea corupției dintre factorii de amenințare la adresa siguranței naționale, nu?!…

Pare grotesc, oripilant pentru tot ceea ce a mai rămas, nu din democrația noastră, ci din libertățile de exprimare… Și încă nu a fost completată și recenta legea de pedepsire a hărțuirii politicienilor cu articolele privind eventuala deranjare a personajelor din servicii (și nici nu va mai fi nevoie dacă serviciile se vor putea transforma legal într-un mare partid!), pentru a avea conturul deplin al monstruoasei realizări, nu post-decembriste, ci pandemice… Dar, vorba aceea, fără ațâțarea focului, mămăliga nu dă ea nici măcar în fiert, darămite să mai aștepți să și „bubuie”…

Cezar Adonis Mihalache – Natiunea