marți, 23 iunie 2020

Pacienți din Maramureș, Sălaj și Satu Mare, tratați în Laboratorul de Radioterapie al SJUBM



 Conducerea Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare (SJUBM) informează că, Laboratorul de Radioterapie din cadrul unității a funcționat din plin și în perioada stării de urgență, respectiv de alertă. Mai mult, specialiștii unității au preluat o parte din pacienții care nu au avut posibilitatea de a se trata în alte centre de radioterapie din cauza pandemiei cu virusul SARS COV 2.
În perioada 16.03–15.06.2020 în cadrul laboratorului au fost tratați 130 pacienți, dintre care 105 din Maramureș, 20 de pacienți din Satu Mare și 5 din Sălaj.  Potrivit medicului șef al Laboratorului de Radioterapie, dr. Constantina Felicia, tipurile cele mai frecvente de cancere de care suferă pacienții care s-au prezentat în perioada mai sus menționată sunt: tumori de sân (30), tumori ale sferei genitale feminine (23), tumori de prostată (16), tumori pulmonare(14), tumori din sfera ORL (13), tumori rectale(11), tumori vezicale (4).
Numărul total de tratamente realizate anul curent, până la 15.06.2020 este de 3832.
„Menționăm că, în perioada stării de urgență în laboratorul de radioterapie s-a lucrat din plin preluând o parte din pacienții care nu au avut posibilitatea de a se trata în alte centre de radioterapie din cauza pandemiei cu virusul SARS COV 2”, a precizat dr. Constantina Felicia.
Laboratorul de radioterapie funcționează din luna mai 2019 și este în relație contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate Maramureș din luna iunie 2019.
În dotarea laboratorului există un accelerator liniar cu 2 energii ale fotonilor (de 6 și respectiv 15 MV) și un simulator CT pentru simularea planurilor de tratament.
Obiectivul principal de activitate al laboratorului este tratamentul prin radioterapie externă al tumorilor maligne pentru pacienții din ambulator, cu internare de zi, și pentru pacienții internați în Spitalul Județean Baia Mare.
Preluarea în tratament a pacienților care au indicație de radioterapie se face în urma unui consult programat în preabil la telefon 0262205100, interior 2049 sau 2050.
Pacienții care solicită consult vor avea asupra lor biletul de trimitere și documente medicale/investigații referitoare la boala de care suferă.

Programul de activitate în zilele lucrătoare este:
- tratamente: -  zilnic     7 – 19
- consultații:     - luni         8 – 12
- marți    8 – 12   
- miercuri    8 – 12
- joi        9 – 12
- vineri     8 – 11

Autor: Cristina MIIA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu