Pe Ross Douthat deja l-am menționat de mai multe ori în comentariile noastre, el fiind autorul cărții recent publicate (2020) The Decadent Society: How We Became the Victims of our Own Success / Societatea decadentă, cum am devenit victimele propriului nostru succes.
Douthat e creștin autentic, conservator, are o peniță ascuțită, posedă discernământ, de profesie fiind editorialist la cel mai mare ziar din lume, The New York Times. Soț și tată a 4 copii, Douthat locuiește la New York și a rămas fidel catolicismului în care s-a născut. Nu scrie teologie, ci filtrează evenimentele zilei din perspectiva creștină. Cartea a fost publicată înainte de erupția pandemiei, dar tema dominantă a cărții se aplică și situației noastre pandemice: succesul și bunăstarea de care ne bucurăm se datorează muncii a sute de ani a părinților noștri. În ultimii 50 de ani am făcut mai mult progres economic, științific, și în alte domenii ca oricând. Dar totuși, astăzi suntem mai mizerabili, mai dezorientați moral, mai deprimați și mai dependenți de medicamente anti-depresive pentru a confrunta viața decât oricând.
Stagnare
Era istorică curentă, scrie Douthat, are patru caracteristici: (1) stagnation / stagnare; (2) sterility / sterilitate; (3) sclerosis / scleroză; și (4) repetition / repetiție (adică lipsa de inovație).
Ne aflăm, analizează el, într-o stare de „sustainable decadence / decadență sustenabila”, una care, însă, pentru noi e foarte confortabilă. Această decadență: (1) ne face „comfortably numb" / confortabili și atrofiați față de mizeria morală în care trăim; (2) constituie o formă de „kindly depotism" / despotism indulgent; (3) ne pune într-o stare de anticipație a finalului civilizației; și (4) ne prelungește agonia decadenței.
Recomandam cartea lui Douthat. Cartea e relevantă azi și pentru că, ultima parte a ei, supune unei analize întrebarea „cum va arăta epoca post-decadentă?” Această întrebare e relevantă și pentru aceste zile de pandemie când ne întrebăm, iar specialiștii caută să ne explice, cum va arăta lumea post COVID-19?
Întrebarea, deci, e identică, dar se aplică unor situații total diferite. Când și-a scris cartea, Douthat anticipa un final al erei decadenței, dar și încerca să contureze o lume post-decadentă. Nu a anticipat pandemia, nici o configurare a lumii post-pandemice. Douthat privește la modul în care civilizațiile trecute decadente s-au epuizat de la sine și au fost înlocuite de altele. Ca exemplu, el vede sfârșitul civilizației aztece și înlocuirea ei cu civilizația europeană catolică. Civilizația aztecă s-a prăbușit din cauza decadenței, o decadență intrinsecă aztecilor și populației maya, care nu a putut ține piept erupției pandemiei microbilor aduși de soldații lui Cortes și Pizarro. (Paginile 189 -190)
Pandemie
Decadența aztecilor era caracterizată de boli, disoluție socială, degradarea mediului înconjurător, superstiție, sacrificii umane, ritualuri păgâne, divinație, vrăjitorie, și ocultism, printre altele.
Armata de peste 100.000 a aztecilor nu a putut ține piept micuței armate spaniole. Decadența aztecă nu a putut ține piept microbilor care i-au decimat armata și o întreagă civilizație.
Citând din britanicul Will Durant, Douthat scrie că „a great civilization is not conquered from without until it has destroyed itself from within / o mare civilizație nu e cotropită din afară până nu se distruge ea pe sine însăși din interior”.
Această perspectivă o putem aplica și la situația în care ne aflăm. E posibil ca Occidentul zilelor noastre să treacă prin aceeași filieră a istoriei? Trăim într-o Europă decadentă, care nu a anticipat pandemia, și, deci, nu a fost pregătită pentru ea. Un Occident în stare de descompunere morală de decenii. O descompunere pentru care nu există medicament. Iar, acum, ne confruntăm cu niște microbi, veniți tot din Marele Est / China, care ar putea avea același efect asupra Occidentului ca și microbii veniți, în urmă cu peste jumătate de secol, tot din Marele Est / Europa, peste azteci și maya.
Cum se va produce moartea decadenței?
Era decadenței va avea sfârșit, scrie Douthat în Partea a Treia a cărții lui. Exista trei posibile modalități. Primul model e „a catastrophe / o catastrofă”. Douthat prevede posibilitatea unei catastrofe care va pune capăt decadenței, dând, printre altele, exemplul civilizației aztece și maya. Dă exemplul și altor pandemii, iar în zilele noastre dă exemplul scăpării tehnologiei de sub control, ori un act terorist care implică arme de distrugere în masă.
Un citat chiar remarcabil, scris de Douthat înainte de izbucnirea pandemiei, s-a dovedit a fi în întregime corect în lumina experiențelor noastre din ultimele trei luni: „our planes and trains and automobiles create endless vectors for deadly diseases to move more swiftly between societies than ever before / avioanele și trenurile noastre creează vectori care transmit viruși letali mai repede de la societate la societate ca oricând în trecut". (Pagina 191)
Alte catastrofe capabile să distrugă decadența sunt (1) nesustenabilitatea prosperității datorată îmbătrânirii societății globale; (2) modificările climatice; și (3) expansiunea demografică a Africii în Europa. Agreem cu posibilitatea primei catastrofe, nu agreem cu a doua și suntem sceptic privind a treia.
Declinul demografic al Occidentului (în special al Europei) e un dat indiscutabil. La fel e îmbătrânirea populației, inclusiv al Chinei. Avortul, hedonismul și carierismul ne-au dus la situația demografică precară în care ne aflăm. Nu vădem cum am putea ieși din această dilemă. Al doilea model e posibilitatea unei „renașteri / renaissance”. Cum? Prin renașterea Bisericii și a Creștinismului. Practic vorbind, însă, cine va revitaliza Creștinismul european? Douthat atribuie un rol important creștinilor africani în acest sens.
Dar dacă o renaștere spirituală și valorică nu e posibilă, Douthat ne pune în față alternativa unui viitor „tehno-utopic”, lipsit de conținut ideologic tradițional, dar susținut de o religie nouă: credința în știință. Ar putea fi un viitor în care oamenii „don't believe God or politics can save us, but some of them still think that science alone will suffice to do the trick / nu cred că Dumnezeu ori politica ne pot scăpa, dar cred că știința ne va putea salva”.
Providenta
Douthat numește a treia posibilitate pentru distrugerea decadenței „providence / providența”. În acest capitol exprimă perspectiva creștină a finalității decadenței. El face observația interesantă că nicio civilizație cunoscută omenirii nu a supraviețuit în absența unui substrat spiritual: „no civilization has thrived without a confidence that there was more to the human story than just the material world as we understand it / nicio civilizație nu a dăinuit mult fără a avea încrederea că istoria omului conține un alt aspect dincolo de aspectul material”. (Pagina 237)
Exemplul dat de Daouthat în sprijinul argumentului lui e decadența Romei. Roma clasică s-a prăbușit când nu a mai avut un substrat spiritual care să contrabalanseze decadența. S-a produs un gol spiritual care a fost umplut de Creștinism, un creștinism care a revitalizat civilizația romană, transformând-o în civilizația europeană creștină cunoscută nouă tuturor.
Dumnezeu, insistă Douthat, a intervenit în istoria omenirii tocmai când Roma a atins apogeul decadenței ei. Pe de o parte Roma s-a prăbușit, dar prin Iisus Hristos a renăscut. Intervenția lui Dumnezeu deci nu e o coincidență. A intervenit „când s-a împlinit vremea”, adică atunci când decadența ajunsese la culme și se părea că nu mai e scăpare.
Cuvintele exacte ale lui Douthat sunt: „it wasn't that Rome's rise prepared the way for Christianity, it was that Rome's decadence demonstrated the need for a Messiah - that God … at precisely that moment when He sent His Son to save the world from itself / nu doar că ridicarea Romei a pavat drumul pentru Creștinism, a fost decadența Romei care a demonstrat nevoia unui Mesia – ca Dumnezeu … chiar în acel moment a trimis pe Fiul Său să mântuiască lumea, s-o scape de ea însăși”. (Paginile 237-238)
Cine și cum va interveni pentru noi, astăzi, în aceste zile de pandemie, să ne dea o nădejde și un viitor? Să scape lumea de ea însăși? Răspunsul nostru e ușor de anticipat. E identic cu a lui Douthat: Fiul și valorile creștine.
ALIANŢA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu