duminică, 21 iunie 2020

Modelul Nicuşor Dan


După o absenţă de câteva luni din viaţa publică, Nicuşor Dan, candidatul comun al PNL-USR pentru funcţia de primar general în Bucureşti, şi-a făcut apariţia în stil hollywoodian reuşind să capteze atenţia opiniei publice din întreaga ţară.
Gabriela Firea, cea mai activă primăriţă din ţară, sub presiunea unui veritabil contracandidat, încearcă să-i facă faţă agresivului său adversar mereu cu zâmbetul pe buze.
Cu toată experienţa ei de om de presă, dar şi consilieră a fostului candidat prezidenţial Mugur Isărescu la alegerile din anul 2000, Gabriela Firea nu reuşeşte să-i facă faţă, trezindu-se mereu cu un pas în spatele adversarului mai degrabă inventiv decât agresiv.
Nicuşor Dan lucrează cu materialul clientului: locuri insalubre, lucrări făcute de mântuială, gropi, mizerii de care nu duce lipsă Bucureştiul.
Dat fiind faptul că situaţii asemănătoare se regăsesc în multe localităţi din ţară, inclusiv în oraşele cu pretenţii, este foarte posibil ca strategia lui Nicuşor Dan să fie preluată de o serie de contracandidaţi ai primarilor în funcţie.
Lupta electorală din Capitală nu se reduce la prezentarea mizeriei din oraş. Arătând că altele erau priorităţile, candidatul PNL-USR merge mai în profunzime, atacă întregul sistem de conducere promovat de Gabriela Firea.
Dacă va reuşi să demonstreze că din fondurile de care a beneficiat Bucureştiul în cei patru ani se puteau face alte lucruri mult mai folositoare, Nicuşor Dan va înregistra o victorie zdrobitoare asupra contracandidatului său.
Eventuala înfrângere a Gabrielei Firea se va datora şi imaginii proaste pe care o are partidul pe care îl reprezintă. PSD îşi continuă căderea după dezastrul de la alegerile prezidenţiale. Imaginea fostului premier, figura emblematică a candidatului prezidenţial Viorica Dăncilă – vrei, nu vrei – se suprapune peste imaginea întregului PSD, reprezentat în cazul alegerilor locale de Gabrielei Firea.
Prin contrast, candidatul Nicuşor reprezintă un nou mod de gândire pentru dezvoltarea şi modernizarea unui oraş.
În localităţile cu primari PSD, desigur candidaţii alianţei PNL-USR vor învăţa lecţia lui Nicuşor Dan.
Dar perioada până la data alegerilor locale fiind lungă modelul lui va fi preluat şi adaptat situaţiei specifice a fiecărui mare oraş de mulţi contracandidaţi ai primarilor actuali, indiferent de culoarea politică.
La o critică punctuală nu rezistă niciun primar. De regulă primarii în funcţie se laudă cu mari realizări de infrastructură, dar lumea ştie că de acolo se scot şpăgile.
Nicuşor Dan mai mizează pe ceva. Nicio campanie electorală nu s-a desfăşurat liniar, cu obişnuitele prezentări de realizări şi promisiuni populiste, ci a avut ca principal vector corupţia.
Dacă DNA îşi va relua activitatea ca înainte, multe capete vor cădea înainte de a apuca să-şi depună candidaturile pentru reînnoirea mandatelor.
Sunt multe lucruri ce trebuie dezbătute public.
În ce măsură este preocupată populaţia de alegerile locale? S-ar crede că toată lumea este atentă doar la spălatul pe mâini şi la punerea corectă a măştii pe faţă. Preşedintele, premierul, guvernul nu par să se preocupe de campania electorală, ci de pandemie, dar în interior se lucrează intens la pregătirea strategiilor şi tehnicilor de campanie.
Nicuşor Dan a devansat însă toate partidele. El a dat deja semnalul începerii campaniei electorale oferind un posibil model de succes, pe cât de simplu pe atât de eficient.
Autor Dumitru Pacuraru

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu