Permiteți-mi, dragi prieteni ,,feisbuciști", încă un mic exercițiu de modestie. (n.a. ... nu știu cât a fi de scurt!), dar azi sunt sub imperiul emoțiilor și sub zodia bucuriei. De ce? A fost sărbătorit scriitorul, ,,omul cuvântului", ,,omul literelor sau slovelor aurite", eveniment la care doar întâmplarea a făcut ca să fiu prezent... poate a ținut și vremea, adică minunata ploaie ce ne-a dăruit-o Cel Sfânt, drept binecuvântare și dar.
Am scris (vezi sub!) despre acest eveniment, dar de această dată aș vrea să mă opresc doar asupra unui singur aspect - am eu o simpatie aparte pentru poetul, scriitorul, omul literelor sculptate în aur Ioan DRAGOȘ - celui care în acest context, i s-a acordat DIPLOMA ANIVERSARĂ (borna 65!). Vă doresc mulți înainte, dar cu sănătate și multe împliniri literare. Așa cum îmi place mie să spun, ,,ce-mi doresc mie, vă doresc și Dumneavoastră", drag prieten, și vă mulțumesc pentru aprecierea de care mă bucur în fața Dumneavoastră. Vă mulțumesc din suflet pentru prietenia sinceră și constructivă în context literar existentă între noi. Vă mulțumesc pentru sfaturile și ,,direcțiile literare" pe care mi le-ați oferit, în timp... toate acestea sunt un buchet de MULȚUMIRI - IOAN DRAGOȘ.
Urări sincere, adunate într-un alt buchet, se îndreaptă și către prof. ANA OLOS (80!) și RODICA DRAGOMIR (la fel, 80!), tot la primirea acestei DIPLOME ANIVERSARE, oferite de către primarul orașului Baia Mare, evident, cu prilejul acestei sărbători, care a adunat pe terasa rest. CARPAȚI, elita literaturii, din județ și chiar dincolo de granițele acestuia.
Revin, cu încă un mare MULȚUMESC adresat aceluiași poet Ioan DRAGOȘ, truditor pe tărâmul ,,foșnetului de vânt", ,,a pasului de curcubeu", ,,a luminii de mir", ,,a dansului oferit de Euterpe", ,,a umbrei dintr-o picare de frunză aurie", (așa îmi spune sufletul că trebuie să fac!), pentru faptul că ați fost alături de mine și de cei doi coordonatori/colaboratori prof. Gelu Dragoș și poetul popular Nelu Danci - în cadrul proiectului antologic OPREȘTE-MĂ, LA TINE, MARAMUREȘ! OPREȘTE-MĂ, ÎN TINE, ANOTIMP! ANTOLOGIE DE POEZIE ȘI PROZĂ, volum apărut, de doar câteva săptămâni, la Editura Armonii Culturale, Adjud - dumneavoastră fiind unul dintre membri U.S.R., repet, care ați achiesat acestei idei, dându-ne curaj și încredere, fapt ce ne-a făcut să fim mai responsabili în demers.
Iertați-mă, domnule prof. IOAN DRAGOȘ, dar așa a vrut inima să se exprime, repet, cu modestie și sinceritate. Vă felicit pentru DIPLOMA ANIVERSARĂ și vă doresc să depășiți veacul - sănătos, împlinit, fericit, cu alte și alte realizări personale, familiale, literare.
Finalizez acestea cu doar câteva versuri din antologia noastră (oricum, e a noastră, nu?!), care poartă amprenta de suflet a poetului Ioan DRAGOȘ:
,,gândul omenesc astăzi
și el o marfă
încearcă să-l schimbi
este în zadar
când dănțuie curtenii cu monstruoase măști
scrie în ultima stație
unde așteptăm
să răsară ora întoarcerii
ca o veche datorie
ariadna a intrat și ea
în jocul ușilor interzise
deschise apoi pe furiș", din poemul POEZIA ÎNDURĂ VIAȚA PRINTRE UȘI GLISANTE, pag. 221.

VASILE BELE
Chiuzbaia, 15 iunie 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu