Înspre
tine
Am dat peste lacrimile tale
abandonate
dincolo de râu
Ştiind că sunt pentru mine
le-am adunat cu grijă
precum aş fi strâns flori de câmp
pentru un buchet nemaivăzut
Totdeauna într-acolo
mă poartă paşii
mă poartă paşii
obosiţi
de îndelunga mărşăluire
înspre tine...
Nimeni
prin-prejur
doar vântul cald.
Nu
mi se cuvine...
Nu mi se cuvine să vorbesc
despre dragoste
Nu mi se cuvine să vorbesc
despre ură
Încerc doar
să definesc
deosebirile
dintre noi...
Nu mi se
cuvine să vorbesc
despre
Întuneric
Nu mi se
cuvine să vorbesc
despre
Lumină
Încerc doar
să definesc
asemănările
dintre
noi...
Te-am
căutat
Motto:
Doar un punct de sprijin am păstrat din
fiinţa ta...
Te-am căutat între toate
graniţele rigide
nu te-am aflat nicăieri
şi niciunde
M-am gândit că doar alunecarea ta
a şters urmele
îngropate în întunericul
necuprins al nopţilor
noastre
de dragoste...
Eu
ştiu că va veni şi vremea noastră
acasă
aşa ca ne iubeam
cu privirile
timide
precum începătorii
într-ale îmbrăţişărilor
tandre.
Îmi uitasem toate speranţele
acasă
aşa că n-am sperat
la îmbrăţişările tale
calde şi
pătimaşe
peste
sufletul meu.
Îmi uitasem toate visele
acasă
iar ochii mei trişti
se revărsau temători
asupra trupului tău
zvelt de
cadână.
Ştiu că va veni şi ziua
noastră
când vom pluti ca îngerii
în Rai
şi-am să te port
în mine
întotdeauna...
Memoria
Timpul nu mai are
dimensiunile sale
Ştiute ori necunoscute
de pământeni
O singură fotografie
îmi aminteşte de tine
Mireasă la Altar
înconjurată de cei dragi
Dincolo de Biserică
e aeroportul
De pe care vom decola
spre tărâmuri nemaicălcate
Unde vom pricepe poate
dimensiunile memoriei...
Amintirile
păcatului primordial
N-am fost iertat în primăvară
nu m-a iertat nici vara
ce să mai vorbesc de toamnă
sau iarna geroasă şi nemiloasă
căci tu nu mi-ai dăruit nici un anotimp
Amintirile noastre au împietrit
în crucea nopţilor de iarnă
Îmi amintesc doar foşnetul îndelung
al rochiilor tale
nimeni împrejur
Precum pâinea se numeşte pâine
aşa şi tu te defineşti
ca o fărâmă a împietririi
amintirilor mele
Păcatul crescuse în trupul meu
iar tu nu mi-ai dăruit nici un anotimp
să fie doar al meu, al nostru...
Anotimpurile
Prin faţa geamului meu
anotimpurile trec
În pas de voie
Uneori le număr
alteori nu le ţin seama
Ademenitoare cum sunt ele
uneori chiar îmi bat în fereastră
discret
prieteneşte
Semn că se apropie vremea
să aleg unul
în care să-mi petrec
veşnicia...
Gara
noastră
mi-a ostenit pleoapa stângă
de prealunga aşteptare
într-o gară fără linii
şi felinare
trenurile se perindă precum
cârdurile de păsări călătoare
după trecerea lor
doar un miros de flori de tei
învăluia peronul pustiu
amestecat cu fum de
cărbune....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu