La ce mă gândesc? La nimic! Neeee...! Am gânduri...
că încă îs tânăr. Mă bucur că am reușit să ajung, la restaurantul de lux CARPAȚI,
unde a fost sărbătorit Scriitorul, adică au fost sărbătoriți scriitorii. O
manifestare minunată... organizare de excepție domnule Săluc Horvat,
participanți ,,pe măsură", vorba românului ,,unu' și unu'!". A reușit
să ajungă și domnul primar al orașului Baia Mare Cătălin Cherecheş, cel care a
înmânat DIPLOMELE și PREMIILE. Tot în acest context, drept surpriză totală,
ne-a mărturisit că intenționează să propună, în cea mai recentă ședință de
Consiliu local, acordarea titlului CETĂȚEAN DE ONOARE AL ORAȘULUI BAIA MARE
pentru poetul şi jurnalistul Gheorghe
PÂRJA și domnului Alexandru PETERLICEANU, un sponsor al culturii româneşti.
Și pentru că veni vorba despre primari, a fost
prezentă doamna primar Gabriela TULBURE, primar al orașului Seini, pentru a o
,,susține" pe distinsa doamnă Betty KIRCHMAJER-DONCA, președinta
Cenaclului ,,Mihai Eminescu", din Seini, de altfel una dintre doamnele
premiante. Voi reveni cu amănunte, pentru că merită toată atenție un astfel de
eveniment.
S-au lansat cărțile:
- Săluc HORVAT - ,,Călător prin două veacuri",
Editura Limes, Cluj-Napoca, 2020, ISBN 978-606-799-387-5; Gheorghe PÂRJA -
,,Scrierea cerului", Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2020, ISBN
978-606-797-491-1, cu un Cuvânt înainte de Ion MUREȘAN și desene de Mihai OLOS;
- Lucian PERȚA, „Paradiceşte câţiva paşi prin poezia
de la Iaşi”; „Cuvinte cu alte cuvinte”.
Deocamdată atât, dar, credeți-mă, a meritat
participarea!
Asociația Scriitorilor și-a prezentat cele mai
proaspete numere ale revistei NORD LITERAR, nr. 3-4 (202-203), martie-aprilie
2020 - revistă ce apare sub egida Consiliului Județean Maramureș și a Uniunii
Scriitorilor din România.
O revistă prestigioasă cu deschidere internaţională
în care semnează foarte mulți scriitori consacraţi. Eu, aduc mulțumiri pentru
includerea mea, (la pag.16), cu un grupaj de poeme dintr-un volum aflat în
pregătire. Pozele confirmă veridicitatea...
A fost lansat și nr. 5 (204), mai 2020, al aceleiași
reviste prestigioase „Nord literar”. Vă rog să îmi permiteți o ,,trecere în
revistă" a celor care au onorat această minunată întâlnire a
,,scriitorilor cu scriitorii", pe lângă cei amintiți supra: prof. dr. Ștefan
VIȘOVAN, Gheorghe Mihai BÂRLEA, pr. Vasile LUTAI, Nicolae SCHEIANU, Ioan HADA (premiat), Ioan
DRAGOȘ (premiat), prof. Gelu DRAGOȘ, prof. dr. Delia MUNTEAN, prof. dr. Daniela Sitar TĂUT, sciitoarea Florica BUD (preşedintele
Cenaclului Scriitorilor Maramureş), Vasile TIVADAR, prof. Rodica DRAGOMIR,
Ștefan JURCĂ, Ioana Ileana ŞTEŢCO, prozatorul Valeriu SABĂU.
VASILE
BELE
(Chiuzbaia,
16 iunie 2020)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu