În România fatalistă
viața este tot mai tristă...
Motto:
Privind în jur la noi și alții,
orice român cu mintea clară
se-ntreabă de decenii trei:
„Cum e posibil ca o țară,
cu bogății ce-o situează
pe locul doi în Uniune,
mereu la coada ei să fie
prin răul în expansiune?”
Se poate-atunci când politrucii,
prin legi cu tentă banditească,
necinstea o încurajează
ca sărăcia să sporească...
Am
încredințarea că fac parte din marea familie a românilor care apreciază formidabilul
nostru haz de necaz („Viața la noi e tristă, în schimb salariul e hazliu”, ”Ai
carte, ai cu ce să te ștergi la fund” etc.) și care, în toamna anului trecut, a
sperat din toată inima că noul guvern iohanniano-orbanian va rezolva problemele
de fond ale României postdecembriste: stimularea inițiativei particulare pe
direcția faimosului slogan brătienesc ”Prin noi înșine”, reducerea enormelor
cheltuieli bugetare cu întreținerea supraponderalelor instituții centrale și
din teritoriu, mărirea necontenită a investițiilor din sectoarele vitale
(cercetare, educație, sănătate, agricultură, industrie alimentară,
infrastructură rutieră și feroviară), eliminarea dezastruosului decalaj de 1 la
peste 100 dintre veniturile minime (milioane de români cu pensii de 600-700 de
lei) și cele sfidătoare (câteva sute de mii de privilegiați postdecembriști cu
pensii de peste 10.000 euro), respectarea legilor în vigoare, în primul rând
cea a indexării/corelării veniturilor mici și mijlocii, la începutul fiecărui
an (1 ianuarie), cu inflația și creșterea prețurilor (în țările cu cârmuiri
responsabile se efectuează chiar două indexări în fiecare an!), integrarea
demnă și rodnică a României în Uniunea Europeană prin necesare și trainice
înfăptuiri în folosul românilor de azi și de mâine (creșe, grădinițe, școli,
spitale, canalizări, îndiguiri, desecări, sisteme de irigații, împăduriri,
poduri, autostrăzi, drumuri modernizate, porturi, aeroportui etc.), nicidecum
întru mulțumirea sforarilor externi și a ciocoilor interni.
Altminteri,
se întreabă românul onest și jecmănit de statul tot mai absurd, pentru ce naiba
au ținut morțiș liberalii să preia cârma din mânile murdare ale pesediștilor,
dacă ei, nici măcar după opt luni de încășcăvălire
(înfigere la cașcavalul puterii), n-au izbutit sau, mă rog, n-au vrut să facă
absolut nimic din ceea ce-i obligă legea indexării, respectiv din ceea ce au afirmat
la sfârșitul anului trecut că-i bătut în cuiele legii bugetului (dublarea
alocațiilor și majorarea pensiilor cu 40%)?!...
Dimpotrivă,
acuma (a se citi „de când au constatat că nu-i mai țin curelele”) iohannianul
și orbanianul se iau la întrecere în a deplânge vulnerabilitatea pensionarilor
și a clama trebuința majorării alocațiilor pentru copii, care – în momentul de
față (la fel ca toate celelalte elemente constitutive ale nivelului de trai din
România) – sunt cele mai mici din Uniunea Europeană, dar se grăbesc să adauge
ba că nu sunt bani la buget (vechea marotă cu găurile/hăurile lăsate de
predecesori și – chipurile – necunoscute de noii tartori), ba că aceste plăți
necesită o analiză atentă și – desigur – niciodată finalizată în autentic
spirit democratic, sau repede finalizată în sensul că „actuala stare a
economiei pre și postpandemică nu permite un atare efort financiar” (însă, adaug eu, permite plata integrală și la
timp a veniturilor neobrăzate), ba că, în opinia amuzantului nostru prim
palavragiu, toate aceste drepturi cetățenești (la urma urmei întru totul
firești pentru jalnicul nivel de trai al maselor din România și lesne
soluționabile în două sau trei tranșe) nu sunt decât perfide capcane politice,
în care pesediștii și acoliții lor caută să-i prindă pe „destoinicii” liberali.
Da, căci
toată această cufureală cu pandemia hipermediatizată (atenție, în
fiecare oră mor de foame peste 400 de pământeni!) și cu încețoșata
perioadă postpandemică (dar când va fi aceasta, dacă tot tragem de starea de
alertă mai ceva ca gaia de maț?!), ne înfățișează detestabila indolență și
incapacitate a politrucilor postdecembriști întru rezolvarea stringentelor
probleme de fond ale poporenilor, toate încontrările televizate dintre
pretinșii dreptiști și stângiști, respectiv dintre deținătorii puterii
executive și adversarii lor, nefiind altceva decât găunoase exerciții de
imagine în vederea câștigării alegerilor locale și, mai ales, a celor
parlamentare.
De unde
concluzia logică pentru catastrofala făcătură politică de pe meleagurile
noastre: cum toți politrucii (singuri sau în alianțe conjuncturale) sunt o apă
și un pământ în ceea ce privește slujirea prestigiului țării și a nevoilor
vitale ale alegătorilor corecți, cred că lucrul cel mai înțelept pe care pot
să-l facă acești cetățeni, după trei decenii ratate, este acela de-a nu se
prezenta în bloc la viitoarele alegeri. Oricum ei nu vor putea propulsa atâția
aleși vrednici de câți e nevoie în Parlament și la Cotroceni, ca țara să
cunoască o reală schimbare în bine. Iar dacă, totuși, presupunem prin absurd că
s-ar găsi atari oameni (de valoarea așteptată și în numărul trebuincios),
oricum schimbarea nu depinde de bunele lor intenții, ci de spurcata vrere a
globaliștilor, via Bruxelles-Washington.
Sighetu
Marmației,
George PETROVAI
17 iunie 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu