LEGENDA SPINULUI PREFĂCUT ÎN CRIN ALB...

(adaptare după legenda FLORILOR DE CRIN ALB)

... și, uite așa au început legendele! Era pe vremea începutului de lume, când Iosif și Maria, călătoreau cu Pruncul Isus. Maria călare pe un asin, cu Pruncul Sfânt în brațe, strângându-L la pieptul său ca o mama iubitoare, plângea mereu. Și se ruga... Ieșeau din cetate, de frica împăratului Irod, ce dăduse poruncă să fie uciși pruncii ,,de la doi ani mai în jos!", cunoașteți doar adevărata întâmplare... așa se face că Iosif și Maica cea Pururea Fecioară, fugeau cu Pruncul Isus pentru a nu fi ucis de călăii împăratului, care deja executau porunca lui Irod...

Era tare necăjită Maica Domnului! Plângea mereu și se ruga! Plângea și Fiul în brațele Maicii, dar El plângea de foame și sete, că prea era o arșiță care te ardea tare! S-au oprit din drumul lor, pentru a-L alăpta, dar temându-se să nu fie descoperiți de călăi... doar întâmplarea a făcut că erau departe de aceștia, în călătoria lor!

Copilul Sfânt sugea la sânul Mamei Sale, liniștit, dar lacrimile nu se opreau, curgeau șiroi, pe obrazul Mamei! Dorind să-și șteargă lacrimile din obraz, neavând altceva la îndemână, Maica Domnului, a luat căciula din capul Pruncului Isus, și-a șters lacrimile, iar udă fiind, a pus căciula pe un spin, ce se afla alături, la uscat. Și a continuat alăptatul!

Intre timp, din căciula pusă pe spin la uscat, au început să curgă picuri de lacrimă, care se așezau la rădăcina spinului... câțiva picuri au căzut și s-a întâmplat minunea - spinul s-a prefăcut în FLOARE DE CRIN ALB - mai alb ca spuma laptelui, mai alb ca neaua, mai alb ca omătu'! Minunile nu Dumnezeu, sau semnele lui Dumnezeu se vedeau mereu... la fiecare pas.

Văzând minunea, spinul prefăcut în CRIN ALB, precum cristalul, Maica Domnului a înțeles semnul... și, și-au continuat drumul crezând în ajutorul, sprijinul și încrederea în Dumnezeu Tatăl! De-atunci, una dintre cele mai frumoase flori, cu miros foarte puternic, care dăinuie până azi, este FLOAREA DE CRIN, ce-și are rădăcina din SPIN - o floare la fel frumoasă, doar că are țepi. De aici, se crede că după înțepătura de spin, dar și după mirosul puternic al florilor de crin, îți lăcrimează ochii...

Dar să vedem ce zice LEGENDA FLORILOR DE CRIN, de această dată, spusă în versuri...

Se zice... și s-a tot zis,

Despre micul Prunc Isus,

Sunt legende și povești

Și cântece bătrânești.

Sunt povești și rugăciuni

Și cântece din bătrâni,

Care zic, ne spun așa,

De Iosif și Maria,

Cum îi curgea lacrima!

Când fugeau cu Pruncul Sfânt,

Să-l apere pe pământ,

De călăii lui Irod,

Care omorau chiar tot.

Căci s-a dat știre în țară,

Pe Isus că ni-L omoară!

Și-atunci Iosif și Maria,

Își încep călătoria,

Să-l apere pe Mesia!

Pe Isus să-L apere,

De la cea ucidere

Și-au pornit, pornit, pornit,

Pe-un asin a călărit!

Și-au plecat, plecat, plecat,

Pe-un asin, spre-un alt regat.

Pe-un asin fiind călare,

Maica cerea apărare,

Tot uitându-se în zare!

Să nu vină după ei,

Ai lui Irod, răi, călăi,

Pe Pruncuț să ni-L omoare,

Tot Irod să fie mare.

Și așa cum au pornit,

Pe-un asin a călărit.

Și așa cum au plecat,

Foamea peste Ei a dat,

Pruncul trebuie-alăptat!

Arșiță a fost în zi,

Greu a fost a călări,

Dar mergând mereu, mereu,

I-a apărat Dumnezeu!

Și așa cum trece ceasu',

Ei, tot părăseau orașu'

Și mergeau înspre pustie,

În a lor călătorie,

Că așa a fost să fie,

Intra lui Irod domnie!

Foamea peste Ei a dat

Și arșița I-a uscat,

Călătorind pe pământ,

Maica Sfântă cu Prunc Sfânt,

S-au oprit colo în loc,

N-au avut apă deloc,

Maica pe Pruncuț strângea

Și la sân Îl alăpta,

Fiul, Ea, și-L apăra!

Se ruga la Dumnezeu,

Să fie cu Ei, mereu,

Să-i ajute, sfat să dea,

Incotro s-or îndrepta.

Așa precum azi vă zic,

Maica s-a oprit un pic,

Lapte la Pruncuț să-I dea,

Că și sânii o durea

Și Pruncuțul tot plângea!

Pruncul Sfânt precum sugea,

Maica Domnului plângea

Și plângea necontenit,

Pentru Pruncul ce-a venit!

Ochii Ei, umezi erau

Și mereu se întrebau:

,,- Pentru ce-ar vrea, frățioare,

Pe Isus să ni-L omoare,

Împăratul Irod, oare?".

De ce este supărat?

De ce călăi și-a mânat?

Pruncul Sfânt ucis să fie,

În a lui lrod împărăție!

S-a oprit din alăptat,

Din cap căciula I-a luat,

Pentru-a-și șterge lacrima,

Care mereu tot curgea,

Liniște nici că avea!

Și o durea umbletu'

Și o durea sufletu',

Când cu Pruncul cel Născut,

Orașul și-au părăsit!

Ca, El, în viață să fie

Și să-și facă-mpărăție,

Ce va ține-o veșnicie!

Și așa cum lăcrima,

Căciula se tot uda!

Pruncul mic sânu-I sugea,

Căciula udă-I era,

Iar căciula fiind udată,

Trebuia apoi uscată!

Acolea, mai lângă Ea,

Tot ștergându-și lacrima,

A pus pe-un SPIN căciula!

Și a pus-o la uscat,

Pe un spin ce l-a aflat!

Apoi, la Prunc s-a uitat

Și s-a pus pe legănat,

Pruncul adormit să fie,

În a lor călătorie!

Ascultați-mă puțin,

Căciula pusă pe spin

Și lăsată la uscat,

Din ochii ce-au lăcrimat,

Însă mirare, fusese,

Spinul pe loc se uscase

Și în loc de spin uscat,

Totul a fost preschimbat,

In FLOARE DE CRIN, curat!

Intr-o floare albă, mare,

Precum soarele din zare,

Intr-una mirositoare,

SPINUL s-a făcut o FLOARE!

Aibă era floarea lui,

Ca și spuma laptelui,

Ca și neaua, ca omătu',

Alb a fost spinul cu totu',

Nu-ți venea să îți crezi ochiu'!

Mirare și iar mirare,

Pentru spin, făcut o floare,

Maica s-a tot întrebat:

,,- Oare cum s-a întâmplat?

Căciula pusă pe spin,

Spinul prefăcut în crin!",

(Mai apoi apa în vin!),

Flori albe de catifea,

Albe precum e neaua!

Maica s-a tot întrebat:

,,- Spinul cum s-a preschimbat?

În floare mândră de crin,

Pe un cer fain și senin!".

Spinul verde, flori a dat,

Din lacrimi care-au picat,

Din al Maicii lăcrimat.

Floare albă ca de nea,

Ce-ți lumina privirea!

Și a știut, Maica, a știut,

Că aici este Har Sfânt,

Spinul care țepi avea,

Albă îi era floarea

Și tare frumos mirosea!

Din lacrimă curgătoare,

Cum este posibil, oare?

Să se prefacă în floare,

Aici, pe pământ, sub soare!

Dimineața a venit

Și pe drum iar au pornit,

Binecuvântând crinu',

Binecuvântând spinu',

Crinul prefăcut din spin,

Din lacrimă și din chin

Și din chin și din durere,

Spinul le-a dat mângâiere,

Preschimbându-se în floare!

Se gândiră, se gândiră,

Cu Iosif se socotiră

Și în drumul lor porniră,

În a lor călătorie,

Spre o altă-mpărăție!

Și de-atunci legenda spune,

La acei ce sunt în lume,

Pe spin să îl ocrotea(scă)

Și pe crin să îl cinstea(scă)!

Noi, credem că e așa,

Cum ne zice legenda!

Legenda va dăinui,

Spini și crini mereu vor fi,

Crinul ne va da miros,

Spinul e mereu țepos.

Crinul și cu lacrima,

Ne vor spune patima,

Ce-a trăit-o Măicuța!

Maica Domnului plecată,

De Dumnezeu apărată,

Pe un drum fiind pornită,

De Dumnezeu ocrotită.

De atunci și până acum,

Este spin și este crin.

Spinul ne va da folos,

Crinul îi va da miros,

Omului cel credincios!

VASILE BELE

Chiuzbaia, 20 iunie 2020