Declin
S-a dezmorţit pădurea,
În verde pastelat se-mbracă,
A revenit la viaţă,
Dar o tristeţe o încearcă.
Când vede printre pomi
Ce haină nouă-mbracă,
Alături alţii ce-au căzut
Cu mantia îmbătrânită şi uscată.
În locul lor rămâne-un gol
Ce cândva strălucea de floare,
Era cireş, poate-un stejar,
Sau poate-o salcie plângătoare!
Un plop înalt cu vârf spre cer
Ce împărăţea spre soare,
O piedică în cale-ţi stă
Căzut pe ramuri, în cărare.
Iar bradul cu cetina verde,
A iernii crudă, crâncenă sfidare
Din rădăcină-i răsturnat.
Legile vieţii sunt necruţătoare.
Pădurea falnică-n podoabă
Îi mai visează şi jeleşte, oare?
Deşi frumoşi au fost, îi va uita!
Căci viaţa frumuseţii este trecătoare.
Doar atunci când vântul bate
Şi crengi uscate-n jur trosnesc,
Copacii în plină înălţare,
Cu-ntristare, declin şi amăgiri privesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu