Ne vom opri azi asupra tehnicii „revoluţiei colorate” deoarece e o modalitate extrem de simplă, aproape banală, de distrugere a unei ţări. Culmea, se dezvoltă ca efect al neatenţiei autorităţilor care, de cele mai multe ori, tratează ceea ce se întâmplă cu zâmbete. Asta deoarece tacticile iniţiale sunt atât de prosteşti încât ai impresia că duşmanul este extrem de slab şi-ţi vezi de treburile tale. Aşa devii superficial, nu te mai uiţi unde trebuie, iar când te trezeşti e prea târziu. La fel s-a întâmpat peste tot!
Iniţial se înfiinţează un număr imens de ONG-uri cu
scopuri extrem de diverse: de la protecţia copilului la digitalizarea
societăţii. Aşa te trezeşti cu organizaţii pentru drepturile minorităţilor
sexuale, pentru drepturile animalelor, anticorupţie, ecologie, monitorizarea
justiţiei s.a.m.d. Ele, de cele mai multe ori, au 1-2 membri care, culmea, mai
şi activează în mai multe ONG-uri în acelaşi timp. Este deci, o mică mână de
oameni care îşi croiesc nişte instrumente pentru agitaţie. Sunt însă nişte
instrumente atât de ineficiente încât eşti tentat să le treci cu vederea. Doar
că acestea se constituie în fundaţia revoluţiei colorate.
Treptat, încep să apară o mulţime de ziare şi
reviste „sensibile” la doleanţele acestor ONG-uri. Nu ONG-urile sunt acţionarii
instituţiilor respective. Noua media e „independentă”, dar e sensibilă la
„problemele” acestor ONG-uri, cărora le oferă o platformă prin care se produce
conţinut, iar personalul ONG-istic devine astfel „baza de expertiză” a „noii
prese”. Iată cum, de la o mână de smintiţi, ONG-iştii devin experţii noilor
instituţii media.
Exploziv, „noua presă” creşte în complexitate
datorită surselor de finanţare: începe să deţină posturi de radio şi TV
„independente”, se dezvoltă la nivel naţional. De unde au bani? Aici e
şmecheria: ele nu sunt finanţate direct de la „sursa de lumină”, ci primesc tot
felul de contracte „de pe piaţa liberă”. Toate firmele multinaţionale care vând
în ţara ţintă încep să facă tot soiul de campanii publicitare la instituţiile
respecive de presă, chiar dacă acele campanii nu sunt justificate din punct de
vedere al eficienţei economice. Astfel se pompează continuu şi insistent
publicitate pe canalele nou create, ajungându-se la o prosperitate a acestor
instituţii, diametral opusă atmosferei cenuşii a presei tradiţionale. Iată cum,
brusc, apar „farurile succesului” care nu ţine de vreo performanţă deosebită ci
strict de finanţarea generoasă.
Pasul doi al revoluţiei colorate constă în
acapararea pieţei. Cu o asemenea finanţare, noua presă începe să cumpere organe
de informare în masă pe care le „modernizează”. De fapt modernizarea constă în
conectarea la „sursa unică de ştiri” – de cele mai multe ori o agenţie de presă
controlată de „noua media” – şi în eliminarea „incomozilor”. Astfel, organul de
presă acaparat arată „mai lucios”, dar cu o relevanţă a informaţiilor din ce în
ce mai mică. Se merge pe instinctualizarea cititorilor, ascultătorilor,
telespectatorilor etc., pe o pondere mai mare a divertismentului vulgar, pe
frivolitate şi superficialitate. Asta în timp ce, pe la tot felul de emisiuni
sunt strecurate „remarci nevinovate” care mai scapă câte unui invitat. Vreţi un
exemplu? Să presupunem că într-un show de divertisment, o divă promovată
promite să-şi arate sânii la ora de maximă audienţă. Publicul e incitat cu
titluri stroboscopice: „mai sunt trei minute până când diva ne arată tot!”
s.a.m.d. La momentul ales, diva se răzgândeşte într-un picaj emoţional în
care-şi aminteşte că are un soţ sau un iubit căruia „nu-i poate face aşa ceva”.
Ei bine, în acel moment, apare în prim plan cineva care, cu năduf, îi spune
divei cava de genul: „Te-ai sucit ca nea X”, unde X e vreun factor de putere
local, de tipul preşedintelui sau premierului. Respectiva remarcă e viralizată
prin reţea şi ajunge ştire esenţială, iar „te-ai răzgândit ca nea X” devine
şablon popular. Iată momentul în care deja dinozaurul a crescut şi e gata să
muşte.
De-aici se merge direct la incitare. Orice mizerie e
transformată de noua media în păcat capital al regimului. A căzut o cărămidă de
la un bloc în construcţie rănind un trecător? Clar guvernul e de vină pentru
„haosul din construcţii”! S-a dărâmat un pod? E jihadul: „corupţia generalizată
e de vină”. Şi uite-aşa, pe modelul descris, prostimea e incitată continuu. De
altfel e şi simplu de făcut asta în condiţiile în care schema, cu toate că e
pentru proşti, prinde de minune: „tot ceea ce ţi se întâmplă rău nu e din cauza
ta, ci din cauza conducerii corupte a ţării”. Iată cum, din acel moment nu mai
eşti sărac pentru că eşti leneş, ci din cauză de Iliescu, Năstase sau mai ştiu
eu a cui. N-ai niciun ban în buzunar nu pentru că i-ai jucat a păcănele, ci
pentru că „statul te fură”. Aşa se întreţine şi se creşte nervozitatea publică.
Apar nemulţumiri la toate eşaloanele, oamenii sunt revoltaţi de „ceea ce fac
autorităţile”. Peste toate acestea vin „rapoartele internaţionale” care, de
fapt, sunt editate prin sediile ONG-urilor din reţea. Iar nemulţumirea populară
creşte. Mai ţineţi minte cum în Interbelic ieşea un spion englez din politica
noastră cu sintagma „Vuieşte Occidentul!”? Ei bine, cam la fel se petrece
treaba cu schema de fraudare colorată.
Din momentul acaparării discursului public lupta e
pierdută pentru factorii de putere. Aceştia se simt prizonieri ai propriului
aparat care e influenţat de „mass media” şi de nemulţumirile populare tot mai
mari. În mentalul colectiv e indus „viermele” conform căruia tot ce e rău vine
de la actuala conducere. Şi asfel, într-o tensiune din ce în ce mai mare, nu
mai e nevoie decât de un element declanşator pentru generarea revoltei
generalizate şi a dezastrului politic pentru ţara victimă. Dacă se vor trezi,
oamenii se vor trezi mai târziu într-un setup atât de radical încât vor refuza
să-şi asume responsabilitatea.
Dacă vreţi exemple, uitaţi-vă către Ucraina, Libia,
Liban, Siria, Egipt s.a.m.d. Toate sunt „reuşite” ale revoluţiilor colorate. În
Ucraina mafia americană extrage şi spală bani într-un mod de-a dreptul porcesc,
în Libia au reuşit să pape averea strânsă de Gaddafi pentru ţară, au împărţit-o
în două, iar acum prăduiesc petrolul mai ceva decât nişte bandiţi însetaţi de
jaf. În Siria ţara e distrusă, în Liban, de asemenea. Peste tot numai haos,
dezordine şi scandal. Colac peste pupăză, viermele cu „altcineva e de vină
pentru nefericirea mea” rămâne întipărit în capul prostimii care astfel devine
o masă imatură de manevră. Uitaţi-vă la noi!
Autor:
Dan Diaconu
Sursa:
https://trenduri.blogspot.com/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu