Inspectoratul de Jandarmi Județean Maramureș, asigură măsurile de ordine şi siguranţă publică pe timpul manifestărilor cultural–artistice din cadrul ,,Sărbătorii Castanelor” din municipiul Baia Mare, eveniment care va avea loc vineri, sâmbătă și duminică.
Jandarmii maramureşeni împreună cu jandarmi din
cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca, alături de colegi de la
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş, Inspectoratul pentru Situaţii
de Urgenţă Maramureş, cu alte structuri din Ministerul Afacerilor Interne şi cu
personal din cadrul Poliţiei Locale Baia Mare, vor coopera în scopul
respectării legalităţii, prevenirii şi descurajării unor acţiuni menite să
tulbure ordinea şi liniştea publică sau a unor manifestări de violenţă.
Jandarmii vor urmări prevenirea faptelor de natură contravenţională şi penală,
asigurarea unui climat de ordine publică, respectiv informarea cetăţenilor cu
privire la respectarea normelor de convieţuire socială şi consecinţele care
decurg din încălcarea prevederilor legale.
Pentru evitarea evenimentelor nedorite și a oricăror
situaţii de natură să tulbure ordinea publică, recomandăm respectarea
următoarelor reguli:
– Nu expuneţi la vedere obiecte de valoare
(bijuterii, telefoane mobile, portofele, etc.) şi evitaţi purtarea lor în
buzunarele exterioare;
– Supravegheaţi permanent copiii care vă însoţesc,
iar în cazul în care îi pierdeţi în mulţime, adresaţi-vă imediat forţelor de
ordine;
– Evitaţi disputele sau altercaţiile verbale ori
fizice cu diverse persoane;
– Respectaţi indicaţiile jandarmilor, nu treceţi
prin zonele interzise, nu forţaţi şi nu vă urcaţi pe gardurile de protecţie, nu
aruncaţi cu obiecte pe scenă;
– Comunicaţi orice problema apărută forţelor de
ordine aflate în zonă.
Siguranţa participanţilor este prioritatea forţelor
de ordine iar atunci când sunt observate anumite persoane care prin modul de
manifestare tulbură ordinea publică sau provoacă la săvârşirea unor fapte
antisociale, cetăţenii sunt rugaţi să nu adere şi să nu sprijine asemenea
acţiuni și să aducă la cunoştinţa jandarmilor despre asemenea situaţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu