Mobilizare. Un cuvânt aproape uitat. Declanşarea primului război mondial s-a datorat în bună parte mobilizării generale a armatelor ţărilor beligerante. Mobilizarea în sensul militar al cuvântului înseamnă pregătirea pentru un război care nu poate fi ocolit.
Întotdeauna recursul la istorie ne ajută să
înţelegem faptele din prezent. Depinde însă la ce trecut ne raportăm.
Democraţiile occidentale, ţările europene, iau ca punct de referinţă tratate şi
înţelegeri parafate în secolul 20, după Conferinţa de Pace de la Paris de după
Primul Război Mondial.
Vladimir Putin merge mai departe în istorie,
încercând să recupeze teritorii cucerite de Petru cel Mare, de Ecaterina cea
Mare. Însăşi istoria Rusiei este istoria cucerilor teritoriale a extinderii
necontenite a Rusiei ţariste, apoi a URSS-ului.
Tratatele de pace de după al Doilea Război Mondial
s-au derulat în condiţii cu totul speciale din cauza URSS-ului care şi-a adus
un aport substanţial la înfrângerea Germaniei hitleriste.
Stalin a profitat din plin de pe urma acţiunilor
Armatei Roşii şi şi-a trasat noile graniţe cu vecinii după bunul plac. După 45
de ani de dominaţie a URSS-ului, Germania, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria,
România şi Bulgaria şi-au recâştigat independenţa şi suveranitatea.
După dezmembrarea URSS-ului au luat fiinţă alte
ţări, dar nu atât de independente cum şi-ar fi dorit fiecare naţiune. Au
izbucnit revolte locale, războaie în care Federaţia Rusă s-a implicat puternic
şi din punct de vedere politic şi militar.
Până la conflictul din Ucraina comunitatea ţărilor
occidentale nu s-au implicat direct în conflictele interne din fostul URSS.
Odată cu ocuparea Ucrainei de către armata rusă a intrat în acţiune NATO.
Conflictul s-a extins, s-au luat o serie de sancţiuni economice împotriva
Rusiei, Vladimir Putin a răspuns pe măsură oprind robinetul spre ţările UE,
transformând gazul şi petrolul rusesc într-o armă economică fără precedent.
Occidentul, pentru moment, a căzut în propria
capcană. Efortul de război, consecinţele economice ale sancţiunilor şi
contra-sanţiunilor Moscovei, provoacă o criză fără precedent la nivel mondial.
Scumpirea energiei atrage după sine o serie de
reajunstări ale preţurilor la toate produsele. Guvernele din Uniunea Europeană
se văd obligate să impună o serie de măsuri de economisire care pot fi aşezate
lângă restricţiile din timpul regimului comunist.
Războiul economic dintre Rusia şi Vest ia o nouă
turnură odată cu decretarea mobilizării parţiale. În prima fază sunt chemaţi
sub arme 300.000 de civili. Rusia, avertizează ministrul de război rus este
capabilă să adune o armată de 25 de milioane de combatanţi. Vladimir Putin
spune pe faţă că Rusia va folosi armele nucleare împotriva celor care vor să
distrugă Rusia.
Întrebarea este cât de credibil mai este Vladimir
Putin în faţa ruşilor? Anunţul de mobilizare a bărbaţilor de la 18 la 65 de ani
a provocat o reacţie imediată. Mii de persoane au ieşit în stradă, au fost
arestaţi peste 1200 de protestatari. Se vor extinde protestele, va izbucni o revoltă
la nivel naţional, aşa cum s-a întâmplat în anul 1989 în ţările cu regim
comunist?
Securitatea mondială, pacea în lume până la urmă,
depinde de voinţa unui singur om? Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, la
conferinţa ONU l-a acuzat în mod direct pe Vladimir Putin că el este cauza
directă a izbucnirii războiului din Ucraina, cu consecinţele pe care le
cunoaştem.
Populaţia din comunitatea ţărilor democratice ştie
aceste lucruri, dar important este cum privesc lucrurile populaţia Rusiei.
Depinde de ruşi cum vor reacţiona în continuare la ordinul de mobilizare.
Soarta lumii este acum în mâinile unei populaţii supusă unei operaţiuni de
manipulare, de ştergere a creierelor începută odată cu revoluţia bolşcevică a
lui Lenin, continuată de Stalin, adusă la un înalt nivel propagandistic de
Putin şi întărită de chemarea sub arme a sute de mii de civili.
Oare este posibilă refacerea unei armate de tristă
amintire, recunoscută prin cruzimea ei, prin distrugeri, furturi, violuri?
Autor:
Dumitru Păcuraru
Sursa:
Informația zilei Maramureș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu