marți, 14 februarie 2023

Al. Florin Țene – scriitorul cu viziuni spirituale nobile

 


Fără ezitări, literatura română din toate timpurile a avut mereu în rândurile sale personalități celebre, intelectuali și scriitori talentați de mare prestigiu care, prin contribuția lor, au completat și valorificat patrimoniul cultural român prin cele mai distinse forme și acțiuni. Acest lucru îl demonstrează cu prisosință istoria culturii române, domeniu care studiază neîncetat dezvoltarea complexă a poporului român, înregistrările fiind expuse în mod cronologic și în baza evenimentelor și constatărilor obiectiv-reale. Astfel, printre intelectualii de vază a societății române se regăsește și bine-cunoscutul, talentatul, neobositul scriitor și om de cultură Al.Florin Țene – născut cu numele de Florinel Sandu Țene, 13 iunie 1942, în municipiul Drăgășani, județul Vâlcea. Cu o carieră de amploare în arta scrisului și nu numai, adunând în palmares peste 85 de cărți editate și sute de articole în domeniul literaturii, sociologiei, istoriei, etc., Al.Florin Țene (prozator, poet, eseist, critic literar și de artă, publicist, editor, membru al UZPR și al Academiei Româno-Americane de Științe și Arte din SUA, cât și altor uniuni de creație literară, deținător al multiplelor premii de valoare națională și internațională, fondatorul revistelor Agora Literară, Regatul Cuvintelor, Constelaţii diamantine, Scurt circuit oltean, altele) există în astă viață cu misiunea sacră de a produce lucruri nobile, de a pune în lumină opere literare de mare pondere, prin intermediul acestora abordând diverse genuri literare precum poezie, proză, eseu, roman, analiză literară. Pe lângă activitatea de scriitor, Domnia sa este un admirabil activist și manager cultural, în timp afirmându-se cu mult succes în calitate de fondator al diverselor cenacluri și reviste literare; iar pentru a încuraja și mai intens activitatea scriitoricească din țară și Diasporă domnul Țene înființează în anul 2006 Asociația profesională Liga Scriitorilor Români, fiind și Președinte al acestui forum cultural. Deci, cu siguranță, se poate spune că Al.Florin Țene este un veritabil susținător al valorilor culturale românești și un promotor insistent în fructificarea vieții spiritual-umane.

Referindu-ne la romanul „In poeziile mele nu va rima poporul cu tractorul – Viața poetului Vasile Militaru între realitate și poveste”, vom constata cu încredere deplină că și de această dată Al.Florin Țene vine în fața publicului cititor cu o lucrare impresionantă sau, mai bine zis, cu un roman reprezentativ și răscolitor despre viața scriitorului/poetului Vasile Militaru (n. 21.09.1886, comuna Dobreni-Câmpurelu, Județul Ilfov – d. 08.07.1959, temnița Ocnele Mari din România), deținut politic din perioada comunistă, învinuit de infracțiuni săvârșite împotriva sistemului social și pentru deținerea de publicații neautorizate prin lege. De amintit, Vasile Militaru este autorul celebrului poem „A venit aseară mama”, dedicat lui George Enescu, prietenul său, și lui George Coșbuc; ulterior acest poem a fost pus pe note muzicale de George Enescu, care între timp devine și o capodoperă a genului respectiv (sursă din Wikipedia). Romanul de față simbolizează o adevărată istorie despre destinulunui scriitor care a existat prin mrejele comunismului – regim social-politic ce încătușa integral libertatea individului atunci când acesta oglindea în mod fidel realitatea obiectivă instaurată în cadrul țării. În același timp, opera respectivă este o dedicație și pentru toți scriitorii români care nu au fost complice cu regimul comunist de până la anii 1989, astfel Al.Florin Țene analizând și zugrăvind acele împrejurări care au determinat la un moment dat condițiile de existență ale intelectualilor din societatea română; nemijlocit despre viața și activitatea martirului Vasile Militaru, valorificându-i creația literară până la limite complete. După cum consemnează autorul, Vasile Militaru s-a afirmat ca o personalitate foarte talentată în domeniul literaturii române, în mod aparte abordând cu mult talent genul liric al poeziei, ca urmare dând viață la peste 23 de titluri de carte, dar și multe alte lucrări care nu și-au văzut lumina tiparului din cauza că securitatea le-a distrus în momentul percheziției în locuința acestuia.

Acțiunea romanului ilustrează perioada în care societatea română, scriitorul român s-a aflat sub un zbucium emoțional-moral, sub o grea încercare de a face față lucrurilor împotriva unui regim politic care împiedica mersul decent al existenței pentru o mare parte din populație, și anume pentru acea care nu colabora cu sistemul comunist. Între aceste ipostaze Al.Florin Țene plăsmuiește o imagine literară ce se bazează pe fapte și acțiuni reale, subiectele redând o meditație adâncă la tema suferinței umane. Printr-un asemenea model de creație literară avem ocazia să cunoaştem aspecte din istoria poporului român, priveliști cu o sensibilitate absolută despre procesele vitale ale omului ce sunt într-o legătură indispensabilă cu existența cotidiană, cu relațiile reciproce și atitudinea acestuia față de realitatea înconjurătoare. Cu acest tablou se prezintă conținutul integral al romanului, o lucrare care sensibilizează prin subiectele abordate și care, la rândul ei, produce o impresie puternică despre viața unui scriitor talentat și asuprit politic cum este Vasile Militaru – un martir cu un destin uman nespus de trist. Drept urmare, romanul „In poeziile mele nu va rima poporul cu tractorul – Viața poetului Vasile Militaru între realitate și poveste” oferă publicului cititor o istorie trăită, o biografie a unui scriitor, dar și a altor condeieri români care în timp au cunoscut ce este durerea și suferința în limite reale, ce este lipsa de exprimare și libertatea încătușată; nemijlocit, această operă literară pune în evidență fapte despre existența nenorocită a unui popor și a unor intelectuali în vremuri de grea cumpănă – perioada de timp prin care a existat regimul comunist din România. Romanul, scris cu mult talent intelectual și imbold lăuntric, cucerește prin multitudinea aspectelor abordate, prin crezul autorului față de valorile culturale și spiritual-umane. Scrierile autorului transmit înțelepciune umană, sensibilitate accentuată asupra lumii intelectual-spirituale și, nu în ultimul rând, dragostea și respectul autentic față de propriul popor – națiunea română, față de scriitorul român din toate timpurile, evident față de cultura și literatura română.

Cu o impunătoare carte de vizită, Al.Florin Țene de-a lungul timpului a pus în lumină opere literare de mare pondere culturală, scrierile sale fiind publicate în volume ca autor unic (versuri, proză, roman, publicistică, etc.), cât și cu prezență în publicații relevante – antologii literare de poezie și proză, enciclopedii, reviste și ziare naționale și internaționale, deținând în palmares multiple premii și diplome de valoare. Cât despre creația literară a Domniei sale s-au pronunțat foarte mulți scriitori români consacrați: Veronica Balaj, Dan Deşliu, Mihai Beniuc, Marcel Breslaşu, Miron Paraschivescu, Negoiţă Irimie, Anghel Dumbrăveanu, Ion Popescu Brădiceni, Miron Ţic, Horia Zilieru, Marian Barbu, Dumitru Velea, Petrică Birou, Rodica Marian, Antonia Bodea, Nicolae Uţică, Ion Velica, Constantin Zărnescu, Doru Moţoc, Traian D.Lungu, Petre Petria,Gh.Stroia, Doina Drăgan, Marin Oprea, Nina Cassian, Nicolae Tăutu, Constantin Toni Dârţu, Mariana Cristescu, Emil Istocescu, Teodor Barbu, Dan Brudaşcu, Ion Cristofor, Gh.Azap, Sorin Grecu, Gavril Moisa, Ion Constantinescu, Ioan Benche, Liliana Corobca, Ion Roşioru, Gh.Neagu, Mircea Popa şi mulţi alţii.

 Așadar, talentatului și neobositului scriitor Al.Florin Țene îi reușește de minune să pună în lumină opere literare de mare valoare, atât pentru cultura și literatura română, cât și pentru propriile realizări și necesități spirituale.

 

Galina MARTEA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu