Un serial american foarte „cultivat” la vremea lui, Dosarele X, făcea o întreagă teorie a conspirației relativă la extratereștrii care se amestecă azi printre noi. Unii au râs.
Pe History Chanel este un serial, Extratereștrii
antici, care face o întreagă teorie a conspirației relativă la extratereștri
care s-au amestecat în antichitate printre noi (inclusiv la nivel de ADN –
„conspiraționiștii” din serial afirmă chiar că suntem progenituri ale
extratereștrilor, care s-au corcit și s-au hibridizat cu humanoizii de dinainte
de Potop). Unii râd.
E, și uite că acum cei care au râs atunci și cei
care râd acum acceptă, totuși, cu încredere și supunere (oferită voluntar, în avans)
că baloanele care sunt doborâte cu rachete prin SUA, Canada, China și Uruguay
sunt, de fapt, nave extraterestre.
Între timp, atenția lumii este distrasă de la
adevăratele probleme ale umanității (care, de altfel, sunt solubile), iar
rațiunea este considerată fake news.
Teoria conspirației a fost fabricată pentru ca
practicienii conspirației să poată să își deruleze cu calm planurile și
uneltirile, în spatele norului gros de smog și ambiguitate, dincolo de bine și
de rău.
Deviaționiștii, negaționiștii și conspiraționiștii
regimului stalinist au fost trimiși în Gulag pentru două motive:
(i) să se creeze din nimic dușmani ai poporului,
pentru care erau necesari, desigur, salvatori ai ordinii internaționale
proletare;
(ii) să se creeze și să se consolideze permanent
mitul infailibilității socialismului științific pe drumul către crearea omului
nou și a societății comuniste multilateral dezvoltate. Dictatura
proletariatului și centralismul democratic nu putea dau greș, căci erau
științifice. Tot ce nu cadra cu modelul matrioska era deviaționist, iar
practicienii conspirației se puteau desfășura în voie la adăpostul procedurilor
de maskirovska.
Realitățile empirice ale „ordinii liberale bazate pe reguli”, o ordine impusă cu forța de „occidentul colectiv”, cu sprijinul neprecupețit al estului „revizionist” (Rusia, China, India), ne arată că gulagul nu a dispărut odată cu URSS, ci că doar s-a extins mai la vest. Nimic nou, nimic interesant, circulați.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu