Venirea

Coboară venirea din depărtări. Mai ieri era dincolo de zare. Mai ieri își lega nojițele la opinci. Ce mică era ieri! Acuș... dă buzna. Deja a trecut linia orizontului la care doream cândva să ajung. Uite că, deși am ajuns la multe, la asta, la linia orizontului, n-am putut ajunge. Venirea cum a ajuns? Ba, a și trecut de dumneaei. Mereu pun ghiocei la gâtul stâncilor, dar acum... am obosit. Nemernica de venire mă sâcâie rău. Îmi dă foc nopților, îmi chinuie zilele. Deja mi-a înfipt un cui în mână. Nu în cea cu care fac crucea. Nopțile îmi sunt ca la începuturi, dar atunci nu mă dureau. Mai răsar bulgări de lumină pe coapsa ta albastră... leopardă și asta mă bucură. Constat prezența lipsei în venirea venirii și-n anotimpuri apuse ascult urletul zăpezii stinse. Cu asta am cam  rămas. De n-ar fi venirea... Vântul de la ora stingerii... Ce mai face și ăsta de mă bntuie-n ger cu parfum de liliac și clopotniță amorțită?

Prin poarta nopţii cu pleoapele închise mă sui în părul salcâmului aplecat din pieptul sfintei copilării, iar copacii continuă să se zbenguie pe dealuri.

De mână cu-n pui de vânt obraznic venirea-mi face cu ochiul. M-ascund la umbra unei lacrimi și decid:

Multe-aș mai fi putut să fac! Acum... degeaba....

Veni-ar rău Venirii!...

 

Puiu RĂDUCAN

03022023-B. Olănești