La noi, literatura se face în găști. Ești într-o gașcă, exiști. Nu ești, nu exiști. Găștile se știu între ele, dar se ignoră sau se persiflează, așa cum se ignoră sau se persiflează și membrii găștilor existente. Și în subsidiar și concurente.
Fiecare gașcă are ierarhia ei, căreia i se dă, de multe ori, cu sau fără merit, importanță zonală sau națională.
Lansările de cărți, tot în gașcă se fac. Așa cum tot în gașcă se și citesc cărțile. Sau mai exact, nu se citesc. O nouă carte e o nouă bifă la ceva prestabilit.
Fiecare gașcă are revista ei, unde membrii găștii respective se laudă între ei. Logoree, justificată sau nu. După textele publicate, toți împreună și fiecare în parte, au (și are) un sâmbure de geniu. Acolo diletanți nu există. Cununile de lauri sunt puse triumfalist, uneori pe mediocrități, din motive ascunse. Sinceritatea e de cele mai multe ori rara avis. În față unui pahar cu ceva, într-o formă discretă, se mai spune uneori și adevărul. Se spune și se uită. Tabula rasa să nu ajungă unde nu trebuie, fiindcă uneori aceasta doare și produce inconfort, mai ales orgolioșilor.
Și festivalurile literare și taberele de literatură și concursurile, se fac tot în gașcă. Ca și premiile aferente, acordate. Penetrarea din exterior este aproape imposibilă. Și chermezele, având literatura ca pretext, tot în găști se fac. Acolo este mediul ideal de a plânge unii pe umerii celorlalți, în căutare de suflet...mângâiet. Acolo se fac și se desfac proiecte, se pun anateme și se acordă sufragii.
La conducerea (de facto sau doar morală) a găștilor e o altă gașcă, gașca Alfa, care certifică sau nu găștile, după cât i se caută-n cornițe. Și dacă are și timpul necesar, fiind mai mult preocupată cu sinele propriu și cu asumarea statutului de reprezentare. Subiectivismul continuă și la vârf forma de dictatură, cu adevărul absolut, luat pe persoană fizică.
Dinamica fiecărei găști este atent promovată în mass media, de către membrii găștii respective, și rar, din afara acesteia. Promovarea este, de cele mai multe ori, mirobolantă, peste valoarea activităților în sine, unde numărul celor de la prezidii crește necontenit, pe când numărul auditorului scade, deci invers proporțional. Ca să nu mai zic de cărți, obiectul muncii și viselor, multe cu valoare discutabilă și în tiraje confidențiale. Cărțile bune, că sunt și cărți bune, se tac, mai ales dacă autorii nu sunt din gașcă, nu sunt agreați, sau nu au protecție din partea vreunui critic cu ștaif. Etc, etc.
Găștile se nasc, trăiesc și mor, și sunt pe cale să ajungă folclor! (rimă involuntară). În restul literaturii, vreme bună!
Răzvan Ducan
13 iulie 2024
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu