Motto
Un președinte de decor
în statul nostru eșuat,
ne-arată – după trei decenii –
politic cât am progresat...
În
sfârșit, după îndelungi și penibile dezbateri, din care n-au lipsit
amenințările de „divorț politic”, rotativii pesedisto-peneliști au căzut de
acord: cele două tururi ale alegerilor prezidențiale vor avea loc pe 24
noiembrie și 6 decembrie 2024, iar parlamentarele taman pe 1 decembrie. Asta
demonstrează cât se poate de clar că, pentru actualii și viitorii rotativi (vor
să continue „concubinajul” după parlamentare), contează doar calculele și
agenda lor de sforării, nicidecum minimum de respect față de alegători și
confortul acestora, deși 1 Decembrie este sărbătoare laică (Ziua națională),
iar 6 Decembrie o mult îndrăgită sărbătoare creștină (Sfântul Nicolae).
În plus,
este lesne de înțeles că pe actualii cârmuitori nu-i interesează numărul de
participanți la vot (pe K. Iohannis și mai puțin), dovadă că, așa cum se
zvonește, cărțile demonocratice deja au fost făcute/măsluite de păpușarii
interni (desigur, cu încuviințarea globaliștilor și a serviciilor secrete de la
noi și de mai departe): președinția să fie în continuare a resturilor liberale,
iar puterea legislativă și executivă să revină pesediștilor.
Cică
numai în acest chip se asigură stabilitatea politică în țară, implicit în
flancul sud-estic NATO, singurul lucru care contează pentru alde ăștia,
îndeosebi acuma când chinezii și nord-coreenii au trimis trupe în ajutorul
rușilor (zice-se pentru „manevre comune”, un eufemism echivalent cu
„operațiunea militară specială” din Ucraina), iar Ungaria se dovedește parcă
mai rusofilă de când deține președinția Consiliului Uniunii Europene (vezi
„turneul de pace” efectuat de premierul Viktor Orban la Kiev, Moscova și
Beijing).
Toate
celelalte stabilități interne (economică, financiară, cultural-educativă etc.)
trebuie să se subordoneze acestei priorități politico-strategice, îndeosebi
pentru faptul că, nemaiposedând un complex economic național
(industrie-agricultură-transporturi-cercetare), România postdecembristă, aidoma
unei colonii, a ajuns să depindă ba de oneroasele capricii ale organismelor
financiare internaționale (deocamdată avem o datorie externă de peste 150
miliarde dolari), ba de falsa bunăvoință a oficialilor europeni.
Colac
peste pupăză, din cinci în cinci ani se organizează cele două tururi (asta
înseamnă cheltuială, nu glumă!) pentru alegerea unui președinte de decor, care
– condamnat la o trândavă prudență de Constituția noastră ambiguă – n-a făcut
și nici nu va face ceva folositor pentru țară și nație, atâta timp cât România
este o penibilă struțo-cămilă semiprezidențială (unde în lume mai există o
atare dihanie guvernamentală?) și atâta timp cât primul om în statul aparent
este o sărmană jucărie a parlamentarilor și a celor nouă judecători de la Curtea
Constituțională.
Iar dacă
un președinte imprudent se crede atotputernic (cam așa ca în Statele Unite sau Franța) și, în primitiva
manieră băsesciană, își permite să se încaiere cu majoritatea șparlamentarilor, el nu numai că nu va
izbuti să dizolve forul legislativ al țării, adică ceea ce de curând a făcut
Emmanuel Macron, dar – pe motiv că încalcă pocita Constituție iorgovaniană – la
țanc va fi luat la refec și suspendat, manevre prin care i se demonstrează
negru pe alb că este un neica nimeni în statul mafiot la vedere (în cel paralel
cu atât mai mult) și că, pentru a-și putea duce mandatul până la capăt, el are
obligația politico-cetățenească (sic!) să nu se amestece în abjectele treburi
ale partidelor, clanurilor și dinastiilor, ci să admită/să legifereze cele mai
detestabile compromisuri. De pildă, cândva K. Iohannis tuna și fulgera
împotriva pesediștilor, pentru ca pe ultima turnantă a celui de-al doilea
mandat, pesemne „luminat” de oficialii axei Bruxelles-Washington, el să fie de
acord (putea să se opună bietul
cârmuitor aflat sub globaliști?!) cu alianța stângisto-dreptistă și cu haioasa
rotativă guvernamentală.
Iată de
ce Ion Iliescu și-a făcut mendrele de președinte moscovito-bolșevic cu
mineriadele (și nu numai), Emil Constantinescu a afirmat la sfârșitul
mandatului de patru ani că l-au învins serviciile secrete (doar ale noastre?),
Traian Băsescu jubila că, în cele două mandate de zece ani, a făcut meci nul
(nici învins și nici învingător) cu foștii lui ortaci din poliția politică, iar
Klaus Iohannis, cel mai răsfățat și neiubit turist al țării, nu va spune
niciodată vreo vorbă despre deceniul lui de impostură prezidențială.
Ce-i de
făcut ca pe viitor lucrurile să se schimbe încet-încet în bine (din pasiv și
jucat pe degete, președintele să devină jucător de bază în politica românescă)?
Nu-i greu de priceput că trebuie schimbată Constituția, fie întru desemnarea
României ca republică parlamentară, caz în care nu se vor mai organiza alegeri
(președintele eminamente decorativ, așa ca la nemți sau italieni, va fi „uns” de
voința majorității absolute a parlamentarilor), fie ca republică prezidențială,
în care președinte dă socoteală doar în fața poporului și, periodic, în fața
parlamentului de deciziile luate pe plan intern și extern.
Altminteri,
adică nerenunțând la contraproductiva improvizație politică, președintele
nostru va fi în continuarea captivul găștilor parlamentare și mulți români vor continua
să ceară ajutorul providenței ca să
intrăm în normalitate...
Sighetu
Marmației,
George PETROVAI
11 iulie 2024
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu