Epigramist, colaborator al ziarului nostru, ing. Nistor Bud
împlineşte miercuri, 20 martie 2019, vârsta de 85 de ani. Despre viaţa sa,
spune că “a fost atât de trepidantă, că aş putea să scriu un roman”. Este
membru fondator al Clubului Epigramiştilor “Spinul” Baia Mare, secretar al
clubului din 2002 şi secretar al revistei omonime de la înfiinţare, din 2006.
În 2002, a devenit membru al Asociaţiei Scriitorilor din Baia Mare şi al
Uniunii Epigramiştilor din România.
S-a născut în satul Dăneştii Chioarului, comuna Mireşu Mare.
Mama sa, Rozalia, a adus pe lume 11 copii între cele două războaie mondiale,
fiind medaliată şi declarată mamă eroină. Tatăl său, Ioan, deşi a dus o viaţă
de muncă grea, pentru a-şi întreţine numeroasa familie, s-a stins din viaţă la
vârsta de 100 de ani.
Nistor Bud a învăţat în primii ani la şcoala din Lucăceşti,
apoi a urmat Liceul “Gheorghe Şincai” în Baia Mare. După bacalaureat, s-a
înscris la Institutul de Silvicultură, dar în urma comasării instituţiei de învăţământ,
în 1957, a absolvit Institutul Politehnic din Braşov, primind diploma de
inginer silvic. A lucrat la început la Cehu Silvaniei, apoi a fost promovat în
Direcţia Silvică Regională a Economiei Forestiere Maramureş. În ultimii zece
ani de activitate profesională, a deţinut funcţia de şef al Ocolului Silvic
Baia Mare. Nistor Bud e căsătorit din 1957 şi are doi copii, Corina –
educatoare şi Mihai – tehnician dentar.
De-a lungul timpului, a scris 380 de studii, referate şi
articole de specialitate, adunate în 25 de cărţi, din care 19 au fost publicate
şi se află în biblioteci, la dispoziţia cititorilor. Este cunoscut însă şi
pentru activitatea sa de creaţie epigramistică. “Preocupări literare am de prin
1978, dar prima mea carte de epigrame, Şarpele Alb, a apărut în 1999, la
Editura Helvetica din Baia Mare. Am pasiunea de-a biciui viciile noastre, ale
oamenilor din societatea de azi, şi aşa am devenit cel mai prolific epigramist
dintre cei 32 care au frecventat sau frecventează Clubul Spinul. Numărul
catrenelor, epitafurilor şi epigramelor publicate este de peste 13.000, apărute
în peste o sută de publicaţii şi cărţi”.
Despre epigramă, Nistor Bud ne spune că “l-a ajutat să
treacă peste nedreptăţile şi durerile vieţii”. În palmaresul său figurează 20
de premii precum: diploma de merit oferită de Ministerul Economiei Forestiere
în 1973, Diploma de excelenţă pentru servicii aduse pădurii româneşti în 2004,
diploma de excelenţă pentru întreaga activitate literară şi epigramistică, din
partea clubului Spinul din Baia Mare, în 2009, diploma de merit înmânată de
preşedintele Uniunii Epigramiştilor din România la împlinirea unui deceniu de
existenţă a Clubului Spinul şi aportul remarcabil la promovarea epigramei
româneşti în 2012 şi diploma de excelenţă din partea Academiei de Ştiinţe
Agricole şi Silvice “Gheorghe Ionescu-Şişeşti”, în 2013.
Îl felicităm pentru rodnica sa activitate ştiinţifică şi
culturală şi îi dorim sănătate şi La mulţi ani!
Autor: Camelia Tocaci
Sursa: Graiul
Maramureşului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu