Luminița Arhire: „TELEFONUL SUNĂ IARĂ/ DIN PANTOFII MEI DE-AFARĂ” (VERSURI DE RAREȘ BOGDAN)

Din când în când, dragii mei, dar mai ales către sfârșitul, cam coclit, al stărilor de alertă sporită impuse de guvernul liberal, mie îmi place să ascult panseurile revigorante ale acelui Gâgă cu aer de dandy expirat, care ne reprezintă cu maximă responsabilitate și cu o cantitate sporită de crăvăţele și batistuțe, tocmai, hăt, la Bruxelles. Despre Rareș Bogdan e vorba, desigur.

Pe Rareș poate că-l mănâncă zilnic în mai multe zone anatomice fără ca noi să știm, dar sigur-sigur pot afirma că tot mai des îl mănâncă limba. Iar scărpinatul său lingual e întotdeauna în public. Căci el adoră să fie în centrul atenției, să fie lăsat să vorbească oricât și să ne uimească pe toți cu inteligența sa strălucitoare dublată de-o retorică fără reproș… Sigur, cam în felul acesta se vede de la el… Pentru că, exact așa cum înțelepciunea populară a reținut această imagine idilică și tulburătoare: „Pe malul apei, o fată mulgea vaca. În apă se vedea invers”, și de la mine, în privința lui Rareș, se vede invers…

Din câte-mi dau seama, în ultima vreme, tot mai multă lume îl consultă pe Rareș cu privire la „mersul trebii și la starea nației”, ca și cum acest exercițiu ne-ar ajuta la ceva. Bunăoară, printre altele, o duduie de la ziarul LIBERTATEA l-a întrebat, pe 3 iunie 2020, despre fotografia buclucașă cu fumoarul… cu birtul… sau, mă rog, cu biroul lui Ludovic Întâiul, de profesie premier. Iată dialogul:

Rareș Bogdan: „Marele atac al PSD și USR la guvernul Orban în șase luni de guvernare, a fost că fumează… domʹne, noi fumăm, nu furăm…doamnă, OK, au fumat, nu-i în regulă, dar aide să fim… dacă asta-i marea problemă a guvernării că a fumat de ziua lui Ludovic la el în birou… atuncea e clar… să vină, să văd… că ei au furat, șase ani de zile au furat… noi fumăm, nu furăm…”

Redactor: „Dar știți cine este? Cine a făcut fotografia și a dat-o mai departe către presă?”

Rareș Bogdan: „Doamnă, nu știu… premierul are numele respectiv, mi l-a zis și mie … nu sunt abilitat, nici nu vreau să … eu sper… eu i-am spus și lui Ludovic, vă spun și dumneavoastră… eu nu cred că omul ăla a vrut să-i facă rău premierului sau miniștrilor, sau Partidului Național Liberal… eu cred că în tipicul românesc specific nației ăsteia, mai special în zona dunăreană, este să se laude , doamnă… eu cred că l-o fi trimis la o prietenă, la vreo iubită, la vreun prieten… «Uite domʹne unde sunt eu!» așa cred că a făcut și de acolo a ajuns pe tot spațiul public… dar nu sunt investigator, eu l-am rugat să nu mai lase… i-am spus: «Ludovic, îți spun dă luni dă zile, nici măcar eu care sunt prim-vicepreședinte al partidului și am umblat în multe locuri mai importante dăcât locul ăla, ăăă… nu ai voie să intri cu telefonul! Așa cum la Cotroceni nu intru cu telefonul, nici la tine nu trebuie să lași pe nimeni să intre cu telefonul mobil!» Scurt! E dă siguranță zero!”

Redactor: „Și unde să le lase? Pe hol?”

Rareș Bogdan: „Să le lase unde vor, doamnă! Să le pună într-un coș, să și le pună în pantofi, unde vor ei, dar să nu intre cu telefoanele mobile pentru că nu e normal să intri cu telefonul într-un loc de unde se conduce România și unde pot exista documente, nici chiar de ziua premierului. Sunt convins că n-o să-i mai lase să intre cu telefoane mobile!”

Păi , să vedem despre ce este vorba în interviu și cam ce anume ai vrut tu, dragă Rareș, să comunici, subliminal, vulgului însetat de rafinamente.

Unu: că ești la per tu cu premierul…

Doi: că el stă cam slăbuț cu mintea și de aceea trebuie să-l îndrumi ca pe-un copil, adică, m-nțelegi, Ludovic-prostovane „îți spun dă luni dă zile” și ție nu-ți intră-n cap…

Trei: că tu ai „umblat în multe locuri mai importante dăcât locul ăla”, adică pe la maharajahi, pe la împărați, prin birouri ovale și, mai ales, pe la Cotroceni…

Patru: și mai vezi-ți lungul nasului, Ludovic, că tu ești doar un pârlit „dă” premier, pe când „nici măcar eu (!!!, n.n.) care sunt PRIM-VICEPREȘEDINTE (!!!)”…

Cinci: că „tipicul românesc specific (!!!! cum? cum ai zis? n.n.) nației ăsteia, mai special (!!!, n.n.) ÎN ZONA DUNĂREANĂ (!!!, n.n.), este să se laude”… spre deosebire dă „tipicul românesc specific” dă peste Carpați, care, din câte vedem e de-o modestie exemplară și „nu să laudă dăloc”…

Șase: iar în caz că n-am înțeles din prima, fiind mai grei de cap, care sunt „locurile mai importante dăcât locul ăla” pe unde-și plimbă Rareș al nostʹ batistuțele, el nu ne lasă să ne zvârcolim de curiozitate, ci ne spune de-a dreptul „…așa cum LA COTROCENI nu intru cu telefonul, nici la tine nu trebuie să lași pe nimeni să intre cu telefonul mobil!” Doamne, dacă Rareș ar fi fost din ZONA DUNĂREANĂ aș fi zis că pur și simplu se laudă „Uite domʹne unde umblu eu!” exact ca prostovanul care a făcut poza din fumoar! Dar nu poate fi, că doar el e „dă-n Ardeal”!

Șapte: „Să le pună într-un coș, să și le pună în pantofi, unde vor ei, dar să nu intre cu telefoanele mobile!” Cu această ocazie aflăm că Rareș, care nu intră cu telefonul mobil în intimitatea lui Klaus, se descalță la intrarea în biroul de la Cotroceni și că obișnuiește să-l pună în pantofi… se înțelege că pantofii rămân, totdeauna, la ușă.

Din fericire, prieteni, nu e absolut nimic în neregulă cu asta: sunt convinsă că șosetele sale elegante se află mereu într-o frumoasă armonie cromatică și cu crăvățica, și cu batistuțele, și cu rujul de buze.

Bine că nu vine și doamna Tarcea pe la Cotroceni, înfofolită în paltonul lui Valer Dorneanu, că poate încurca femeia -doamne ferește!- pantofii… nu de alta, dar și Rareș poartă tot din piele naturală, de culoare roz, cu toc!

P.S. Ia fii atent aici, Rareș: „Doamnă, NU ȘTIU… premierul are numele respectiv, MI L-A ZIS ȘI MIE…” Păi, dragă , ori știi, ori nu știi… hotărăște-te și nu ne mai fierbe!

Autor: Luminița Arhire

Sursa: Luminița Arhire Facebook