Ziua de Rusalii, în acest an, a venit ca o împlinire pentru timorata Noapte a Învierii. În jurul bisericii din sat s-au adunat creștinii după regula alertei. De altfel, preotul Ioan Ardelean a amintit de mai multe ori despre recomandarea sanitară. După liturghie, binecuvântarea țarinei a avut loc în jurul Crucii eroilor. În alți ani credincioșii, având în frunte preotul și feciorii cu praporii, se deplasau la marginea satului. Acum ne înconjura o altă stare de a fi. M-am întors la casa părintească odihnit în rugăciune, având în ochi culorile costumului încă nepierdut, purtat de prunci, femei și bărbați. Ca o completare a sărbătorii, într-un ceas de liniște, din biblioteca mea de la sat, îmi face cu ochiul o carte nimerită pentru împlinirea sufletului.
O antologie subiectivă de texte despre Maramureș, din colecțiile Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare, cu titlul: „Maramureșul din cuvinte.” Coordonator: dr. Teodor Ardelean, selecția textelor: Ioana Dragotă și Gabriel Stan. Este o declarație polifonică de dragoste, cum scria regretata Ioana Dragotă în prefață. Relectura cărții mi-a deschis cărări uitate, sau necunoscute, care țes istoria Maramureșului. Făcute din paginile documentelor, cu uimirea firii, datoria natală, cu rigoarea istoricului, priceperea etnografului, măiestria scriitorului, nostalgia turistului. Am întâlnit semnături celebre, dar și modeste spuneri, care și-au împletit destinele cu istoria Maramureșului, străini veniți din îndepărtate colțuri ale lumii și cuceriți de omenia de pe văile noastre, jurnaliști cu emoția frazei, universitari care au tocmit concepte potrivite pentru aceste locuri, muzicieni, artiști plastici.
De când am început să scriu despre Ținutul în care m-am născut am avut grijă să nu cad în capcane encomiastice care fac rău și bulgărelui de aur. Cred că am reușit având repere sobre, care și-au cântărit adecvat părerile. Cuceritoare și pline de învățăminte sunt constatările unor personalități care au bătut Maramureșul cu piciorul, dar și cu mintea. De la ele am deprins echilibrul și profunzimea. Generația mea a fost atentă la mărturisirile lui Miron Costin, Alexandru Vlahuță, Bela Bartok, Lucian Blaga,Tit Bud, Nicolae Iorga, Ilie Lazăr, Constantin Noica, Tache Papahagi, Radu Popa, Ana Blandiana, Minoru Nambara, Ioan Alexandru, Gerard Bayo, George Uscătescu ori Gheorghe Zamfir. Sunt doar câteva dintre cele peste 300 de semnături care aparțin unor boieri ai spiritului dar și unor plugari.
Pentru noi, cei născuți și crescuți pe văile Maramureșului, mărturisirile lor au vocația descoperirii. Pe principiul estetic că imaginea privită de aproape nu are relevanța profunzimii. Mai sunt și excepții. Cum a fost savantul Mihai Pop. Sau francezul Gerard Bayo, care îmi declara, după un drum prin Maramureș, că a fost fascinat de aerul seniorial al oamenilor: „Maramureșul este un regat de nobili. Aici oamenii au aerul marilor seniori. Eu vorbesc prin comparație – am văzut țăranii Greciei și ai Spaniei. Rădăcinile simbolice în Maramureș vin de dincolo de memoria omului și sunt imanente.” Ori compozitorul maghiar Bela Bartok, vorbind despre teritoriile muzicale ale Ardealului: „în nord este Maramureșul al cărui material melodic se deosebește în așa măsură de al celorlalte regiuni ardelenești, încât ai crede că este al unui popor din mari depărtări.”
Opinia arheologului Radu Popa este relevantă pentru documentele pământului și organizarea cnezatului: ”Țara Maramureșului a exercitat dintotdeauna o deosebită atracție pentru cercetătorii istoriei medievale a României, datorită în special rolului pe care l-a avut în epoca încheierii procesului de formare a statelor feudale românești, rol ilustrat de locul pe care-l ocupă în tradiția noastră istorică.” Etnograful Gheorghe Vornicu, primul director al Muzeului maramureșean din Sighetul Marmației, descrie înfățișarea omului din Nord: „Românul maramureșean e de o înfățișare fizică mândră și impunătoare. E sobru în mișcări și de o gravitate care impresionează pe străin. Chipul lui amintește de tipul strămoșilor noștri daci. Femeile sunt de o statură mai mică, cu trăsături fine și regulate și unele sunt adevărate frumuseți.”
Aceste texte, izvorâte din observație și cultură, ne sunt de folos pentru o dreaptă cumpănire a lucrurilor. Adică să ne oprim de la laude nemeritate dar nici să cădem într-o rână. Că pe la noi nu este bun nimic. Cum auzim, mai nou, că românii am fi în urma carului. Ceea ce este o mare prostie. Că și pe la noi, ca pe la alții, sunt și mai bune și mai rele. Să avem minte și bunăvoință să le putem alege. Volumul care m-a iscodit din raft este o carte de învățătură pentru noi, dar și pentru alții. În timp ce reciteam antologia m-am gândit că ar fi de folos ca unele texte, inteligente și convingătoare, unice în felul lor, să fie scrise cu litere mari la răscruci de drumuri, la intrări, ori în incinta pensiunilor, pe unde adastă lumea. Că tot se dorește revigorarea turismului.
Sunt prilejuri de meditație, de cunoaștere și respect pentru cei care au lăsat un Maramureș de cuvinte. Un Maramureș în oglinda gândului. Fie acest text și un omagiu postum adus Ioanei Dragotă, care a contribuit la alcătuirea acestei antologii necesare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu