Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) este condus de 15 ani de un etnic maghiar, fost membru al Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR). Parlamentul României s-a asigurat, cu votul parlamentarilor PSD și PNL, că același personaj va conduce instituția pentru încă 5 ani. În total, 20 de ani în care o instituție publică a statului este ocupată pe criterii politice exclusiv de un etnic maghiar. Aceasta este adevărata definiție a discriminării pe criterii etnice, scrie jurnalistul Dan Tănasă pe www.dantănasă.ro.
Cu ce au greșit celelalte 17 minorități naționale din România? De ce nu poate un etnic polonez, tătar sau grec din România să ocupe poziția de șef al CNCD? De ce nu poate un etnic român să ocupe șefia CNCD? Pentru că CNCD nu este instituția statului român, este o instituție-feudă a UDMR, în care statul român nu are de fapt nicio autoritate.
Să ai 17 minorități naționale în România iar tu să numești timp de 20 de ani exclusiv un etnic maghiar la conducerea unei instituții publice reprezintă în sine o discriminare pe criterii etnice a celorlalte 17 minorități naționale. Sigur, reprezintă o discriminare pozitivă a celei mai numeroase minorități etnice din România, minoritatea maghiară, însă în același timp reprezintă o discriminare pe criterii etnice în sensul negativ al conceptului a tuturor celorlalte minorități naționale dar și a majorității care locuiește în această țară.
Și, ca o dovadă în plus a faptului că CNCD este o feudă a UDMR, Parlamentul României l-a votat din nou pe Csaba Ferenc Asztalos pentru un mandat de 5 ani la CNCD iar colegii săi din CNCD l-au votat pentru un nou mandat de 5 ani la conducerea CNCD. La finalul mandatului, Asztalos va avea 20 de ani la conducerea CNCD. 20 de ani!!!
Csaba Ferenc Asztalos, demnitar al statului român numit de Parlamentul României nu de cel al Ungariei, ia în derâdere modelul românesc de respectare a drepturilor cetățenilor care aparțin minorităților naționale. Poziția oficială a României pe această temă este că România respectă drepturile cetățenilor care aparțin minorităților naționale. În realitate însă, România numește în poziții cheie personaje care pur și simplu desconsideră public poziția oficială a României în acest domeniu.
„Încă un caz – România “model” în respectarea drepturilor minorităților naționale!”, a scris Asztalos pe pagina de socializare în urmă cu aproximativ un an (detalii aici). Csaba Ferenc Asztalos, demnitar al statului român numit de Parlamentul României nu de cel al Ungariei, își permite să le râdă în nas românilor cu modelul lor de respectare a drepturilor cetățenilor care aparțin minorităților naționale. Csaba Ferenc Asztalos nu doar că nu apără poziția oficială a statului român pe această temă, nu doar că nu se comportă ca un demnitar numit de statul român, obligat la discreție și imparțialitate, ci atacă cât se poate de direct statul român, cel care i-a făcut cinstea să-l numească demnitar al statului și să-i plătească un salariu gras.
Cum dracu să fii parlamentar PSD sau PNL și să nu înțelegi că un personaj care ia în derâdere modelul românesc în domeniul protecției drepturilor cetățenilor care aparțin minorităților naționale va promova o imagine personală a României la întâlnirile internaționale la care se va prezenta în numele României? Cum dracu să votezi într-o funcție de demnitate publică un personaj care ia în derâdere România de la înălțimea funcției publice pe care o ocupă nu prin concurs ci printr-o numire pe criterii politice?
Cât de ticălos să fii ca parlamentar PNL sau PSD să votezi din nou la conducerea CNCD un personaj care strigă public „Trăiască Ținutul Secuiesc!” (detalii aici). Csaba Ferenc Asztalos, demnitar al statului român numit de Parlamentul României nu de cel al Ungariei, promovează în mod public și deschis un proiect separatist clocit la Budapesta iar tu parlamentarul român de la București îl votezi, din nou, pentru un post la CNCD. După 15 ani pentru alți 5 ani! Cât de ticălos să fii tu, domnule parlamentar PNL și PSD? Cât?!
Csaba Ferenc Asztalos, demnitar al statului român numit de Parlamentul României nu de cel al Ungariei, se duce la ceremonia organizată în Ambasada Ungariei, în ianuarie a.c., cu ocazia decorării lui Lucian Boia (detalii aici) iar după aceea Parlamentul României îl votează din nou pentru un post la CNCD fără să-l întrebe măcar: Domnule Asztalos, în ce calitate ai fost dumneata la un eveniment privat în incinta Ambasadei Ungariei? Cu ce mandat ai fost acolo? Ce informații ai promovat acolo?. Iar după aceea tu, parlamentar român, te întrebi de unde are Occidentul o imagine distorsionată a României? Cât de ticălos să fii tu, parlamentar PSD și PNL?
Csaba Ferenc Asztalos, demnitar al statului român numit de Parlamentul României nu de cel al Ungariei, îți spune clar că Ungaria preia din atribuțiile statului român în Transilvania (detalii aici) iar tu parlamentar român îl votezi din nou pentru un mandat de 5 ani la CNCD? Cât de ticălos să fii? Cum să nu înțelegi că politică nu înseamnă să sacrifici interesul național pentru un interes meschin, de partid? Cum să nu înțelegi că ceea ce faci tu nu este politică ci slugărnicie? Cum să nu-l întrebi tu, ca parlamentar român, pe Asztalos: Ce treabă ai dumneata, domnule Asztalos, să vorbești despre interesele Ungariei? Ale cui interese le aperi dumneata, domnule Asztalos? Ce legătură ai dumneata cu ce face Ungaria în Transilvania? Sigur că domnul Asztalos are dreptul la opinii personale însă atunci când ești numit demnitar de Parlamentul României e cazul să taci, să fii mai discret și mai imparțial. Să mimezi măcar că aperi interesul statului român. Nu să te erijezi într-un purtător de mesaj al Ungariei.
Dacă CNCD tot este feuda UDMR asupra căreia statul român nu are nicio autoritate și dacă cei de la PNL și PSD pretind că fac politică în interesul statului român, erau obligați să solicite UDMR să facă o altă propunere întrucât Asztalos a dovedit deja că nu a respectat standardele de eleganță și obiectivitate impuse unui demnitar al statului român, pronunțându-se pe subiecte pe care ar fi trebuit să tacă, dovedind o lipsă de imparțialitate crasă. Doar că lipsit de cultură politică, de demnitate și de respect față de interesul național, parlamentul român a votat la conducerea unei instituții publice centrale pentru un personaj care ne spune clar că Ungaria acționează să submineze suveranitatea statului român în Transilvania. Nu l-a întrebat nimeni pe Asztalos în ce calitate a făcut acele declarații. Nu l-a întrebat nimeni în ce calitate se face el porta-vocea Ungariei la București. Și nici nu-l va întreba. Pentru că Parlamentul de la București nu știe ce este aceea demnitate și nici ce este acela interes național. În nicio țară din lume cu apă caldă la robinet statul nu-și face rău cu mâna lui. Doar în România este posibil așa ceva.
RGN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu