sâmbătă, 2 iulie 2022

Scurtă privire asupra partidelor politice la intrarea în vacanţa parlamentară

 


În urma summit-ului NATO de la Madrid, de la sfârşitul lunii iunie, potrivit declaraţiei primului ministru Nicolae Ciucă, „România şi-a atins toate ţintele strategice”. Cu alte cuvinte, mai bine decât atât nu se putea.

Să le enumerăm, pe scurt. Unu: Marea Neagră a fost declarată zonă de interes strategic al NATO. Aşadar, de acum înainte Marea Neagră nu este un lac rusesc, aşa cum spunea Vladimir Putin pe vremea când Traian Băsescu era preşedintele românilor.

În acelaşi context, la acelaşi summit, Rusia a fost definită ca principala ameninţare la adresa securităţii euroatlantice. Aceste decizii istorice se concretizează în îmbunătăţirea arsenalului de război, în întărirea apărării aeriene anti-rachetă, în suplimentarea numărului de militari staţionaţi în flancul estic al NATO. Nu ştim cine plăteşte costurile, dacă militarii NATO sunt întreţinuţi de ţara care îi găzduieşte sau sunt finanţaţi din fondurile Alianţei. La cât de importantă este securitatea, faţă de pericolul pe care îl reprezintă Rusia, acest aspect contează mai puţin. Contează că sunt aici.

Tot în zona politicii externe pot fi situate şi finalizarea documentelor, a celor şapte jaloane pentru o substanţială tranşă din fondurile PNRR, datorită străduinţei ministrului Marcel Boloş. Ministrul Fondurilor Europe nu exclude posibilitatea renegocierii, undeva prin toamnă, a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. De notat că toate ministerele şi-au depus documentele cerute, urmând să fie validate de Comisia Europeană.

Dar pentru marea majoritate a populaţiei prezintă interes măsurile care se iau pentru îmbunătăţirea vieţii de zi cu zi.

Astfel din 1 iulie intră în vigoare două măsuri pentru sprijinirea populaţiei. Tichetele de masă, din păcate primite numai de bugetari pentru că cei care produc nu merită decât să plătească impozite, se majorează de la 20 la 30 de lei. A doua măsură se referă la ajutorul de 700 de lei pe care îl primesc pensionari care au o pensie sub 2000 de lei.

Pentru un început de iulie fierbinte, cu temperaturi record, aceste realizări mulţumesc lumea pe jumătate. Marea problemă rămân preţurile. Benzină şi motorină prea scumpă pentru buzunarele românilor. Produse alimentare mai scumpe. Viaţa, în general, s-a scumpit, în acelaşi timp crescând şi teama de război, foamete, de pierderea locurilor de muncă.

Sunt veşti şi mai bune, este adevărat că pentru anumite categorii. Parlamentarii intră într-o lungă şi meritată vacanţă. Pe parcursul celor două luni guvernul va conduce prin ordonanţe de urgenţă. Este perioada în care, de regulă, se reglează anumite disfuncţionalităţi.

Pe timpul vacanţei parlamentare din vara anului 2019 a avut loc marea revoltă de la Bucureşti. De ce au ieşit atunci oamenii în stradă? Fiecare protestatar a avut motivaţia lui. Unii au protestat împotriva ordonanţei prin care se cerea impozitarea bacşişului ospătarilor, prin aşa numita ordonanţă Vâlcov-Teodorovici.

Grosul demonstraţiei, care a degenerat în violenţe, a fost îndreptată împotriva lui Liviu Dragnea. Ziua de 10 august 2019 rămâne un reper în istoria protestelor de stradă, echivalând cu o mineriadă din anul 1990.

Comparând situaţia economico-socială din 2019 cu cea din 2022 se poate uşor observa că atunci motivele erau de ordin politic, pe când cele de acum sunt de ordin economic.

Datorită evenimentelor din august 2019, USR s-a impus ca partid, iar PSD a primit o lovitură de imagine cu reverberaţii europene, cu urmări nefaste pentru social-democraţii români.

După trei ani nici USR nu este acelaşi partid cu potenţială ascensiune, nici PSD nu mai este oaia neagră din spectrul politic. PSD şi-a revenit, ca imagine, fiind cooptat la guvernare exact în locul USR-ului care-i contesta calitatea de partid democratic, european, care respectă drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, principiile liberale, justiţia etc.

Altele sunt acum priorităţile populaţiei. Unele partide îşi ajustează programele după cerinţele vremii. PNL şi PSD iau împreună măsuri sociale, pentru atenuarea scumpirilor, dau o importanţă majoră apărării naţionale, printr-o strânsă colaborare cu NATO.

Pentru partidele politice vara este o perioadă moartă. Revolate din august 2019 a fost o excepţie. Ca partide de opoziţie, nici USR, nici AUR nu au nicio pârghie pentru a se relansa politic. Desigur, ar putea profita de măsura „50 de bani” şi să scoată lumea în stradă, dar nu mai au potenţial.

 

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informaţia zilei Maramureş

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu