de Gheorghe Pârja
Mi-am făcut un obicei din a respecta valorile
culturii românești, deoarece cred cu tărie că prin cultură o țară rezistă, și
există, în istorie. Cum astăzi este 22 septembrie, mi-am amintit de scriitorul
de excepție Augustin Buzura. În această zi, în anul 1938, s-a născut în Berința
Maramureșului cel care va da literaturii române o operă de referință, romanul
ca un manifest incendiar. Cărțile lui le-am citit ca pe o cronică, nu ca o
închipuire a imaginației. Deși scriitorul a folosit, firesc, și ficțiunea, dând
romanelor sale o impecabilă construcție epică. Scrisul lui mă vrăjea deoarece
aveam sentimentul că personajele sunt reale și întâmplările adevărate.
Cultivând cu inteligență îngemănarea ficțiunii cu realitatea, mi-am adus aminte
de felul în care Augustin Buzura sonda lumea în care trăia.
Atmosfera epică din romanul „Fețele tăcerii” este
sugerată de o documentare la fața locului privind destinul tragic al familiei
Șușman, din Munții Apuseni, țărani legați de pământ, fugind partizani pe
păduri, uciși de coerciția acelui regim. Bătrânul Șușman s-a sinucis, cei trei
fii au fost omorâți. Mergând cu trenul spre Apuseni, i-a fost dat să-l
întâlnească în compartiment pe cel care conducea represiunea din munți
împotriva partizanilor. Omul se lăuda cu ticăloșia lui. În timpul diktatului de
la Viena, în partea cedată Ungariei, au rămas locului, în imensa majoritate,
țăranii legați de pământ și de istorie. Mulți dintre ei sunt personajele
romanelor lui Augustin Buzura. La fel, scriitorul a făcut o documentare în Valea
Jiului, după grevele minerilor din anul 1977.
Bucurându-mă de prietenia lui, am avut multe ocazii
să-i ascult destăinuirile, sâmburele de foc care a declanșat un roman sau
altul. Că scriitorul a fost și un publicist redutabil. Pe această temă am avut
mai multe discuții cu el, unele s-au convertit în interviuri de interes. Făcând
radiografia fricii, a putut călători la rădăcinile răului și de aici la romanul
conștiinței revoltate. Eroii lui Buzura își trăiesc eșecul și frica, îngrădirea
libertății, confruntarea cu supravegherea și represiunea. Publicistul Buzura
aducea în fața noastră situații concrete și oameni în carne și oase, atrăgând
atenția procurorilor ideologici asupra sa.
Articolele lui, nu puține, au rigoare și tenacitate,
dovedind un gazetar de vocație, dublat de un fin moralist. El demonstrează cu
argumente că adevărul există dar nu-l văd cei ce ar trebui să-i știe sorocul.
Buzura are în scrisul său o implacabilă logică a bunului simț și crede în
dreptul românilor și în șansa lor de a-și croi un drum mai bun, mai senin. După
cum au observat comentatorii operei sale, Buzura se simțea răspunzător de
fiecare cuvânt scris sau rostit, publicistica sa fiind un complement natural al
prozei.
Crezul gazetarului, exprimând ferm atitudinea
civică, desfoliază lumea politică și cetățenească, decupând adevărul din
păienjenișul unei realități suficient de încurcate, cu aberații mănoase și cu
prea multă ură. Era un susținător aprins al educației, al culturii. Mi-a spus
într-un dialog: „Cultura costă, e adevărat, dar prostia costă infinit mai
mult.” Credea că literatura exercită o atracție teribilă pentru veleitari,
nulități și oportuniști. De care trebuie să ne ferim, în numele valorii. Deviza
lui: „Adevărul până în pânzele albe!” Pentru asta a trecut prin multe încercări.
Dar s-a pregătit pentru un război de uzură, întins pe durata întregii vieți. Nu
a putut să împrumute hainele și manierele vremii în care a trăit. S-a hotărât
să-și facă meseria de scriitor cu orice risc. Nu a renunțat la demnitatea lui.
A rămas Augustin Buzura, cu convingeri ferme, și
când a fost umilit de un președinte de țară. Și-a adus aminte de Berința natală
și la Tokio, în 22 septembrie 1998, unde a spus: „Berința, un loc din care nu
am plecat niciodată!” În semn de prețuire pentru marele scriitor, am recitit
volumul lui „A trăi, a scrie” primit de la el, cu o dedicație măgulitoare. Pe
mine, prozatorul Augustin Buzura m-a învățat să admir cultura și libertatea. Să
cântăresc momentele adevărului. Și să mă întreb: cui încredințăm viitorul acestei
țări?
Astăzi este 22 septembrie. Avem nevoie de spiritul
lui Augustin Buzura. Doamne, câtă nevoie! S-a stins din viață în urmă cu cinci
ani. Cărțile lui ne stau la îndemână.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu