Profesorul universitar de la Cluj Ioan Bolovan, istoric, profesor universitar și fost prorector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca între 2012-2020, director al Institutului de Istorie «George Barițiu» al Academiei Române, din noiembrie 2018 membru corespondent al Academiei Române, trage o concluzie amară după ce a participat la Congresul mondial de istorie de la Poznan, Polonia.
„Polonezii sunt patrioți. Noi nu, din păcate!”,
scrie Bolovan pe pagina sa de socializare.
Am participat săptămână trecută la cel de-al XXXIII-lea
Congres Mondial de Istorie desfășurat la Poznan, în Polonia. În fața clădirii
centrale a universității era amenajată o expoziție privind istoria Poloniei,
care debuta cu un citat al mareșalului Jozef Pilsudski, fost premier:
‘Națiunile care nu își respectă și își neglijează trecutul nu merită respectul
prezentului și nu au drept la viitor’.
La deschiderea oficială a Congresului, doamna
profesoară Eva Domanska, decan al Facultății de Istorie de la Universitatea
‹Adam Mickiewicz› din Poznan, istoric ce predă cursuri la Stanford, Oxford
etc., a reiterat mândria patriotică de a aparține unei mari națiuni dar și unei
comunități regionale ‘poznane’. Am inclus 2 poze ale clădirii Postei Poloneze
din acest oraș. Arată impecabil. Fără comentarii cum este Posta Română ca
instituție și clădirile în care MAI funcționează încă! Celelalte poze sunt cu
prieteni și colegi din Cluj-Napoca, București, Iași, Târgu Jiu, precum și cu
Doamna Profesor Catherine Horel, președintele Comitetului Internațional de
Științe Istorice, pe care am avut onoarea să o am ca audient și la una dintre
mesele rotunde pe care le-am organizat”, este mesajul lui Ioan Bolovan.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu