Încă de la început vreau să precizez faptul că tot timpul am colaborat bine, sincer, constructiv cu fârtaţii Vasile Bele şi Nelu Danci, chiar de la închiderea porţilor la Pensiunea Rustic după prima ediţie.
Am făcut un plan al programului taberei din 1-4
septembrie 2022, în care oaspeţii să se simtă bine dar şi să cunoască profund Maramureşul şi oamenii lui. Ne-am împărţit zilele, prima zi să fie (aşa
era şi firesc) a „vioarei întâi” a taberei scriitorul, etnologul, prietenul Vasile
Bele (cel şi cu ideea de a organiza această tabără!), ziua a doua eu iar a
treia zi poetul popular Nelu Danci. În ceea ce mă priveşte am propus vizitarea
Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” (mulţumimTedi Ardelean!), a Planetariului băimărean
(mulţumim prof. Ioan Bob!) iar dacă timpul ne-ar fi permis să facem şi o vizită
la Muzeul Satului, (muzeu în aer liber) pentru a vedea casele vechi, biserica,
acareturile din cele patru „ţări” ale Maramureşului. Eu cred că m-am implicat
total, bineînţeles după puterile şi bugetul de care am dispus, şi declar deschis că vă am pe toţi la suflet
şi sunteţi bineveniţi oricând în acest colţ de ţară sau la mine, la Mireşu Mare.
Scriind aceste rânduri mi-am amintit de versetul
"Fiindcă ei nu încetau să-L întrebe, El S-a ridicat în sus şi le-a zis: Cine dintre voi este fără păcat, să arunce
cel dintâi cu piatra în ea." (Ioan 8,7), fiindcă poate că au fost şi neajunsuri (în mod
sigur!) - nu s-a respectat întru totul programul, s-au făcut prea puţine
lansări de carte, vremea ne-a fost potrivnică, autorităţile locale şi unii
dintre confraţi (ce păcat!) nu ne-au onorat cu prezenţa sau altfel spus ne-au
boicotat (dar invidia este de când s-a născut omul pe pământ) – dar una peste
alta, aş porni alături de cei doi fârtaţi din nou la drum.
Pentru mine, Tabăra literară "Opreşte-mă, la
tine, Maramureş! Opreşte-mă, în tine, Anotimp!" este copilul de suflet
(şi) al meu iar nopţile nedormite, grijile, temerile, căutarea de soluţii viabile
- nici nu mai contează acum. Nu am spus-o dar poate este important să aflaţi,
doar sunteţi de-ai mei! Am lipsit de la şcoală într-o zi importantă (consiliu
profesoral), am fost să-i întâmpin la gară pe unii dintre cei veniţi cu trenul,
am făcut naveta Baia Mare – Baia Sprie în fiecare zi (dimineaţa şi după masa)
cu autobuzul 8 sau taxi-ul. Ştiu, n-am energia, nici cuvintele, nici mimica sau
vorbele lui Vasile, dar în sufletul meu v-am îmbrăţişat pe toţi în egală măsură
din prima şi până în ultima zi a taberei! Cum îl cunosc pe Vasile Bele cred
(sper cu tărie asta!) că se va răzgândi în ceea ce priveşte soarta taberei. Ar
fi păcat să se întrerupă după doar două ediţii. Ce s-ar mai bucura unii (ştie
el la cine mă refer în special!).Chiar aş fi de acord să fac un pas înapoi dacă
doreşte să o organizeze singur, eu voi fi mereu alături de cei doi fârtaţi, aşa
cum se spune „la bine şi la rău”.
Poate că ar fi cazul să mulţumesc şi eu câtorva
maramureşeni (localnici), acum când încă n-au căzut toate frunzele de pe
copacii toamnei, când îmi stăruie în minte bucuria de pe chipurile cuconilor şi
aplauzele dumneavoastră pentru virtuozitatea şi talentul lor: cantautorul Eugen
Marchiş din Colţirea, Ştefan Selek şi Daliana Bonaţ de la biblioteca judeţeană,
instructorilor Viorel Ungur, familiei Iuliu şi Valerica Şurani, Lorenei Şut,
Mariţa şi Firicel Grigor, scriitorilor Ştefan Herţeg, Iacob Oniga, Maria şi Gavril
Babiciu, preoţilor Andrei Mihail Bud şi Iuliu Gabriel Chiuzbăian, primarului
Ioan Tetiş din Şişeşti, Adrian Marchiş de la Radio România Actualităţi, Vasile
Iluţ de la Graiul Maramureşului şi nu în ultimul rând magistratului Emil Costin
din Cetăţele. Poate că am uitat pe cineva, fără intenţie însă.
Dacă la prima ediţie am avut un tip de emoţii acum
în 2022 am avut alte şi alte emoţii, fiindcă la urma urmei „emoţiile,
frământările sunt asemenea unor valuri: nu le putem împiedica să vină, dar le
putem alege pe cele în care vrem să ne aruncăm”. (Jonathan Martensson).
Aşadar
Vivat, crescat, floreat! Tabăra literară "Opreşte-mă, la tine,
Maramureş! Opreşte-mă, în tine, Anotimp!". La cât mai multe ediţii!
Gelu Dragoş, U.Z.P.R.
Felicitari celor 3! Venim in mod sigur si la anul! Doamne ajuta!
RăspundețiȘtergereMaria Bem Felicitări! Trebuie continuată Tabăra, prietenia oamenilor de condei. Sunteți minunați și e greu de organizat și noi spunem,,jos pălăria, pentru tot ".
RăspundețiȘtergere