Anul 2013, la 13 ani de la celebrul accident ecologic produs la Iazul Aurul din Bozânta, acționarii care dețineau compania Romaltyn Limited au anunțat că intenționează să repornească activitatea de procesare a sterilului cantonat în iazul Flotația Centrală. Atunci și-a făcut intrarea în peisajul băimărean Ion Sturza, fost premier al Republicii Moldova.
Avea capital serios care i-a permis să dezvolte mai
multe afaceri în România. În Moldova nu avea siguranța dorită, organele de
anchetă deschizându-i mai multe dosare penale ce vizau infracțiuni din domeniul
economic. În România și-a deschis magazinul online elefant.ro, în 2010, prin
fondul de investiții Fribourg Capital, controlat de Sturza și, de la o librărie
modestă, a ajuns să comercializeze peste 300.000 de produse și la o cifră de
afaceri estimată la 20 de milioane de euro în 2013.
În același an, Fribourg Investments a preluat 49%
din capitalul social al Romaltyn, proprietarul uzinei de procesare a
minereurilor situată în intravilanul municipiului Baia Mare. Imediat a ieșit
controversatul investitor Sturza să anunțe disponibilitatea de a investi 20 de
milioane de dolari pentru a putea reîncepe procesarea sterilului. În acel
moment Romaltyn era în proprietatea omului de afaceri kazah Kenges Rakishev
(51%) și Ion Sturza (49%), statul român era scos din joc după ce la fosta Aurul
SA deținea la început 50% din acțiuni. Le-a pierdut pe toate, exact cum a fost
deposedat de aurul și argintul rezultat din procesarea sterilului din iazul
Meda, fără ca să fie cineva cercetat, condamnat și pus la plată pentru jaful
produs.
Nu se știe cum a ajuns moldoveanul să investească în
minerit după ce a vândut cărți, caiete, creioane sau jucării de pluș, dar au
existat suficiente voci autorizate care susțineau că în afacere au fost
implicați politicieni de frunte sfătuiți și protejați de oameni din serviciile
speciale. Cu o astfel de umbrelă protectoare, Sturza se simțea în siguranță și
pe cai mari, anunțând că s-au investit deja 30 de milioane de dolari în
retehnologizarea uzinei, deși cunoscătorii din unitatea spuneau la vremea
respectivă că nu s-a făcut nimic în afară de curățenie, vopsirea conductelor și
utilajelor, schimbarea unor ventile uzate.
Ei, după cele 30 de milioane, nu i-a fost greu să
mai „investească” alte 10 până la demararea activității care urma să dureze
vreo cinci ani, timp în care era prevăzută procesarea celor peste 8,5 milioane
de tone de steril. Ca de obicei obiectivele erau îndrăznețe, numai bune de
prostit lumea: retehnologizarea completă, înlocuirea conductelor, finalizarea
stației de tratare a apei la iazul de decantare, refacerea izolației iazului de
decantare și multe alte drăcovenii de acest gen.
După ce ne-au asigurat că siguranța populației și a
mediului e fără fisură, au trecut la alte capitole sensibile. Au promis
angajarea a 150 de persoane în prima fază, urmând să se ajungă la 200. Apoi au trecut la capitolul
victimizare. Ei, de fapt, au preluat un „istoric problematic”, deșeurile
miniere fiind o sursă de poluare gravă pe care Sturza și ai lui și-au pus în plan să o rezolve. Mai presus de
aurul și argintul extras, pe ei îi interesa de fapt sănătatea și bunăstarea
băimărenilor. Frumoase vorbe!
Ion Sturza, la vremea respectivă: „Am deschis căi de
colaborare şi cooperare cu autoritățile și firmele locale, cu toți cei
interesați și sperăm să acționăm ca un catalizator pentru dezvoltarea unor
proiecte locale de impact. Pe întreaga derulare a proiectului vom contribui, la
un prim calcul, cu aproximativ 18 milioane de dolari sub forma diverselor taxe
și redevențe, care vor fi o resursă de dezvoltare a zonei, puternic afectată de
închiderea minelor și de condiţiile economice dificile din ultimii ani.”
Din cine era formată echipa dispusă să se
„sacrifice” pentru băimăreni: Sergiu Chirica, administrator al Romaltyn, CEO al
Fribourg Investmenst, Kenes Rakishev și Ion Sturza, acționarii proiectului,
Nurlan Abduov, antreprenor kazah, Dan Pascariu, bancher băimărean la origini și
Bogdan Popescu, expert internațional în resurse minerale.
Echipa aducătoare de fericire și bunăstare fiind
gata constituită, Sturza a început să facă
presiune pe diferite instituții și pe unii funcționari publici pentru a
pune aparent în legalitate un proiect care era la ani lumină departe de a
întruni condițiile pentru a primi undă verde să poate începe activitatea.
Necazul cel mare era că autorizația de construire a uzinei, aflată în
intravilanul municipiului Baia Mare, emisă în 2007 pentru beneficiarul Romaltyn
Mining SRL expirase în 30 august 2011 și conform legii trebuia desființată,
repornirea fiind exclusă în aceste condiții. Fără autorizație de construcție
valabilă, obținerea autorizației integrate de mediu nu putea fi obținută.
În aceste condiții au început presiunile și
amenințările la adresa instituțiilor de mediu și a autorităților locale, direct
implicate și responsabile de situație.
S-a vorbit atunci de intervențiile făcute la cel mai înalt nivel, inclusiv la
președinție, guvern, servicii pentru găsirea unei soluții. Unii se pare că au
cedat în fața banului și a promisiunilor făcute de investitori. Au fost momente
când deznodământul poveștii era favorabil lui Sturza și ai lui.
Reprezentanţii Fribourg Investments au declarat
peste tot că funcţionarea uzinei Romaltyn urmează să fie monitorizată permanent
din perspectivă tehnologică şi a parametrilor de mediu, care vor fi măsuraţi şi
comunicaţi în timp real. Apoi au adăugat
că „Investiţiile făcute în noua linie de retratare asigură un control riguros
al riscurilor, valoarea parametrilor de mediu înscriindu-se sub limitele
prescrise de reglementările europene şi cele naţionale”. Beton nu alta! Tot ei
ne-au asigurat că după ce proiectul va fi finalizat, adică aurul, argintul și celeleate
metale vor ajunge unde trebuie, Romaltyn o să reabiliteze ecologic integral
suprafeţele pe care se află, în prezent, deşeurile miniere.
O altă prosteală pe față. Milioanele de tone de
steril din iazul de decantare urmau să fie văduvite de metalele pomenite.
Comunicatorii investitorilor, atât de darnici în propagarea minciunilor, nu au
scos un cuvânt despre ce se va întâmpla cu sterilul rămas. Că s-ar fi putut să
ecologizeze cele câteva zeci de hectare, nu ne îndoim. Dar, sterilul de la
Flotația Centrală urma să fie transportat prin conducte de la uzina Romaltyn la
iazurile din Bozânta. Și de aici erau lăsate în voia bunului Dumnezeu. Adică au
luat un rahat din Tăuții de Sus și l-au mutat mai la vale, în alt loc. Ce se va
întâmpla în continuare nimeni nu știe. Iazurile din Bozânta sunt o sursă
permanentă de poluare pentru o zonă apreciabilă. Aducerea a încă 8,5 milioane
de tone în aceeași locație ar fi o adevărată catastrofă. Practic ar însemna
distrugerea a tot ce înseamnă viață normală pe un areal apreciabil.
Normal că nu avem cum uita ce s-a întâmplat pe 30
ianuarie 2000, atunci când digul de la
iazul de decantare Aurul, strămoșul Romaltyn, a cedat, aproximativ 100.000
metri cubi de apă care conținea cianură și metale s-au scurs și poluat râurile
Lăpuș, Someș și Tisa producând o adevărată catastrofă ecologică și o puternică
emoție în întreaga Europă. Ce garanții de siguranță credibile ar putea oferi
cei de la Romaltyn în condițiile în care cantitatea de material din iaz s-ar
mări cu peste 8,5 milioane de tone? Cu siguranță, niciuna. (va urma)
Grigore
CIASCAI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu