luni, 2 martie 2020

Consiliul Județean depune cererea de finanțare pentru înființarea unui centru de coordonare și conducere a intervențiilor în situații de urgență



Printre proiectele de hotărâre aprobate în plenul ședinței extraordinare a Consiliului Județean Maramureș, care a avut loc marți, 25 februarie 2020, în Sala ”Bogdan Vodă” a Palatului Administrativ, se numără și cel privind promovarea în parteniat a proiectului „COMAND - Synchronization of operational emergency situations in border region – Sincronizarea operațională a situaţiilor de urgenţă în regiunea de graniţă – Obiectiv Tematic 8 – Provocări comune în domeniul siguranței şi securităţii”.
Consiliul Județean Maramureș, în calitate de aplicant lider, depune cererea de finanțare și documentele însoțitoare aferente acestui proiect, în vederea accesării de fonduri externe nerambursabile prin Programul de Cooperare Transfrontalieră ENI CBC Ungaria – Slovacia – România – Ucraina, 2014-2020. Proiectul, care are ca scop implementarea unui sistem de management informațional și de intervenție în situații de urgență în regiunea de graniță, își propune înființarea unui centru de coordonare și conducere a intervențiilor în situații de urgență, cu rolul de coordonare a acțiunilor asociate situațiilor de urgență produse atât pe teritoriul județului, cât și în regiunea transfrontalieră. Acest centru ar urma să funcționeze neîntrerupt pe timpul manifestării și gestionării situațiilor de urgență, fiind în măsură să asigure cerințe precum: flexibilitate, suport logistic, securitate, continuitate, interoperabilitate.
Centrul de coordonare și conducere a intervențiilor în situații de urgență, prevăzut în cadrul proiectului „COMAND - Synchronization of operational emergency situations in border region – Sincronizarea operațională a situaţiilor de urgenţă în regiunea de graniţă” va fi însărcinat cu restabilirea stării de normalitate, prin acțiuni de răspuns specifice, demarate la nivel strategic, tactic și operațional.
În cazul obținerii deciziei de finanțare, Consiliul Județean Maramureș, în calitate de aplicant lider, va accesa fonduri externe în valoare de 1.124.465,06 euro, trebuind să suporte o cofinanțare cu echivalentul în lei a sumei de 45.000 euro, reprezentând 5% din valoarea eligibilă a bugetului proiectului, dar și cheltuielile neeligibile, însumând 134.465 euro.
Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, a declarat că proiectul mai sus amintit este unul de o importanță deosebită pentru siguranța cetățenilor, întrucât ar sprijini autoritățile în intervenția rapidă și eficientă, în cazul unor situații de urgență. „Acest proiect care își propune înființarea unui centru integrat pentru situațiile de urgență este unul dintre cele la care eu țin cel mai mult. Dintre proiectele depuse spre finanțare de către Consiliul Județean Maramureș, în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră ENI CBC Ungaria – Slovacia – România – Ucraina, 2014-2020, proiectul COMAND - Synchronization of operational emergency situations in border region – Sincronizarea operațională a situaţiilor de urgenţă în regiunea de graniţă” prevede accesarea celei mai mari sume de fonduri externe nerambursabile, având în vedere că răspunde unui obiectiv strategic de importanță majoră pentru administrația județeană, și anume, siguranța cetățenilor”, a arătat Gabriel Zetea, șeful administrației județene.

                                                                                    CJMM

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu