Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a arătat că
trece peste lipsa de curtoazie a ministrului care nu a anunțat conducerea
județeană că se află în Maramureș, însă faptul că demnitarul a intrat într-un
șantier al Consiliului Județean, fără o informare prealabilă și alături de
persoane private, acesta este un lucru destul de grav.
”Înțeleg că vizita ministrul a fost una politică și
tot ce a făcut a fost să lanseze atacuri la adresa administrației județene și
la adresa proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor (SMID). A
spus că este un proiect eșuat de la început, că studiile au fost greșite și nu
pot să îl contrazic. I-am pregătit ministrului Alexe o scrisoare de zece
pagini, în care îi explicăm fiecare etapă a acestui proiect. Și am arătat că
amplasamentul, elaborarea studiului de fezabilitate și multe alte acțiuni au
fost realizate în 2010 – 2012, când la conducerea județului era colegul său de
partid, Mircea Man, deci tot ce consideră ministrul Costel Alexe că nu s-a
făcut bine, îi poate reproșa celui care a condus Consiliul Județean în perioada
respectivă.
Următoarele lucruri reproșate au fost realizate
între 2012 – 2016, când la conducera CJ s-a aflat un alt coleg al ministrului,
actualul liberal Zamfir Ciceu. Eu înțeleg supărările ministrului Alexe, însă
toate acestea le putea spune din sediul PNL, acolo unde se află și cei doi
foști președinți de Consiliu Județean. Mai mult, i-am subliniat în scrisoarea
noastră ce alte greșeli au făcut administrațiile liberale, pentru a fi corect
informat”, a precizat șeful administrației județene, Gabriel Zetea.
Președintele Consiliului Județean Maramureș a
reamintit faptul că SMID este un proiect de 50 de milioane de euro, care are
două componente. Partea de colectare deșeuri este funcțională 100%, existând
trei operatori, unul în sudul județului și doi în nordul Maramureșului.
”Colectăm deșeuri pe fracții în fiecare comunitate și distribuim pubele.
Procedurile sunt finalizate și operatorii își fac treaba. În ceea ce privește
stațiile de transfer, acestea sunt finalizate iar rampele de deșeuri neconforme
au fost închise, Consiliul Județean investind milioane de euro în acest
proeict. Doar la Fărcașa proiectul nu a fost încă terminat, deși este realizat
și aici în proporție de peste 80%, urmând să fie terminată celula de
depozitare.
”Avem standarde europene pe care trebuie să le
implementăm și avem întârzieri din partea proiectantului. Am avut, deja, zeci
de întâlniri și discuții la care au participat executantul, proiectantul și
expertul, toți având puncte de vedere diferite. Lucrările presupun expertiză și
știință, iar Consiliul Județean, în calitate de mediator, încearcă să găsească
calea de mijloc pentru ca acest proiect să fie încheiat. Dacă ministrul Alexe
mai vine în Maramureș nu pentru a-și face campanie electorală, ci pentru a
discuta lucruri concrete, aștept să mă contacteze”, a declarat șeful
administrației județene, Gabriel Zetea.
CJMM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu