Starea de urgență era necesară. Indispensabilă chiar. O serie întreagă de măsuri nu pot fi luate decât în mod excepțional și printr-o măsură excepțională. Cu mare întârziere, Iohannis a semnat în fine decretul. Și l-a prezentat premierului pentru a-l contrasemna. Urmează ca, în termen de cinci zile de la publicarea în Monitorul Oficial, Parlamentul să aprobe starea excepțională în formula prezentată de Klaus Iohannis. Sau nu. Sau, atenție, să-i modifice conținutul. Nu este o situție simplă. Dimpotrivă.
Să parcurgem drumul înapoi. Punctul de plecare ne-a fost împărtășit de ministrul de Interne, Marcel Vela, în ultima sa conferință de presă. El a informat opinia publică asupra faptului că a redactat conținutul decretului prezidențial pe care, atenție, i l-a prezentat premierului Orban 2 și jumătate. Acesta i-a modificat sau nu conținutul. Nu știm. Dar l-a prezentat președintelui Klaus Iohannis. Care a modificat sau nu la rândul său textul decretului. Nu știm. Dar știm că l-a semnat și că i l-a trimis premierului, care la rândul său l-a semnat. Iar acum ne găsim în fața unui document extrem de important pentru următoarele 30 de zile. Dacă documentul este bun, dacă el acoperă cele mai grave situații care s-ar putea ivi, dacă permite o ofensivă eficientă împotriva pandemiei și dacă împiedică încălcarea inutilă a unor drepturi și libertăți fundamentale, atunci decretul prin care este declarată starea de urgență poate deveni un instrument eficient. Pentru această fază. Aici trebuie să fac precizarea, într-o scurtă paranteză, că România se pregătește – și bine face – și pentru situația cea mai gravă. În care ar trebui declarată starea de asediu. Moment în care rolul principal nu-l vor mai juca ministrul de Interne și ministerul pe care-l conduce, ci ministrul Apărării și ministerul pe care acesta îl conduce.
În mod cert – și asta reiese din conținutul decretului prezidențial – Marcel Vela și-a îndeplinit partea lui de obligații. A prevăzut o serie de măsuri excepționale, utile pentru reducerea dinamicii de propagare a coronavirusului. Dar ministrul de Interne nu are cum să aibă o privire de ansamblu asupra întregii societăți. Acest atribut îi revine Guvernului. Dacă nu există de pildă prevăzută prin decret posibilitatea testării pe scală largă a cetățenilor, pentru a fi identificați cât mai mulți dintre cei contaminați, asta se întâmplă întrucât Guvernul nu a asigurat până în prezent un număr suficient de mare de teste. Iar statul nu se poate angaja la ce este incapabil să facă. Dar nu era în căderea ministrului de Interne să estimeze situația dramatică în care se află o economie națională în bună măsură blocată. Atât din exterior, cât și din interior. Colacul de salvare în acest caz nu are cum să vină de la Ministerul de Interne. Ci doar de la Guvern, în ansamblul lui. În paranteză fie spus, numai Executivul poate estima măsura în care faimoasa solidaritate europeană colapsează, în condițiile în care statele puternice își văd în mod egoist exclusiv de interesele lor. Tocmai de aceea, Ludovic Orban ar fi avut obligația să lucreze temeinic, completând documentul prezentat de Marcel Vela. Că nu a făcut-o, se vede din conținutul decretului. Și se mai vede și altceva. Că nici staff-ul de la Cotroceni al lui Klaus Iohannis nu a lucrat pe document. Din această perspectivă, instituția prezidențială s-a dovedit a fi nu numai lipsită de viziune, ci chiar decolată și deconectată din realitate.
De aici apare insistent solicitarea unor oameni cu capul pe umeri, analiști și politicieni, ca în Parlament conținutul decretului prezidențial să fie aprobat, dar după ce este completat. Și iată că ne aflăm în anticamera unui nou scandal.
Luni, Ana Birchall a făcut o declarație conform căreia Parlamentul poate aproba sau poate respinge decretul prin care a fost instituită starea de urgență, dar nu-l poate modifica. Aparent, așa stau lucrurile. Dacă citim cu atenție Constituția și legea din 2009, vom observa că nu se face niciun fel de refereire la posibilitatea Parlamentului de a amenda prevederile decretului prezidențial. Poate totuși puterea legislativă să facă acest lucru? În principiu, cine poate mai mult, poate și mai puțin. Dacă Parlamentul poate să arunce decretul la lada de gunoi, ar fi logic ca poată și să-l salveze prin câteva amendamente. În definitiv, Parlamentul este principala putere în stat. După care urmează puterea executivă. Și, așa cum în mod corect a precizat Adrian Severin într-o discuție telefonică pe care tocmai am avut-o cu el, chiar prin modul în care a fost până în prezent promovat acest decret, se demonstrează fără echivoc faptul că trăim într-o republică parlamentară. Nci prezidențială și nici măcar semiprezidențială. Pentru că iată, președintele, pentru a emite decretul privid starea de urgență, a fost nevoit să aștepte un document de la Guvern. După care premierul a contrasemnat decretul. Dacă Ludovic Orban nu ar fi contrasemnat decretul, atunci documentul era ca și inexistent. Președintele nu putea să-l publice în Monitorul Oficial. Starea de urgență nu ar fi existat. Dacă așa stau lucrurile până aici, înseamnă că la fel stau lucrurile și mai departe. Decidentul final este Parlamentul. Iar Parlamentul ar trebui să poată să completeze decretul.
Cu alte cuvinte, Parlamentul poate și trebuie să împingă mârțoaga, pe care nu a schimbat-o, din mijlocul vadului, ajutând-o astfel să treacă cu bine pe malul celălalt. Prin urmare, îl sfătuiesc pe Marcel Ciolacu, care conduce o majoritate relativă de 40% în Parlamentul României, să scoată capul din nisip, să-și suflece mânecile, să-și asume responsabilitatea și să se apuce de treabă.
Autor: Sorin Roșca Stănescu
Sursa: Sorin Roșca Stănescu Blog
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu