Un profesor de liceu mi-a mărturisit care e cea mai mare spaimă a cadrelor didactice: nu e nici salariul, nici copilul îndărătnic și obraznic, nici programa școlară stufoasă, ci părintele critic de serviciu!
Nici nu-și începuse fiică-mea bine studiile (grădinița – grupa mică), atunci când am făcut cunoștință cu părinții critici de serviciu. Părinții critici de serviciu sunt o constantă a sistemului de învățământ, de stat mai ales, deși îi întâlnim și în învățământul privat, unde criticile sunt totuși nuanțate în funcție de bugetul alocat pentru școala sau grădinița privată.
Cu cât suma ce părăsește buzunarul părintelui în direcția învățământului privat este mai mare, cu atât tendința de a critica procesul instructiv-educativ este mai scăzută: fie că școala privată, centrată pe elev, atinge standarde înalte, fie că părintele plătește o sumă piperată, pentru care alege să considere că ar trebui să fie mulțumit pentru serviciile oferite.
Vorbind cu un profesor de liceu, am aflat că spaima cea mai mare a cadrelor didactice nu e nici salariul, nici copilul îndărătnic și obraznic, nici programa școlară stufoasă, ci părintele critic de serviciu, care intervine activ și agresiv în organizarea activității instructive. Acest părinte consideră întotdeauna că elevul are prea multe teme de făcut, că școala începe prea de dimineață, că sportul e o pierdere de timp, că notele se pot negocia (deși notele nu contează).
Tot părintele critic găsește piedicile din calea performanțelor școlare ale copilului, cum ar fi că profesorul vorbește prea mult, prea puțin sau prea tare sau că în clasele orientate spre sud e prea cald, după cum în clasele orientate spre nord nu e suficientă lumină. De obicei, pentru rezultatele slabe ale copilului nu există decât un singur vinovat: școala, cu profesorii aferenți, care se străduiesc insuficient. Copilul nu citește? Profesorul e vinovat, deși pe noptiera părintelui nu a stat niciodată vreo carte. Copilul nu acordă credit școlii? Școala e vinovată, deși părintele consideră că școala nu e importantă și e gata să-ți exemplifice cu personajul x sau y, care, cu studiile neterminate, au ajuns „oameni de succes".
Copilul nu învață? Bineînțeles, tot școala e ineficace, deși părintele consideră că trece copilăria și ar fi păcat să treacă la biroul de studiu. Părinții critici de serviciu își doresc, ca toți părinții, binele copiilor lor: performanță școlară, dar scot din ecuație un element important, precum efortul individual de studiu.
Nu există niciun mister: copiii care obțin performanțe școlare sunt copiii care muncesc mult și se joacă mai puțin. Deși părinții critici de serviciu îți vor exemplifica negreșit cum că oarecine, cu oile la păscut, era genial la matematică.
Știu și eu un astfel de caz: micul păstor își trecea timpul pe pajiște răsfoind niște manuale de matematică. Cam zece ore pe zi.
Autor: Angela Keşişian
Sursa: Republica
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu