miercuri, 14 septembrie 2022

Poesis - Ionica Bandrabur

 


Am așteptat coborârea zeilor din Olimp

pentru înscăunarea pe tronul vindecătorilor de slove.
Sărut pâmântul încă viu
îngrădind livezile toamnei cu porii mei albaștri
adormind ca un șarpe înșelător
pe fruntea amurgului roșu
proptit întâmplător pe linia infinitului.
Sărut pâmântul încă viu
privind eclipsa ce se va pierde pe buze
însetate de omături pure
precum orologiile de pendule ruginite
nemaistrăbătând tunelul timpului.
Sărut pământul încă viu
citind din cartea credinței asudând
acoperind cu trupul meu de femeie
rănile de neguri și brume ale toamnei
cântărind în pumni destinul.
Sărut pământul încă viu
simțind aroma mirului
și vinului pentru împărtășanie
cum îmi vindecă lin ramurile durerilor
nedespărțite de mine.
Crengi de busuioc
ard cu flăcări violete
le voi bea înainte de a mă înălța lumină
așteptând coborârea zeilor din Olimp...

13 septembrie 2022, Slănic Moldova

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu