sâmbătă, 4 februarie 2023

Dar unde-i iarna de-altădată?

 



 

Nimic din ce știam că-i parte

dintr-un întreg desăvârșit,

nu este și n-o să mai fie

cum Tatăl totul l-a gândit,

 

ca armonie și răsfăț

pentru un viu de El făcut

și dăruit cu însușiri

după al speciei statut:

 

Nu-i vremea cum a fost cândva,

mai înainte de-ntinare

(cu anotimpuri neostile

în „granițele” lor solare),

 

și nu-i nici omul cum era

în epoca premașinistă –

ființă simplă, înfrățită

cu o natură pacifistă.

 

În goana după efemer

(putere, bani, faimă, plăcere),

omul modern devine fiară

să aibă-un trai ce-n fond e fiere.

 

Nici nu-i posibil altminteri,

când el își sparge-al său cămin –

planeta tot mai poluată

și viața celor mulți un chin!

 

Fiind politica o plagă

și educația la fel,

nu-i de mirare că cei mici

în viață n-au înaltul țel,

 

pe care bunii și străbunii

l-au urmărit la vremea lor:

Nu doar să fie schimbul vrednic

pentru familii, țară și popor,

 

dar și să soarbă frumusețea

tradițiilor seculare

prin jocuri potrivite vârstei

și-atâtea perle populare.

 

De pildă, dacă altădată

copiii savurau din plin

deliciul iernilor bogate

în nea și zbenguit deplin,

 

fapt dătător de sănătate

și sprinteneală în gândire,

azi tineretul e blazat

și nul aproape în simțire

 

(nici urmă de patriotism

sau jertfă pentr-un ideal),

căci spre mașini și trai ușor

se-ndreaptă țelul său banal.

 

Neînțelept, însă abil

la voiajat pe internet,

de școală are trebuință

doar pentru-acel jenant sinet

 

(licență sau chiar doctorat),

cu care-apoi – cum moda este –

ori fi-va bugetar cu ștaif,

ori ștab politic de poveste,

 

precum atâți postdecembriști,

descurcăreți și necinstiți,

ce sforile le trag cu zel

spre-al lor folos de fățăriți.

 

Așa se face c-alde ăștia

au o gândire răhățoasă –

se plâng că vremea s-a schimbat,

dar iarna-și țin copiii-n casă

 

să butoneze necurmat

pe telefoane sau tablete,

convinși că fac genii din ei

sau cel puțin niște vedete.

 

Apoi îi urcă în mașină

și ies cu toții la „plimbare”,

unde micuții stau cuminți

doar de-s pe net fără-ncetare.

 

Iar când se-ntâmplă să mai ningă

(desigur, nu ca altădată),

ei nu simt bucuria iernii

într-o gălăgioasă ceată,

 

ci stau cu ochii pironiți

pe monitoare și ecrane,

pentru că lumea virtuală

e vidul fără de șicane.

 

Pe urmă, ca divertisment,

părinții-i duc peste hotare,

unde zăpada e de soi

la trupul fin și la culoare...

 

            Sighetu Marmației,                                                   George  PETROVAI

                3-4 feb. 2023

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu